Vă prezentăm încă o reţetă de succes „prescrisă” de alţi români care au ales să îşi încerce norocul pe alte meleaguri, acolo unde stăruinţa, corectitudinea, bunul-simţ, dar mai ales MUNCA sunt apreciate şi răsplătite aşa cum se cuvine.
De această dată interviul este realizat cu Oana Petre – o tânără care a avut curajul de a face ceea ce, din păcate, nu mulţi reuşesc peste hotare. Împreună cu soţul ei, Andreas Petre au reuşit să-şi facă propria afacere. Şi nu orice afacere, ci una „cu specific românesc”, un restaurant menit să le mai aline dorul de-acasă, celor care, la fel ca ea, au mers pe calea străinătăţii…
Reporter: Când aţi plecat din România, şi care a fost motivul/argumentul care v-a determinat să faceţi acest mare pas?
Oana Petre: Nu am plecat gândind la un Plan de afaceri. Am plecat pur şi simplu, din cauze financiare, a banilor. Pentru că am vrut ceva mai mult decât ne oferea ţara noastră. Ştiţi şi dvs că „în afară” salariile sunt de cinci ori mai mari ca în ţară. Cred că de-asta şi pleacă aşa mulţi din România.
Reporter: Aveaţi acolo un aranjament, ceva prieteni/rude care să vă ajute la început de drum?
Oana Petre: Da. Finii noştri erau aici, dar nu de multă vreme, ci de doar 2 – 3 luni.
Reporter: Aţi ajuns acolo, în ce an?
Oana Petre: În 2019, în noiembrie.
Reporter: Chiar înainte de Pandemia de SARS- CoV- 2, cea care a distrus multe afaceri şi a luat multe vieţi. Aşadar, pandemia v-a prins acolo. Ce-aţi făcut, cum v-aţi descurcat, mai ales că doar ce ajunseserăţi, înţeleg, nu?
Oana Petre: Noi, pe perioada pandemiei, am lucrat normal, nu au fost nici un fel de probleme. Nu a fost ca în ţară, nu s-au închis locurile de muncă. Lucram în domeniul alimentar când a venit pandemie, dar magazinele au fost deschise în permanenţă, cu regim normal de muncă. Nu am avut nici un fel de problemă cu locul de muncă. Adică, nu am stat acasă.
Reporter: În ce loc vă aflaţi atunci, acum?
Oana Petre: În ANGLIA suntem.
Reporter: Şi cum v-aţi decis să deveniţi patron?
Oana Petre: Am lucrat doi ani şi-un pic, după care am avut ceva bănuţi strânşi, şi-am vrut să ne cumpărăm casă. Să dăm avansul pentru o casă. Doar că nu puteam, deoarece aveam doar trei ani de Anglia, iar aici nu ţi se oferă dacă ai mai puţin de cinci ani. Şi-atunci, banii pe care i-am avut i-am investit într-o locaţie, într-un spaţiu pe care ne-am gândit să-l amenajăm ca restaurant. Unul mic, de doar 80 de locuri, dar care s-a dovedit a fi foarte funcţional.
Reporter: Restaurantul este situat în ce localitate?
Oana Petre: Suntem la două ore de Londra, într-un oraş foarte mare. Numai în oraşul noszru sunt vreo 4 – 5.000 de români.
Reporter: Când spuneţi că sunt vreo 5.000 de români, vă bazaţi pe ce aţi aflat mergând pe Biserică, dintr-o statistică, de pe nişte date oficiale, asta ajutându-vă şi în afacere?
Oana Petre: Proprietarul clădirii, de la care am închiriat noi spaţiul pentru restaurant a fost Primarul oraşului, şi încă lucrează în Primărie. Şi m-am interesat, ca să ştiu gândindu-mă că dacă fac cu specific românesc. Suntem primul şi singurul restaurant cu specific românesc din istoria oraşului Worcester!
Reporter: A contat ajutorul acordat de către oficialităţi, autorităţi, iată, fostul Primar?
Oana Petre: A contat foarte mult, mai ales în privinţa actelor. Pentru că aici ai nevoie de anumite Licenţe de funcţionare. Nu e ca în România. Regulile sunt total diferite. Şi el m-a îndrumat, unde săurmez nişte Cursuri, să suţin examene ca să pot începe această afacere, să pot să funcţionez cu un restaurant, legal.
Reporter: Deci, aţi obţinut „patalama la mână” şi aţi început să funcţionaţi cu restaurantul Şi l-aţi făcut cu specific românesc, din punct de vedere culinar, angajând personal de-acolo, dar din rândul românilor, nu?
Oana Petre: Da. Suntem toţi numai români. Datorită faptului că 90% din clienţi sunt români, ei se-aşteaptă să se regăsească în interiorul restaurantului, să vorbească şi să audă limba română. Noi am vrut să oferim posibilitatea ca, atunci când vin în restaurant, să poată fi serviţi „ca la mama acasă” de către români de-ai noştri!
Reporter: Şi mâncărurile le serviţi preparate ca în toate zonele ţării, poate mai mult ardeleneşti, poate mai mult moldoveneşti, dobrogene, gorjene, etc sau pregătite ca în Ialomiţa, cum le ştiţi de pe la noi ?
Oana Petre: Noi fiind ialomiţeni, le facem, mai mult aşa cum am prins din reţetele locului, din zona noastră. Dar, desigur, ne-am inspirat din multe alte meniuri din ţară. Ca şi-n ţară, românilor le place ciorba de burtă, care se pregăteşte în toate zonele ţării. Grătarele, micii sfârâie şi-aici, spre deliciul clienţilor. Vinurile sunt, deasemenea, româneşti! Avem aici şi un Depăozit, la vreo jumătate de oră de mers cu maşina, şi-acolo găsim tot ce ne trebuie în bucătăria restaurantului, chiar şi carne din oi şi porci crescuţi în România, de toate pentru toate gusturile clienţilor noştri.
Reporter: Înţeleg că aveţi acolo, un fel de „lanţ de producţie”, în care comercianţii, prin Depozit, sunt români, restaurantul şi clienţii lui sunt, deasemenea români. În condiţiile acestea, spuneţi-mi dacă vă mai bate gândul să vă întoarceţi acasă?
Oana Petre: Gândul e posibil să-l mai avem, dar nu acum. Momentan, Anglia ne oferă cam tot ce ne dorim. Şi tot ce-avem acasă, avem şi-aici. Decât că aici, banii sunt mai mulţi, iar ce facem cu ei aici, nu am pztea face în România.
Reporter: Dar, nunţi, cununii, botezuri mai fac românii pe-acolo?
Oana Petre: Luna trecută am avut 9 botezuri.
Reporter: Se botează, deci, şi pe-acolo, românii!
Oana Petre: Nu facem noi faţă, aşa ce mulţi sunt. Şi mai sunt şi nunţile, şi alte petreceri. Avem şi lăutari români, şi DJ român. Intraţi pe pagina noastră de socializare şi vedeţi toate live-urile noastre din timpul petrecerilor! Am fost daţi şi în TOP Business.
Reporter: Acum, la încheierea acestui interviu, ce le transmteţi celor rămaşi acasă, aici, în România, Ialomiţa, Mărculeşti – comuna din care aţi plecat „la mai bine”!
Oana Petre: Să nu statornicească într-un loc. Să aibă curaj să-şi urmeze visurile, să muncească pentru visurile lor, să nu stea legaţi de-un loc de muncă, să nu le fie frică de schimbare, de ziua de mâine!