CJI pune la bătaie 500 de MILIARDE lei vechi pentru trei porţiuni de DJ

Distribuie articolul:

Vară, Mare, Vacanţa mare, concedii…

Consiliul Județean Ialomița se laudă cu 9 (nouă) PROIECTE DE INVESTIȚII aflate în derulare. Printre cele 9 mari lucrări de investiţii se numără şi cele 3 porţiuni de D.J.

Şi pentru că „…ducerea la bun sfârșit a acestora, într-un timp cât mai scurt, este prioritară și departamentele responsabile din cadrul Consiliului Județean și președintele Victor Moraru verifică în permanență stadiul CJI Drumuri 3lucrărilor”, la începutul lunii august, s-a desfăşurat o şedinţă de lucru.

Cât încă nu s-a perimat informaţia, dacă nu aţi aflat, vă spunem noi că în data de 15.07.2019, s-a efectuat predarea-preluarea amplasamentului în vederea demarării lucrărilor de modernizare a drumurilor județene DJ 302 localitățile Drăgoești – Roșiori – Movilița Dridu, DJ 101 localitățile Dridu – Fierbinți Târg – limită județ Ilfov, DJ 101 localitățile Dridu – Jilavele și DJ 402 limită județ Călărași – Sinești, către executantul lucrărilor.
Ofertantul declarat câştigător, după finalizarea procedurii de achiziţie publică, este Asocierea Oyl Company Holding AG SRL (lider asociere) – Oyl Company SRL (asociat 1) – Autoprima Serv SRL (asociat 2) – Global Service Proiect SRL-proiectant (asociat 3) iar valoarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor este de 51.553.269 lei fără TVA, respectiv 61.348.390 lei cu TVA.
Lucrările de modernizare se vor executa pe cele trei drumuri județene, durata de execuție stabilită conform clauzelor contractuale, fiind iulie 2019 – august 2021, iar lucrările vor avea o valoare de 49.464.029,57 lei fără TVA, respectiv 58.862.195,19 lei, inclusiv TVA
Operaţiunea de predare a avut loc în comuna Movilița, în prezenţa domnului Victor Moraru – Președintele Consiliului JudețeCJI Drumurian Ialomița, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Ialomiţa, a supervizorului lucrărilor, a proiectantului, a executantului, precum şi a reprezentanţilor autorităţilor publice locale.
Prin implementarea acestui proiect vor fi modernizați 49,493 km de drumuri județene (DJ 302, DJ 101, DJ 402) care conectează următoarele localități din cadrul județului: Drăgoești, Dridu, Fierbinți-Târg, Jilavele, Movilița, Roșiori, Sinești, Adâncata și Moldoveni, astfel:CJI Drumuri 1
– DJ 101 – 21,053 km (tronsonul de drum propus modernizării începe de la limita județului Ilfov, trece apoi prin localitățile Fierbinți-Târg, Dridu, traversează podul peste râul Prahova în zona localității Patru Frați, până la intersecția cu DN 1D – localitatea Jilavele);
– DJ 302 – 20,840 km (tronsonul de drum propus modernizării începe de la limita județului Călărași, traversează localitatea Dragoești, localitatea Roșiori, localitatea Movilița – intersecție E 85 – până la intersecția cu DJ 101 localitatea Dridu).
– DJ 402 – 7,600 km (tronsonul de drum propus modernizării începe de la limita județului Călărași, traversând localitățile Hagiești, Lilieci și Sinești, până la limita cu județul Ilfov – DN 2);.
„Lucrările proiectate au ca scop asigurarea unei platforme cu parametri optimi pentru desfăşurarea unui trafic auto în condiţii de siguranţă şi confort, pe toată perioada anului fără restricţii. Drumurile vor fi modernizate și reabilitate pentru îmbunătățirea parametrilor relevanți –  creșterea vitezei, siguranței rutiere, portanței. Va fi amenajată partea carosabilă cu îmbrăcăminte asfaltică și se vor realiza: semnalizarea rutieră orizontală si verticală, șanțuri din beton, șanturi din pamânt, podețe și parapeți…” precizează conducerea CJI, în frunte cu Victor Moraru. Să mai reţinem, tot din declaraţiile oficiale postate pe căile de comunicare cu cetăţenii, că „la momentul actual din cei aproximativ 500 de kilometri aflaţi în administrarea Consiliului Judeţean Ialomiţa pentru jumătate din aceştia au fost deblocate proiecte de modernizare şi reabilitare”. După cum vedeţi (şi adunaţi), cele trei porţiuni de Drumuri Judeţene însumează vreo 50 de km. Nu-i aşa că vă CJI Drumuri 2întrebaţi care sunt celelelte DJ întinse pe cei 200 de km aflaţi deja în lucru? Ca să vă satisfacem curiozitatea „ciugulim” din porţia zilnică de informaţii eminamente pozitive pe care CJI o serveşte celor ce „pun botul la vrăjeli”.  Consiliul Județean Ialomița are în derulare 2 proiecte finanțate prin PNDL 2, proiecte care vizează modernizarea drumului județean DJ 201, astfel: ”Modernizare DJ 201: tronson I DN2 Cosereni-Axintele-Orezu, km 0+0000-km 35+400”, respectiv “Modernizare DJ 201 Bueşti-Ivăneşti-Ion Ghica-Ciulniţa-Cosâmbeşti-Mărculeşti, km 57+000-km 84+000”. În cadrul celor două proiecte de investiții au fost semnate contracte de elaborare a Proiectelor Tehnice iar termenul de elaborare al acestora este 60 de zile incepând cu data de 02.07.2019. După finalizarea documentațiilor tehnice vor fi demarate procedurile pentru atribuirea contractelor de execuție a lucrărilor aferente acestor investiții (…) În ceea ce priveşte DJ 203E, Căzăneşti – Cocora, vă aducem la cunoştinţă faptul că în acest moment sunt analizate ofertele depuse în vederea desemnării câştigătorului contractului de execuţie a lucrărilor. ”


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *