Cui anume şi pentru cât a concesionat Consiliul Judeţean cele 600 de hectare din zona Vlădeni

Distribuie articolul:

Problema terenurilor aflate în proprietatea CJI este una care datează de foarte mulţi ani. Despre cum au fost gestionate bunurile de patrimoniu, despre cât a însemnat redevenţa (ne)încasată, despre cine sunt „băieţii deştepţi” care au concesionat terenurile din zona Vlădeni, Giurgeni, Gura Ialomiţei, s-a tot scris în ziarul Ştirea. Rând pe rând, preşedinţii şi vicepreşedinţii care s-au succedat la conducerea CJI, nu s-au jenat să ne tot replice că, de fapt, prin concesionarea terenurilor, bugetul CJI a avut de câştigat. În decursul anilor, de fiecare dată când mai aflam că alt concesionar (firmă) a intrat în faliment, ne întrebam (retoric, desigur!) cum de a fost posibil să nu vadă nimeni din CJI cât de păguboasă se dovedeşte a fi fost concesionarea acelor terenuri? Răspunsuri aveam, cele mai multe fiindu-ne oferite de chiar citotorii ziarului, cetăţeni care locuiesc în zonă şi care vedeau cine, cât, unde, pentru ce, cu cine, ce face acolo, pe terenurile alea aflate-n proprietatea judeţului, în speţă în administrarea CJI. O căutare Internet, tastând https://ziarulstirea.ro/si-moraru-e-cu-ochii-pe-zona-crepusculara-cea-plina-de-terenuri-neproductive/  vă va face să înţelegeţi şi mai bine ceea ce scriem, din nou, despre acelaşi fel de „învârteli” public-private!

Redevenţe, subvenţii, pierderi, alte „chestii, socoteli şi învârteli”  

Aşadar, iată cine sunt „băieţii deştepţi” care concesionează terenuri. Binecunoscuta firmă SC Agrofam Holding, patronată de binecunoscutul Ştefan Poienaru – cel condamnat pentru „învârteli” făcute în dauna statului, în sfidarea fiscului şi, nu în ultimul rând, a APIA ca instituţie de la care a tot primit subvenţii care s-auz dovedit a fi fost încasate chiar fraudulos, nu numai nemeritate. Peste 400 de hectare concesionatre prin 2007, aproape 300 de hectare concesionate în 2009, ambele contracte fiind reziliate, iar bugetul CJI rămas fără banii datoraţi de către „băieţii deştepţi”. Sigur că, acum, în 2021, într-un răspuns ce poartă semnătura preşedintelui Marian Pavel, ni se precizează că CJI „ este înscris la masa credală cu suma de 582.358 lei, repartizată pe cele două contracte”. Faptul că, atât Contactul nr 85, cât şi Contractul nr. 100 atrag după ele şi penalităţi în valoare de aproape 90.000 lei, dovedeşte cât de multă vreme a trecut de când CJI nu şi-a încasat banii. Ca să nu mai vorbim despre redevenţa anuală de numai 158 lei pe hectar, mizilic în comparaţie cu cât de mult a contat că firma deţinea (fie şi numai în concesiune) terenurile alea! Altă firmă, alt patron „jmecher”, alte Contracte greu de „desţelenit” din punct de vedere juridic. Prin Contractele nr. 76, respectiv 77, SC Romagri Investment SRL a avut şi ea încheiat Contract cu CJI. Din 2006 până-n 2014, peste 300 de hectare s-au aflat în concesiune, pentru ditamai suprafaţa, firma care trebuia să plătească o redevenţă anuală de doar 250 lei pe hectar, şi-a permis să şi aibă restanţă sumă de 138.189 lei. Şi-n acest caz, nu „încălzeşte” pe niciun contribuabil, ideea că CJI s-a înscris la „masa credală” pentru a mai recupera din pagubă…! Cine-s ceilalţi beneficiari ai Contractelor încheiate pe 10, 15, chiar 49 de ani, cum este cazul Contractului SC EDPR România, firmă care a încheiat Contractul nr. 6798, în anul 2012 (pe vremea preşedintelui Silvian Ciupercă), pentru o redevenţă anuală de numai 600 lei pe hectar. E-adevărat că firma respectivă nu a concesionat cine ştie ce mare suprafaţă, ci doar vreo 14 hectare. Dar, asta nu înseamnă că suma aceea de numai 10.098 lei reprezentând redevenţa încasată, chiar este cine ştie ce mare afacere în avantajul bugetului CJI. În ordinea mărimii suprafeţelor, vă prezentăm şi celelalte firme, ale căror Contracte se află în derulare: SC Agricola Gaina SRL, cu 431 hectare pentru o redevenţă de 361 lei/hectar; SC Prio Agrotrans SRL, cu 311 hectare, pentru o redevenţă de 1.000 lei/hectar, S.C Green Harvesat SRL, cu 266 hectzare, pentru o redevenţă de 411 lei pe hectar. SC Terra Pal SRL , cu 124 hectare, pentru o redevenţă de 711 lei pe hectar. Surprinzător (sau nu!) este faptul că printre concesionari se numără şi PF (Persoană Fizică) Şeitan Marius Eugen, cu două Contracte încheiate, unul în anul 2008, celălalt în anul 2009, unul de 159 hectare, celălalt de 148 hectare, ambele cu o redevenţă de 330 lei pe hectar. Dacă e mult, dacă e puţin, dacă e cât trebuie, sigur că ar fi de discutat! Din păcate, consilierii judeţeni, fie nu-s în stare să vadă şi dincolo de aparenţe, fie sunt „cointeresaţi” în plan politico-administrativ, astfel încât sunt nevoiţi să „facă ciocul mic”…Cât despre bârfa potrivit căreia „băieţii deştepţi” ar încasa şi subvenţii APIA, acum că CJI ne-a răspuns că atâta timp cât nu are informaţii despre, nu a avut ce să ia în calcul la stabilirea redevenţei, nouă nu ne rămâne decât să aflăm şi, mai apoi, să-i felicităm pe beneficiarii acestor concesionări ce ar putea fi considerate oneroase dacă s-ar şti că mai toate Contractele au fost „făcute pe genunchi”…

 


Distribuie articolul:

One thought on “Cui anume şi pentru cât a concesionat Consiliul Judeţean cele 600 de hectare din zona Vlădeni

  1. De retinut: toate contractele sunt semnate pe vremea lui Ciuperca. Curtea de conturi a constatat o paguba de aproximativ 80 miliarde ca rezultat a semnarii oneroase/neaonroase a contrcatelor de concesiune. In curind cei care au girat astfel de afaceri vor primi o sentinta finala in dosarul de la DNA si sper sa fie una care sa bage frica in functionarii CJI si a sefilor din CJI. Nu de alta, dar doar ce a fost adoptata o hotarire privind concesionarea altor suprafete in zona Giurgeni.
    PS. Ghiciti cine are afaceri in agricultura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *