Clubul pensionarilor din Slobozia – dotări prea scumpe, în sfidarea patronilor!

Distribuie articolul:

 

În urmă cu doi ani, atunci când Primăria municipiului Slobozia a hotărât, prin votul consilierilor majoritari PSD, ca în clădirea Punctului Termic nr. 20 (cel ce se învecina cu Casa Modei sau cu Sanepidul din Piaţa mică) să se amenajeze un Club pentru pensionari, cine se gândea că acest deziderat al autorităţilor va fi unul teribil de scump plătit din bani publici? Sigur, cei în cauză, ţin să ne tot spună că, în fapt, nu-s de la buget ci de la UE toţi acei bani cheltuiţi pentru modernizarea clădirii şi transformarea ei în loc de întâlnire a unora dintre pensionarii municipiului. De parcă noi n-am contribui cu toţii la cotizaţia pe care România o plăteşte an de an către bugetul Uniunii Europene! Dar, să trecem peste acest amănunt şi să ne continuăm dizertaţia pe tema cheltuielilor ocazionate de prefacerea acestui edificiu şi, totodată, a deşănţatelor preţuri ale dotărilor cu care a fost înzestrat acest Club al pensionarilor. Cine sunt, ei, pensionarii care frecventează acest Club, nu vă pot spune astăzi căci am a mă mai documenta în ceea ce priveşte apartenenţa lor, atât la o breaslă socio-profesională, cât şi în ceea ce priveşte apartenenţa lor la un partid sau celălalt, două fiind cele care-s (şi) acum la Putere. Şi dacă astăzi nu spun o vorbuliţă de cârcotaşă la adresa pensionarilor, nu-mi cereţi să tac chitic şi-n ceea ce-i priveşte pe cei care au cheltuit purcoi de bani pe toate câte-s (ne)puse la dispoziţia bătrâneilor ce se perindă prin acest Club al pensionarilor, mulţi dintre ei fiindu-mi cunoştinţe vechi şi de-a dreptul simpatici. Faptul că în urmă cu vreo două-trei săptămâni am aflat că pensionarii au sărbătorit doi ani de la darea în folosinţă a acestui aşezământ amenajat întru socializare, m-am întrebat cum o fi…? Cum o fi, nu să sărbătoreşti, ci cum o fi acolo, în Clubul special amenajat pentru ei, pensionarii? Aşa că i-am cerut viceprimarului Valentin Băcanu să mă însoţească şi să-mi prezinte şi mie bunurile pentru care s-au cheltuit vreo 10 miliarde de lei vechi. Şi cum ştiam că, practic, clădirea n-a fost construită de la zero ci ea a fost reamenajată, sigur că suma de bani cheltuită mi s-a părut şi continuă să mi se pară cam mare. Mai ales că acesteia i se tot adaugă, an de an, alte şi alte cheltuieli pentru întreţinerea acestui Club. Nu, astăzi n-am să cârcotesc cu privirea la ce fac pensionarii în orele petrecute în această locaţie de aşa-numită „receere”. Astăzi am să înşirui doar cât de mulţi bani au costat toate „sculele” de care, la o adică, mă cam îndoiesc că se folosesc pensionarii ăia!

 Pensionarii or şti „de astea” ?!

Aşadar, valoarea fondurilor accesate de la Uniunea Europeană a fost în jur de 8, 2 miliarde de lei vechi, başca „mărunţişul” pe care, cică, Primăria a trebui să-l pună la „bătaie” pentru a putea primi bani de la Uniunea Europeană. Şi pentru că banii nu puteau fi ceruţi fără a întocmi un dosar, pentru aşa-numita „documentaţie, proiectare si SF” s-au mai cheltuit fix 22.610 lei, adică un „mezelic” de 226 de milioane de lei vechi. Cum era de aşteptat, dezafectarea Punctului Termic a costat şi ea bani. Potrivit datelor oficiale, nici mai mult, nici mai puţin de 30.341,56 lei, adică peste 300 de milioane de lei vechi. Odată dezafectat locul, s-a trecut la modernizarea clădirii, modernizare care a costat fix 345.644,54 lei, adică aproape trei miliarde şi jumătate de lei vechi. Scump, vor zice cei acre nu ştiu că, în fapt, cică numai centrala termică a costat aproape 1,3 miliarde de lei vechi. Şi dacă astea or mai fi fost sau nu scumpe, cele ce urmează a vi se înfăţişa ochilor, cu siguranţă sunt. Şi, de nu vi se vor părea scumpe, măcar să vi se pară lipsite de cine ştie ce oportunitate, fie şi numai din cauză că alea 10 mese şi 50 de scaune, repet, din piele, au costat, nu glumă, preţul pentru fiecare masă fiind de peste 6 milioane de lei vechi, iar al fiecărui scaun fiind de aproape 2,5 milioane de lei. Dar, staţi! Acestora li se adaugă şi cele 16 fotolii, fiecare costând peste 9 milioane de lei vechi. Şi mai sunt şi cele 10 birouri, fiecare costând 4,7 milioane de lei vechi. Şi mai sunt şi cele 10 rafturi, fiecare costând peste 6,6 milioane de lei vechi. Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, s-au mai achiziţionat 4 canapele „colţar” fiecare costând peste 3 milioane de lei vechi, dar şi o canapea „de prim ajutor” (?!) în valoare de aproape 13 milioane de lei vechi. Vă întrebaţi unde încape atâta mobilier, destul de scump dacă ne gândim că un asemenea lux nu-şi permit multe dintre firmele din Slobozia. 

                            „Cireaşa de pe tort”

Şi dacă în ceea ce priveşte mobilierul, cei care le-au achiziţionat şi-ar putea găsi scuza că „vin mulţi şi trebuie să aibă pe ce sta, că nu putem să-i ţinem în picioare!”, când vine vorba despre achiziţionarea echipamentelor IT (de înaltă tehnologie) se schimbă percepţia, fie şi numai din cauză că prea puţini dintre patroni vor fi convinşi că acolo, în Clubul pentru pensionari, era musai să se cumpere aşa:

         3 (trei) multifuncţionale, fiecare costând peste 26 de milioane  de lei vechi (sunt, totuşi, 78 de milioane de lei vechi, măi…stimabililor!”

         1 Fax  în valoare de 12 milioane de lei vechi

         1 Copiator care, ATENŢIE, costă aproape 150 de milioane de lei vechi

         1 Televizor care, ATENŢIE, costă 75 de milioane de lei vechi

         1 Videoproiector care, ATENŢIE, costă peste 120 de milioane de lei vechi

Şi, pentru ca toate acestea să funcţioneze, s-au mai achiziţionat 10 computere şi, desigur, 30 de licenţe (pentru sisteme de operare, aplicaţii editare text, antivirus) în valoare de peste 230 de milioane de lei vechi, dar şi, ATENŢIE! , un sistem de supraveghere video în valoare de peste 110 milioane de lei vechi. Imediat ce-am să vă mai spun doar că firmele care au furnizat mobilierul şi toată această impresionantă aparatură sunt: SC NET- I COM SRL;  SC Duo Manager Com SRL şi SC Copyprex SRL, toate trei din Slobozia, am să vă întreb: câţi patroni credeţi că au asemenea „bijuterii” acolo, în firmele lor plătitoare de impozite, din care se (va) susţine şi funcţionarea acestui Club al pensionarilor, domnule viceprimar Băcanu? C-am uitat să vă spun că responsabilul pentru toate acestea, poartă cel puţin un nume: Valentin Băcanu. Că doar n-o crede cineva că doamna administrator putea face „de capul ei” toate aceste cheltuieli „nesimţite”. Cine-o spune, aţi ghicit, sper! Şi, totuşi, declar şi semnez…

IONICA GHINEA 


Distribuie articolul:

7 thoughts on “Clubul pensionarilor din Slobozia – dotări prea scumpe, în sfidarea patronilor!

  1. Ionica draga mai ai mult pina la pensie ca iti pastram un loc daca vrei. poate pina atunci inveti si tu despre bani europeni si poate ser strica instalatia sanitara sa o repare barbatul tau ca vad ca te doare

    1. Celui care semnează cu cur…aj „VIRUSUL” zic: Ai îmbătrânit degeaba !!!!!!!! Şi e vai de mintea şi de sufletul tău dacă ai impresia că eu am scris articolul din alt imbold şi nu din cauza dotărilor alea nesimţite …Cât priveşte anii care mă despart de pensie, mă declar mulţumită dacă tu mă crezi aşa tinerică, eu având 50 de ani…

  2. Eu as vrea sa stiu daca macar jumatate dintre pensionarii care se duc acolo stiu sa foloseasca Google sau daca macar un sfert dintre ei trimit fax-uri. Dar cum ei isi petrec toata ziua jucand table si sah, cine sa mai aiba timp sa invete sa foloseasca un calculator pentru a tine legatura cu ai sai copii plecati in tari straine?!Cine sa mai aibe timp sa dea o fuga pana la spital sa ofere alinare unui biet copil bolnav, asa cum fac batranii din TOATE tarile civilizate?Ne uitam la filme HD intr-un centru, in loc sa ne inseninam batranetile cu o plimbare in parc sau cu zambetul unui copil…

  3. articolul e partial exagerat. mobilierul nu e deloc scump la pretul precizat in articol, degeaba e scris ca si cum ar fi fost o avere. posibil tlevizorul , videoproiectorul si copiatorul sa fie cam scumpe, intr-adevar, raportat la faptul ca nu ar fi trebuit sa fie luate modele ca pentru uz „comercial”, dar pe total, articolul este mai degraba el exagerat decat preturile dotarilor din centru.

    1. Dar eu, mai abitir decât preţurile acelor dotări, am vrut să scot în evidenţă faptul că un Centru pentru pensionari are dotări cum n-au zeci de firme, stimabile Dan Agaton. Faptul că nu convine celor implicaţi într.-un fel sau altul în această dotare, nu înseamnă că patronilor nu le displace cheltuirea banilor publici proveniţi din impozitele lor…Aşa că degeaba aruncaţi cu piatra!

  4. VOI PUBLICA CURIOZITATILE MELE LA UN ALT ZIAR, POATE ASA VOI PRIMI RASPUNS.
    O PRESA libera DE INTERES CA LA pioneri

    1. De CUR IOS ce eşti, mi-e c-o să rămâi fără pantaloni în cur. Dacă nu cumva ai şi rămas. Cât priveşte faptul că o să-ţi deverşi părerile în alte ziare, zic să încerci că poate-ţi şi reuşeşte!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *