Comisariatul şi Drumuri Judeţene – clădiri reabilitate energetic cu bani de la CJI

Distribuie articolul:

  • În fapt, banii nu vin chiar de la Consiliul Judetean Ialomiţa, ci de la Uniunea Europeană. Iar UE, deocamdată, dă banii pentru ca acele clădiri aflate în patrimoniu, în administrarea CJI să fie aduse la standarde. Totuşi, trebuie să recunoaştem, meritul este al CJI fiindcă a reuşit să acceseze fondurile europene, numărul proiectelor fiind unul mulţumitor. 

 „  Continuând strategia Consiliului Județean Ialomița de a cuantifica tot mai multe oportunități de finanțare, vă aduc la cunoștință că au fost semnate două contracte în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 3 – sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Proiectele au drept obiectiv general implementarea măsurilor de eficiență energetică ce vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de confort termic interior, reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice, reducerea costurilor de întreținere pentru încălzire și apă caldă de consum, reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportului și consumului de energie.”.

  1. Creșterea eficienței energetice pentru clădirea Comandamentului- Pavilion A – Centrul Militar Județean Ialomița . Valoarea totală a proiectului: 5.775.895,71 lei. Da, aţi citit bine, este vorba despre aproape 60 de MILIARDE lei vechi.
  2. Creșterea eficienței energetice a clădirii administrative din strada Răzoare nr. 3. Valoarea totală a proiectului: 4.562.041,00 lei. Da, aproape 46 de MILIARDE lei vechi se vor „topi în măruntaiele” clădirii…

Cum au citit acest anunţ postat pe pagina de facebook a lui Marian Pavel – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, cetăţenii citotori ai ziarului Ştirea ne-au scris, ne-au telefonat, ne-au oprit pe stradă ca să ne întrebe dacă noi ştim ce se mai întâmplă acolo, în Comisariatul /Unitatea Militară/Casa Armatei de pe teritoriul municipiului Slobozia? Dându-ne seama că n-am mai „atacat” de multă vreme acest subiect, ne-am gândit că decât să adresăm întrebări, iar răspunsul să ne fie remis abia după 30 de zile, mai bine să îl întrebăm pe iniţiatorul acestui demers financiar-contabil, dacă nu cumva conducerea celor două entităţi administrative ar trebui să dea dovadă de transparenţă decizională şi de funcţionare, astfel încât să ştie şi contribuabilii ce activitate se desfăşoară acolo, în clădirea Comisariatului. Ba chiar şi ce se întâmplă cu clădirea cunoscută sub denumirea de „Casa Armatei” , îi interesează pe destul de mulţi cetăţeni.

Răspunsul domnului Marian Pavel la întrebări legate, mai ales, de oportunitatea unor astfel de lucrări de anvergură, a fost:

„ Clădirea în care îşi desfăşoată activitatea S.C. Drumuri şi Poduri, cea în care, temporar îşi desfăşoară activitatea şi Centrul de Transfuzii, este un sediu al Consiliului Judeţean. (…) Sunt linii de finanţare deschise, efectiv, pentru aşa ceva! Sunt Fonduri europene, iar Consiliul Judeţean contribuie cu doar 2% din valoare. Deci, de la CJI nu dăm bani! (…) Sunt linii de eficientizare energetică! Noi chiar am încercat să discutăm şi de clădirea CJI, cea care arată cum arată…! Dar nu este în proprietatea noastră. Nici măcar în administrarea noastră. Ea este a Ministerului de Interne, Prefectura Ialomiţa fiind titular acolo. (…) Noi avem 5 proiecte, în această direcţie. Două, pentru care deja am semnat Contractul de finanţare, şi mai urmează două. Am semnat pentru Centrul Militar şi imobilul din str. Răzoare (clădirea Drumuri judeţene) şi urmează Şcoala Specială (nr. 4 din cartierul 500), Centrul Cultural „Ionel Perlea”, Muzeul Agriculturii. Toate sunt proiecte cu finanţare europeană. (…) La Muzeul Agriculturii vrem să extindem spaţiul expoziţional (…)”

Clarificând aspectele legate de oportunitatea cheltuirii unor mari sume de bani pentru confortul termic al salariaţilor celor două instituţii, preşedintele CJI a ţinut să mai precizeze şi că are de gând să ceară celor din conducerea Comisariatului , a SC Drumuri Judeţene, să desfăşoare conferinţe de presă în care să aducă la cunoştinţa opiniei publice, a celor ce le plătesc salariile, care este, în fapt, activitatea pentru care, iată, se tot cheltuie bani publoci?! Şi dacă tot a venit vorba despre (in)activitatea Armatei, trebuie să vă mai spunem şi că…

Marian Pavel a pus ochii pe clădirea CASA ARMATEI

 Clădirea situată lângă Parcul „Ialomiţa” stă de prea mulţi ani nefolosită. Pe cale de consecinţă a abandonării funcţionării ei, clădirea este într-o vizibilă stare de degradare, accentuată odată cu trecerea timpului, pe măsură ce a fost supusă vicisitudinilor vremii. Ziarul Ştirea a scris, nu o dată, despre această clădire. Discutând cu Marian Pavel despre Comisariat, şi ştiind că aşa-numita „CASA ARMATEI” este în ograda administrativă a Comisariatului, nu mică ne-a fost mirarea să-l auzim pe preşedinte zicând:

„ Şi pe mine mă interesează clădirea aceea. Aş fi dorit să o luăm în patrimoniu, prin Consiliul Judeţean. Pentru că ea se deteriorează pe zi ce trece. Am făcut şi ceva adresa, dar…răspunsul a fost întotdeauna unul negativ. Eu o să reiau discuţiile! Pentru că ar putea fi reabilitată. Din păcate, sunt foarte multe Ministere care nu înţeleg de ce nu dau anumite aprobări.

Vă dau un exemplu: la Şcoala Specială (nr. 4 din „cartierul 500”) care este în proprietatea CJI, există o străduţă care se numeşte Garofiţei. Străduţă care are trei metri lăţime. I-am spus primarului Dragoş Soare că îi mai dau 3 metri din curtea şcolii, ca să poată face o şosea cu două benzi. Pentru că dacă se întâmplă ceva, un incendiu, nu poate să intre Salvarea, Pompieri. Ca să pot să-i dau din poprietatea CJI, ăia 3 metri, am nevoie de Avizul Ministerului Învăţământului. Să vă spun ceva, mi l-au dat NEGATIV! În condiţiile în care curtea Şcolii are peste 5.000 de metri. Un alt exemplu, de data aceasta soluţionat cu Aviz POZITIV este străduţa din spatele Spitalului, cea care duce către Liceul de Chimie, şi care va fi lărgită fiindcă vom putea lua puţin teren din curtea unităţii medicale (…) ”

Aşadar, peste 100 de MILIARDE de lei stau să intre în lucrări menite a creşte gradul de confort termic din două dintre clădirile administrate de CJI. Ce anume se va realiza din acest porcoi de bani, Ce firmă va executa lucrările, cât de calitative vor fi materialele, şi echipamentele, sigur că rămâne să aflăm şi să vă comunicăm. Până atunci, mai reţineţi că preşedintele Marian Pavel a promis că va face tot posibilul ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să organizeze o conferinţă de presă, la care să-i invite să dea Raportul şi pe şefii Comisariatului.

 

        


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *