Camera Deputaţilor a votat pentru înfiinţarea centrelor de dezintoxicare pentru dependenţii de droguri

Distribuie articolul:

Astăzi, de Ziua internațională împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri, Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a aprobat proiectul de lege care prevede înființarea de centre de dezintoxicare și recuperare a dependenţilor de droguri în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

Conform deputatei Luminiţa Barcari, co-iniţiatoare al acestui proiect de lege, aceste centre vor funcționa în subordinea Agenției Naționale Antidrog, vor fi acreditate de către Ministerul Sănătății conform standardelor internaționale din domeniu și vor oferi servicii de prevenire, tratament, prevenire a riscurilor şi consecinţelor asociate consumului de droguri, precum și de reintegrare socială.

Sumele necesare pentru construcția, înființarea și funcționarea centrelor vor fi alocate 50% din bugetul de stat prin Agenția Națională Antidrog și 50% din bugetele autorităților publice locale interesate, ori fonduri din programe de finanțare europene.

„Având în vedere creșterea îngrijorătoare a consumului de droguri și scăderea vârstei medii de consum la doar 13 ani, cred că aceste centre sunt o necesitate pentru țara noastră. Pe lângă campaniile de prevenire pe care statul și ONG-urile le derulează constant, este nevoie și de clinici speciale în care cei afectați de consumul de droguri să poată primi ajutorul de care au nevoie pentru a scăpa de această dependență ucigătoare. Le mulțumesc tuturor colegilor deputați care au votat acest proiect de lege și sper ca în cel mai scurt timp să demareze demersurile necesare construcției centrelor regionale de dezintoxicare și recuperare a dependenţilor de droguri.” transmite deputata PNL de Ialomiţa, Luminiţa Barcari.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *