Comuna ALEXENI – buget, realizări…

Distribuie articolul:

Având în fruntea ei un primar „veteran pe câmpul de bătălie” al administraţiei publice locale, comuna Alexeni nu mai este nici măcar ce-a fost înainte de ’89, pe când i se dusese vestea, măcar datorită Unităţii Militare de Aviaţie ce-şi desfăşura activitatea pe teritoriul localităţii. Nu, până ce nu vom avea nişte răspunsuri ceva mai elaborate despre stadiul în care se află patrimoniul aparţinând U.M., noi nu ne vom apuca să scriem despre imobilele şi-alte „alea-alea” ce-au aparţinut acestei instituţii. Nici măcar n-o să picăm în patima informaţiilor de cancan spunându-vă că organigrama Primăriei este înţesată de neamuri, ale primarului şi-ale rudelor acestor neamuri…
Azi, ne rezumăm la a titra doar ce ne-a comunicat, sub semnătură, primarul Cărbune Ion, cel care, cum spuneam, este considerat veteran deoarece se află la al cincilea (¬?!) mandat. Aşadar, domnul Cărbune are pe mână, în fiecare an, câteva milioane de lei. Pentru anul trecut a avut fix 3.005.000. În lei vechi, asta înseamnă peste 30 de MILIARDE. E o sumă frumuşică, trebuie să recunoaşteţi!
Ce au făcut cu această sumă primarul, viceprimarul şi secretarul, dimpreună cu cei 10 consilieri locali? Conform răspunsului oferit, suma de fix 1.147.000 lei s-a „topit” pe salarii. E drept că, din această impresionantă sumă de bani, fix 749.000 (adică s-a dus în salariile cadrelor didactice. Cealaltă sumă de bani s-a dus pe salariile angajaţilor din Primărie. Ce muncă au prestat ei în folosul comunităţii? Potrivit răspunsului oferit ziarului nostru, investiţiile derulate sunt doar două, şi-anume:
Construcţie „Grup sanitar şcoală” – pentru care s-au cheltuit aproape două MILIARDE lei vechi.
Construcţie „Alee pietruită cimitir” pentru care onorabilii au „rupt” doar 300 de milioane de lei vechi.
Atât! Sigur că oricui i se pare că sunt puţine şi destul de mici aceste „realizări măreţe”! Mai cu seamă că primarul este în fruntea comunei de vreo 20 de ani şi, sunt convinsă, înaintea fiecărei campanii electorale le-a tot promis alegătorilor că va face şi va drege…De făcut, o fi făcut dar nu pentru cetăţeni! Ce-a făcut pentru el, nu se vede în Declaraţia de avere, deoarece pe site-ul primăriei zace postată una veche de…prin 2012, o Declaraţie în care ni se înfăţişează ce acareturi avea musiu Cărbune în anul de graţie 2011. Şi pe cine mai interesează în anul 2016, ce-avea în 2011, nu? Sigur că şi din analizarea acesteia putem înţelege că oarece avere a făcut primarul, cele 12 hectare de teren agricol (pentru care poate primi şi subvenţii şi alte „alea-alea” ) achiziţionate în perioada 2000-2010 fiind numai „vârful aisbergului”…Cine „întreţine” site-ul şi câţi bani încasează pentru administrare, şi reparaţii, şi echipamente IT, sigur că este o întrebare! Până ce o vom adresa, în scris, să vă mai spunem că primarul Cărbune este membru PSD şi, cică, ar mai vrea un mandat! Totuşi, o speranţă pare că se înfiripă în sufletul locuitorilor comunei, şi-anume aceea legată de faptul că „PSD nu mai e pe val şi…poate domn’ primar se răzgândeşte şi se duce…şi ne lasă!” zice o femeie, rugându-mă să n-o dau pe mâna primarului!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *