Depistată pozitiv, o pacientă care a tranzitat UPU Slobozia, a trimis acasă cadre medicale

Din informaţiile obţinute până la această oră am aflat că două „ture” au fost trimise acasă, cadrele medicale de pe fiecare tură fiind cele care au intrat în contact cu o femeie depistată pozitiv la testul COVID – 19.

Ce ştim noi din alte informaţii (sigure!) este că duminică, 22 martie 2020, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalul de Urgenţă Slobozia s-a prezentat o femeie care are domiciliul în Ţăndărei (şi ceva rude revenite din Anglia) şi mari probleme respiratorii. Diagnosticată cu insuficienţă respiratorie severă, dat fiindcă de ceva mai mult timp fusese ÎNREGISTRATĂ CA AVÂND PROBLEME CU PLÂMÂNII (doar un sfert de plămân îi mai funcţionează la capacitate), femeii i s-au făcut un CT pentru torace, dar şi toate investigaţiile care se puteau face în spitalul din Slobozia, după care, la recomandarea medicilor, femeia a fost trasferată la Institutul de boli infecţioase „Matei Balş” din Capitală. Ajunsă la Balş, nu i s-a făcut imediat recoltarea, ci a doua zi, adică luni, 23 martie. Testul fiind pozitiv, azi dimineaţă a fost transmis conducerii UPU care, ca măsură de prevenţie a dispus ca acele cadre medicale care au fost de gardă duminică să stea acasă. Din cauză că „recomandările” mai marilor din Ministerul Sănătăţii şi din M.A.I au interzis oferirea de informaţii către presă, oficial nu am putut afla mai multe. Dar, noi vom insista, spre liniştirea celor care deja s-au panicat. La această oră, vă mai spunem că la UPU, dat fiind că le-au sărit în ajutor şi cadrele medicale venite din Policlinica Spitalului (prin reorganizarea spitalului din cauza pandemiei de COVID – 19), situaţia este sub control şi nu sunt probleme! Şi, în nici un caz, nu există riscul (deocamdată, căci nici noi „nu băgăm mâna în foc” pentru ce va fi!) să fie trasă la indigo situaţia de la spitalul din Suceava!

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *