De ce plăteşte Primăria Slobozia PAZA lucră(tu)rilor la Piaţa Revoluţiei?

Distribuie articolul:

  • Piaţa Revoluţiei NU este funcţională, deşi a trecut atâta „amar de ani” de când obiectivul de investiţii „zace” în aşteptarea finalizării prin tăierea panglicii.

În urmă cu aproape 8 (opt) ani, mai precis, în data de 15 iunie 2012 „municipiul Slobozia a semnat (…) Beneficiarul, Unitatea Administrativ-Teritorială Slobozia, primeste asistenta financiara pentru „Reabilitare funcţionala a Pieţei Revoluţiei – Slobozia” proiect ce se va implementa pe o durata de 37 de luni. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 51.640.398,80 lei, din care 38.405.046 de lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR: 30.858.454,46 lei, fonduri bugetul naţional: 6.734.091,54 lei, contribuţia eligibilă a beneficiarului: 812.500 de lei)”. Astfel se lăudau „băieţi deştepţi” angajaţi în cadrul structurii ONG-iste ce poartă denumirea ADR Sud Muntenia.

Mult peste 500 de MILIARDE lei

Despre ce s-a întâmplat (şi) cu acest obiectiv de investiţii, la fel ca despre investiţia „Apa din puţuri subterane”, ani de zile a tot vuit presa locală, dar şi cea centrală. O căutare pe Internet vă va ajuta să vă reamintiţi cum s-a dat chix cu finanţarea de la U.E. şi nimeni n-a fost găsit vinovat. Despre stadiul actual al lucrărilor, ce să mai vorbim, din moment ce se vede cu ochiul liber ce imagine dezagreabilă se înfăţişează înaintea ochilor celor care circulă prin faţa Centrului Cultural „Ionel Perlea” sau a celor care au treabă la Primărie şi/sau Prefectura judeţului Ialomiţa. Despre indignarea care colcăie în gâtjelurile celor ce le vine să urle când aud câţi bani s-au „topit” în palmele „băieţilor deştepţi” ai administraţiei publice locale, am vorbi numai în contextul în care ne asigurăm că au aflat despre PAZA pe care, nu ştim de ce, Primăria zice că trebuie să o asigure pentru lucrarea intrată într-un fel de conservare. Chit că n-ar avea cine şi ce să fure, iar până la pandemia asta Poliţia Locală a fost direct subordonată primarului Adrian Mocioniu! Şi-apoi, nu ar trebui să fie exclusiv treaba CONSTRUCTORULUI? Acolo, este un şantier în lucru, nu? În Devizul de lucrări, cel în baza căruia s-au stabilit cheltuielile, există fel de rubrici privind DIRIGENŢIA DE ŞANTIER, cheltuieli aşa-zis conexe, nu? Deci, CONSTRUCTORUL ar trebui să asigure PAZA ŞANTIERULUI, cu toate câte presupune acesta, nu Primăria să cheltuiască alţi bani pentru o lucrare care stagnează, din vina, poate, chiar a constructorilor care s-au perindat prin şantierul deschis pentru lucră(tu)rile la această Piaţă…! Sigur că ne aşteptăm la explicaţii privind nevinovăţia constructorului, deoarece Primăria s-a poticnit în continuarea lucrărilor! Doar că noi, cei care ştim că în oricare Deviz de lucrări EXISTĂ cheltuieli cu aşa-zice lucrări neprevăzute (ascunse, cică!), ne îndoim că nu din acele sume colosale trebuie, la o adică, suportate astfel de activităţi care, repet, păzesc mai degrabă „sculele” constructorilor, nu obiectivul de investiţii care NU se poate fura, mai mult acum, decât oricând după „darea lui în expoatarea” publicului!

Aproape 1,8 miliarde lei vechi pentru UN paznic?  

Compartimentul de Achiziţii din cadrul Serviciului de Investiţii ce funcţionează în cadrul Primăriei municipiului Slobozia, este cel care a stabilit/acceptat că activitatea de „pază, intervenţie rapidă şi dispecerat 24/24 ore a obiectivului „Reabilitarea Pieţei Revoluţiei”, atâta trebuie să ne coste pe noi, cei care plătim impozite şi taxe ca…să aibă autorităţile din ce să susţine-n plată astfel de prefaceri edilitar-gospodreşti! Aşadar, SERVICII DE PAZĂ = 150.000 lei, fără TVA. Doar mâine nu-i poimâine şi se deschid plicurile cu…ofertele! Mai exact în data de 07.05.2020, la ora 15 „trecute, fix”, o firmă de la Curtea Primarului va fi (re)aleasă să presteze paza a ceea ce …oamenii cred că nici n-ar fi trebuit păzit! Că, această aşa-zisă licitaţie a avut nevoie şi de-un caiet de sarcini, că în Oferta aia din plic se numără şi o aşa-numită „propunere tehnică”, pe cine credeţi că mai miră, din moment ce toată lumea a priceput că hârţogăria e baza oricărei achiziţii, nu? Căci, vă vine sau nu să credeţi, aşa-numitul „CAIET DE SARCINI” numără 34 de pagini pline cu ceea ce presupune paza a ceea ce locuitorii municipiului Slobozia numesc „Groapa lu’ Stoica”. Care, groapă, s-a săvârşit cu ajutorul şi al lui Valentin Băcanu, fost viceprimar, actualmente consilier local.  Alexandru Stoica fiind fostul primar, cel care, în calitate (?) de preşedinte din partea PSD peste Organizaţia municipiului Slobozia a făcut ce-a vrut, şi-apoi a plecat ca …să nu cumva să fie pus să răspundă. Penal, desigur! Prin urmare, nu mai precizăm decât că de achiziţie se preocupă doamna Dinu Viorica Adriana. Nu de alta, dar suntem de părere e bine de ştiut că până ajung la edilul-şef, hârtiile premergătoare încheierii Contractului trec prin mâinile altor angajaţi ai Primăriei, şi ei trebuie să înceapă să fie cunoscuţi. Aşa numitul „Caiet de sarcini” este semnat de către Puia Gheorghe, cel care este administratorul oraşului. Că poate nu ştiaţi sau aţi pierdut din vedere faptul că primarul, ca oricare alt primar din România, are tot felul de specialişti care roiesc în jurul domniei-sale oferindu-i sfaturi/consultaţii de specialitate în fel de fel de domenii şi pentru fel de fel de activităţi. Şi dacă domnul Puia este city managerul pentru Slobozia, atunci domnia-sa trebuie să-l fi consiliat pe domnul primar Adrian Mocioniu să tot plătească PAZA pentru acea Piaţă a Revoluţiei care parcă nu se mai termină de modernizat…!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *