CONSTANŢA. Lacul Tăbăcăriei, din municipiul Constanţa, intră în reabilitare

Distribuie articolul:

Consilierii locali au aprobat în ședința Consiliului Local al Municipiului Constanța, desfășurată în data de 31 octombrie 2023, un proiect de hotărâre privind documentaţia tehnico-economică pentru reabilitarea şi consolidarea malurilor lacului Tăbăcăriei. Potrivit documentației, valoarea estimată a investiției este în cuantum de 36.846.871,17 lei, cu TVA, din care C+M 29.880.194,18 lei cu TVA.
,,Lucrările de reabilitare se vor executa pe baza datelor furnizate de studiile de teren şi de Expertiza Tehnică în urma căreia s-a concluzionat că este necesară luarea de măsuri urgente de punerea în siguranță a malurilor prin măsuri de consolidare a apărării de mal degradată, astfel că, dacă nu se iau masuri urgente de reabilitare a apărării de mal, procesele de degradare se vor accentua, iar costurile lucrărilor de reabilitare se vor mări substanțial”
, se arată în referatul de aprobare al proiectului, inițiat de primarul Vergil Chițac.  

,,În cadrul documentației întocmită la faza DALI, proiectantul a analizat două soluţii tehnice şi a evaluat din punct de vedere tehnic, economic şi exploatare avantajele şi dezavantajele soluției ce va fi aleasă pentru a fi pusă în practică. Documentația a fost avizată favorabil conform avizului consultativ nr.167292/31.08.2023, emis de Comisia tehnico-economică (CTE) din cadrul Primăriei municipiului Constanța. Prin soluția nr. 1, acceptată, în CTE, proiectantul propune executarea unui ecran din palplanşe din material compozit, pe tot conturul lacului. Această soluție necesită şi executarea unor lucrări auxiliare pentru a asigura o continuitate uniformă a ecranului şi a aleei pietonale de pe conturul lacului. Luând în considerare costurile în continuă creştere ale materialelor, soluția tehnică propusă spre aprobare, satisface din punct de vedere tehnic, având aceeaşi eficiență ca şi soluția propusă de către Expertul Tehnic și costurile de realizare a investiției sunt mult mai mici”, se arată în soluția tehnică prezentată.

Lacul Tăbăcarie

este situat la nord de municipiul Constanţa şi formează un complex lacustru, împreună cu lacul Siutghiol.

Lacul Tabacarie ocupă o suprafaţă de aprox. 99 ha., şi are o adâncime care variază între 1.5 şi 4.4 m, fiind dependent de aportul de apă din lacul Siutghiol. Surplusul de apă este deversat din lacul Tăbăcărie în Mare, printr-un stăvilar situat în punctul “Pescărie”.

Lângă lac se întinde Parcul cu acelaşi nume, iar în parc se află o mică biserică maramureşeaă din lemn, biserica „Sfântul Mina”.

 


Distribuie articolul:

One thought on “CONSTANŢA. Lacul Tăbăcăriei, din municipiul Constanţa, intră în reabilitare

  1. Poate dupa 30 de ani se face in sfarsit o promenada pe malul lacului. O balustrada, bancute pe margine, lumini… Ca doar e singurul lac din oras in singurul parc din oras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *