Chiar că „se întâmplă şi la case mai mari” !

Distribuie articolul:

sanatate* Se-anunţă vremuri grele pentru cadrele medicale din România, medici şi, mai ales, asistente medicale care tot ameninţă sistemul de sănătate de pe la noi că dacă nu li se măresc salariile, atunci ele vor pleca „în alte ţări de soare pline…”. 

Spunem asta, deoarece am aflat că peste 450.000 de angajaţi ai Sistemului public de sănătate (NHS) din Marea Britanie urmau să intre în grevă acolo, în ţările care au un sistem de sănătate „mai acătării”, respectiv  în Anglia.   Personalul NHS din întreaga Anglie s-a aflat chiar în grevă între 06:00 şi 10:00 GMT luni, azi, 13 octombrie 2014. Anunţul a fost făcut de către UNISON, unul dintre cele mai importante sindicate britanice, pe site-ul său de internet, adăugând că  membrii UNISON care lucrează în cadrul NHS în Anglia vor fi în grevă luni, 13 octombrie, în intervalul 07:00-11:00, şi îşi vor reduce activitatea între 14 şi 17 octombrie. Un număr de cinci sindicate britanice, printre care UNISON şi Unite, au anunţat participarea la protest. Greva de patru ore, care este primul protest de acest tip desfăşurat de angajaţii sistemului medical britanic în peste 30 de ani, vine ca urmare a respingerii unei propuneri privind creşterea cu 1% a salariului personalului NHS.
Potrivit ministrului britanic al sănătăţii Jeremy Hunt, NHS nu îşi poate permite creşterea salariilor întregului său personal cu 1% şi să acopere în acelaşi timp plăţile suplimentare anuale, pe care jumătate din staff-ul NHS le primeşte pentru activităţi şi ore suplimentare.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *