Cu-aşa Opoziţie, tot PSD-iştii vor ocupa CJI!

Distribuie articolul:

Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, domnul Vasile Silvian Ciupercă a fost, până ce l-a condamnat Justiţia, şi preşedintele PSD Ialomiţa. Prins cu „ocaua mică” şi acuzat într-un dosar penal, Ciupercă a fost obligat să demisioneze din ambele funcţii, atât cea administrativă, cât şi cea politică. Unii mai cârcotaşi decât noi, zic că, între timp, ocaua mare, cea cu care el şi ai lui au tot măsurat lucră(tu)rile, a fost ascunsă bine de ochii Zeiţei Dreptăţii. Care, ochi, amar de ani, au părut a fi legaţi cu o eşarfă cam…de culoarea PSD!
Aşadar, Ciupercă nu mai e. Preşedinte, vreau să zic! Pe cale de consecinţă a eliberării lui din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Ialomiţa, a fost organizată Conferinţa Judeţeană a PSD. Şi, ce să vezi! Deputatul Marian Neacşu a fost singurul candidat pentru această funcţie. Nu-i aşa că politicienii zilelor noastre n-ar trebui să mai aibă neruşinarea de a critica PCR, pe Ceauşescu şi activiştii de partid? Sigur că nu mi-ar fi plăcut să văd cum PSD-iştii din Ialomiţa mimează democraţia şi, de ochii lumii, bagă în listă vreo doi membri, pe post de candidaţi. Dar nici nu pot să spun că mi-a plăcut să văd cum, după 25 de ani, o Conferinţă se desfăşoară mai ceva ca pe vremea comuniştilor, iar alegerea preşedintelui Organizaţiei Judeţene este una formală. Marian Neacşu este, deci, preşedintele Organizaţiei PSD Ialomiţa. Şi rămâne în continuare deputat. De la Ciupercă nu s-a putut prelua funcţia, în formula ei „2 în 1”. Funcţia de preşedinte al CJI nu e chiar la îndemâna oricui, fie şi numai din cauză că activitatea din această instituţie e plină de „meandre” pe care numai PSD-iştii le cunosc, deoarece de 25 de ani numai PSD-iştii au avut-o pe mână. Singurul politician care ar fi avut ceva şanse să preia funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, ar fi fost Ioan Martin, el însuşi fiind şi preşedinte de partid, doar că al Organizaţiei Judeţene a PNL. Deci, al Opoziţiei! Numai că domnul Ioan Martin a fost vicepreşedinte în vremea lui Ciupercă. Şi cum împreună au făcut toate câte au făcut…
Până la următoarele alegeri parlamentare, Marian Neacşu se va preface că el nu va vrea să deţină, în următorul mandat, şi funcţia de preşedinte al CJI, aşa cum a fost Ciupercă. Ba chiar o să spună în faţa multora dintre primari că Victor Moraru este cel mai nimerit să preia funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Sper că n-aţi uitat de luptele „intestine” dintre primarul Moraru şi preşedintele Ciupercă. Şi sper că aţi aflat deja că, imediat ce-a plecat Ciupercă, a şi urcat pe scenă, alături de PSD-işti, Victor Moraru. Cum vicepreşedintele Ştefan Muşoiu nu ar avea nici măcar îndrăzneala să emită pretenţia ca, aşa de tânăr, să fie ales în fruntea atâtor venerabili, Victor Moraru se vede ca şi ales! Cu o organizaţie judeţeană care nu poate face Opoziţie, aşa cum e PNL Ialomiţa, nici n-ar avea cum să nu fie convinşi PSD-iştii că vor câştiga şi următorul mandat!
Ce vis de preamărire are Marian Neacşu (dar nu la CJI, ci în Parlament sau în Guvern), nu speculez, ca să nu-i cresc cota. Ştiind că Marian Neacşu este un politician abil, nu mă îndoiesc că s-a gândit şi la o soluţie de rezervă pentru cazul în care nici deputat nu va mai ieşi din urne, şi nici mai sus nu va apuca să fie ajutat să urce! Luând în calcul toate datele problemei, cred că Marian Neacşu va fi urmaşul lui Ciupercă în „ toate planurile” PSD-iştilor.
Azi, când privesc în urmă îmi este foarte clar că, tot scriind despre faptele săvârşite de domnul Ciupercă, în fapt, l-am cam ajutat pe Marian Neacşu să „sape” mai repede în soclul pe care domn’ profesor stătea taman ca un… preşedinte „2 în 1”. Nu, nu regret că am văzut şi dincolo de aparenţe şi că am avut atâta apetenţă pentru subiecte de presă ce-l prezentau pe Ciupercă aşa cum, de fapt, a şi fost: un om mic la sfat, mare la Stat! Sper doar să nu regret atunci când voi constata că au dreptate cei ce deja îmi spun că şi datorită „săpăturilor” mele, Victor Moraru şi Marian Neacşu au putut să-l „sape” pe Ciupercă.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *