De săptămâna aceasta fiecare farmacie va fi verificată

Distribuie articolul:

farmaciiMinisterul Sănătăţii va demara din această săptămână un amplu control la farmacii pentru a verifica în ce măsură acestea respectă legislaţia şi protocoalele în vigoare privind eliberarea de medicamente compensate, a declarat ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu, marţi, 04 noiembrie 2014, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. „Sunt situaţii în care deşi pacienţii sunt beneficiari de medicamente compensate, 100% se duc la farmacie şi de multe ori farmacia le spune: da, dar nu-l avem pe acesta, avem un alt medicament similar ca substanţă activă, dar la un alt preţ. Demarăm cea mai amplă acţiune de control pe fiecare farmacie de acest gen. Le-am retransmis toate procedurile şi toate protocoalele pe care trebuie să le respecte. Există stipulate şi au fost informaţi asupra obligativităţii de a asigura acele medicamente conform raportării preţului de referinţă. Deci, ei ar trebui să aibă medicamentele prescrise de medic la compensare 100%, de exemplu. Adică nu ar mai trebui să existe acea coplată sau acea diferenţă pe care o suportă pacientul (…) De săptămâna aceasta fiecare farmacie va fi verificată. (…) Dacă nu respectă legislaţia şi regulamentele în vigoare, vor fi sancţionate administrativ fiecare dintre ele”, a declarat ministrul Sănătăţii.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *