Conferinţă naţională privind protejarea pacientului de infecţiile intraspitaliceşti

Distribuie articolul:

 

*„Cum protejam pacientul de infecţiile intraspitaliceşti” – este tema celei de-a IV a ediţii a Conferinţei Naţionale de Sterilizare, organizată joi şi vineri, la Zalău, de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Conferinţa îşi propune să reunească personalul medical implicat direct în procesul de sterilizare, precum şi beneficiarii ai acestui serviciu, pentru diseminarea actualităţilor şi bunelor practice din domeniul sterilizării. Conferinţa se bucură în fiecare an de sprijinul specialiştilor din Marea Britanie, specialişti cu care Spitalul Judeţean are o colaborare de peste 20 ani. Tema conferinţei de anul acesta – „Cum protejam pacientul de infecţiile intraspitaliceşti” – permite abordarea tuturor metodelor de prevenire şi control al infecţiilor utilizate în unităţile sanitare. Lucrările ce vor fi prezentate abordează subiecte legate de rolul sterilizării în prevenirea infecţiilor nosocomiale, performanţa sterilizării şi promovarea practicilor medicale sigure”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Ramona Marincaş, director de îngrijiri în cadrul spitalului.

La fel ca la ediţiile anterioare, şi în acest an vor avea loc workshop-uri pe teme diferite, atât în ceea ce priveşte procesul de sterilizare, cât şi privind practicile de îngrijire a pacienţilor în condiţii sigure şi de calitate.
Participanţii la workshop vor primi spre rezolvare diferite scenarii prin trebuie să reuşească să pună în practică informaţiile acumulate în urma prezentărilor ştiinţifice din cadrul conferinţei.
 „Evenimentul inedit de anul este lansarea cărţii „Primum non nocere – În primul rând să nu faci rău. Recomandări de prevenire a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale”. Cartea a fost scrisă de specialişti britanici, doctori şi asistente medicale, şi se referă la practicile actuale din Marea Britanie privind prevenirea şi controlul infecţiilor asociate activităţilor medicale. Cartea prezintă interes prin faptul ca practicile medicale descrise in cele 14 capitole, respectă standardele de calitate conforme cu normele europene în vigoare”, a adăugat sursa citată.


Distribuie articolul:

One thought on “Conferinţă naţională privind protejarea pacientului de infecţiile intraspitaliceşti

  1. Felicitari pt frumoasa si interesanta Conferinta
    Dorinta mea este sa pot cumpara cartea lansata la aceasta conferinta „PRIMUM NON NOCERE IN PRIMUL RAND SA NU FACI RAU”
    multumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *