Apa pute, actualul primar al municipiului Slobozia dă un alt termen pentru rezolvare a problemei

* Potrivit declaraţiilor oficiale acordate ziarului Ştirea „ termenul preconizat de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Slobozia la care locuitorii vor putea consuma apă din reţea este 30.06.2013”…Până atunci, în timp ce cetăţenii n-au încotro şi consumă apa nepotabilă de la robinet, primarul, probabil, bea …şampanie.   

Acum că ştim când vom înceta să tot cumpărăm apă bună de băut îmbuteliată în recipiente din plastic, căci alea din sticlă-s şi mai scumpe, pentru cine vrea să afle şi ce alte cheltuieli s-au mai făcut în afară de suma cheltuită pentru aşa-numita aducţiunea de apă extrasă din puţuri subterane săpate de TMUCB Slobozia, fac precizarea că, potrivit, răspunsurilor oferite sub semnătura primarului Alexandru Stoica, pentru Staţia de tratare a apei s-a cheltuit suma de 7.358.072 lei RON, adică peste 73 de miliarde. Mult mai mult însă s-a cheltuit pentru Staţia de Epurare, impresionanta sumă de bani însemnând 28.860.062 lei RON, ceea ce înseamnă aproape 290 de miliarde de lei vechi. Vreţi să ştiţi, în afară de TMUCB (care, cică, după semnarea imorală a unor Acte adiţionale, a încasat vreo 150 de miliarde de lei vechi) care alţi „băieţi deştepţi” au mai intrat în hora constructorilor acestor lucră(tu)ri politico-administrative, nu-i aşa?! Ei bine, la fel am dorit şi noi. Şi-am aflat că mare parte din aceste mari sume de bani, respectiv 28.634.836 lei RON (adică 286 de miliarde de lei vechi!!!) a intrat în conturile SC Dytras România, fix 6.858.072 lei (adică peste 68 de miliarde de lei vechi) intrând în conturile firmei Grup Romet S.A., firma din Slobozia nepunând mâna decât pe 500.000 de lei (5 miliarde de lei vechi), un mezelic, dacă e să gândim fără patimă, mai ales că, în cazul acestei lucrări, vorbim de-o asociere conjuncturală, credem noi. Ce hram poartă cele două mari firme, nu stăm azi să reiterăm, arhiva ziarului Ştirea putând fi consultată (şi) pe internet, tastând www.ziarulstirea.ro. Totuşi, niţică atitudine musai trebuie să luăm noi, în numele celor care citesc ziarul şi care ne contactează rugându-ne să transmitem edililor părerile lor despre această apă care, zic ei şi eu subscriu, încă pute „de-ţi mută nasul din loc” mai ales în forma ei încălzită instant. Nu, azi nu căutăm a atrage atenţia că vinovaţii pentru toată această nemernică tărăşenie, nu trebuie căutaţi numai în primărie, ci şi la Direcţia de Sănătate Publică, şi la Urban, şi chiar la Prefectură. Azi atragem atenţia că este posibil să nu avem ni-cio-da-tă apă bună de băut furnizată de sistemul public de alimentare, deoarece problema mirosului este acolo, în subteran, în fundul puţurilor alea…săpate de firma TMUCB, cea condusă de domnul Sasu, cel care încă de la începutul poveştii cu apa a fost prieten şi cu domnul Stoica, parcă previzionând că viceprimarul avea să-i ia locul primarului Ionaşcu. Revenind la „oile” noastre care behăie ca şi când „nici iarba nu le mai place”, zicem că în acest caz ipotetic, alături de toţi ceilalţi vinovaţi pe care-i vedeţi aici, în pozele alăturate, în hora mare (că nu putem spune c-ar trebui să intre în boxa acuzaţilor, nu?!) intră şi cel care a prospectat terenul, dar şi absolut toţi cei care au aprobat şi semnat, mai cu seamă, primele Buletinele de analize. Iată de ce, ziarul Ştirea cere primarului Alexandru Stoica să organizeze, cu simţ de răspundere, o conferinţă de presă la care, alături de jurnalişti, să fie invitaţi şi toţi (i)responsabilii din instituţiile/firmele mai sus-amintite, başca proiectanţii!!!

IONICA GHINEA  

Distribuie dacă ți-a plăcut:

6 thoughts on “Apa pute, actualul primar al municipiului Slobozia dă un alt termen pentru rezolvare a problemei

  1. Ma intreb de ce dl Paros(care in urma cu ceva vreme strangea semnaturi pt demiterea lui Ionascu in problema apei)acum tace MALC!!!Domnule Paros, campania electorala nu se face 4 saptamani la 4 ani, se face zilnic si nu doar in interesul propriu, se aude???????

  2. De 23 de ani, in fiecare zi, la Slobozia (si nu numai) ruleaza un singur film cu casa inchisa „Hoţii si proştii”. Dupa cum spuneam ,casa de bilete se deschide doar odata la 4 ani. Nu toata lumea apuca bilete, unii mai in fata, altii mai in spate, curios este ca nu s-au plictisit sa-l vada in fiecare zi. Defapt personajele sunt intodeauna proaspete si imprevizibile, gata de actiune, ce îi tin practic cu gurile cascate pe spectatorii fideli, acestia facand mare haz (bineinteles de necaz).
    Vizionare placuta.

  3. Am citit cu interes ,,interpelarea” lacustei psd marian neacsu, ce afaceri a avut si are Teculescu, sa spuna public acum, acest MARE MINCINOS al psd, cercetat de ANI! In rest, ramane cum am stabilit, prosti ai prostilor care ati votat usl: Ialomita este condusa azi de mincinosi, hoti si puturosi; ramaneti in balcoane, balonati de apa de la robinete, care-i problema?… Cat despre ce pazeste actualul prefect, omul inculpatului turnator dan voiculescu, ar fi culmea sa fie interesele IALOMITENILOR, nu? Cretinul ala de ,,danut”, propagandistu’ lacustelor usl nu mai zice nimic? O fi facut vreo indigestie, cine stie…

  4. În şedinţa AGA URBAN de vineri, 29 martie, conducerea societăţii a anunţat o creştere cu 25% a tarifelor pentru apă, canal şi epurare începînd cu 1 mai 2013. Despre calitatea apei potabile ,,servite” slobozenilor, nimic! Conducatorii usl ai judetului si municipiului Slobozia isi bat joc de noi, pur si simplu! Unde-i micinosul ala de-si zice ,,danut”, sa ne explice el ca putin le pasa usl-asilor de oameni, de prostii prostilor care i-au votat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *