ANUNŢ. Locuințe noi pentru tinerii specialiști din sănătate și educație: Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 15 iulie!

Distribuie articolul:

Primăria Municipiului Fetești a recepționat lucrările la cele 5 blocuri de locuințe nZEB-Plus, destinate tinerilor specialiști din domeniile învățământului și sănătății.
Toate etapele prevăzute în autorizația de construire au fost parcurse integral, la un standard ridicat de calitate. Rezultatul este un ansamblu rezidențial modern, eficient energetic și perfect adaptat cerințelor actuale de confort și sustenabilitate.
Acest complex cuprinde 30 de apartamente construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C10.I.2, cu scopul de a oferi condiții excelente de locuire și pentru a sprijini atragerea, dar și menținerea în orașul nostru a specialiștilor din cele două domenii de care comunitatea noastră are nevoie.
Contractul de finanțare a fost semnat de primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în anul 2023, în urma aprobării proiectului de către Consiliul Local în iunie 2022.
Cele 30 de locuințe vor fi disponibile în regim de închiriere pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care profesează în baza unui contract de muncă activ în instituțiile sanitare sau de învățământ din municipiul nostru.

Reamintire privind calendarul depunerii cererilor:

Așa cum v-am informat și luna trecută, perioada de primire a dosarelor a început deja pe data de 20 iunie. Până în prezent au fost înregistrate 10 cereri.
❗Pentru a putea realiza procesul de repartizare până la 31 iulie (data solicitată de minister), termenul limită pentru depunerea dosarului complet la sediul Primăriei este 15 iulie 2026.
📂 Documentele necesare pentru întocmirea dosarului (conform Art. 8 din Regulament) sunt:
🔘Cerere-tip;
🔘Declarație notarială (dată de solicitant și membrii majori ai familiei, din care să rezulte că nu dețin o locuință în proprietate și nu beneficiază de o altă locuință cu chirie din proprietatea statului);
🔘Declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu se obțin venituri în afara celor declarate;
🔘Adeverință de venit (care să ateste venitul mediu net lunar realizat în ultimele 12 luni, pentru fiecare membru al familiei care realizează venituri);
🔘Copiile actelor de identitate (pentru titular, membrii familiei și alte persoane care gospodăresc împreună cu acesta);
🔘Copii ale actelor de stare civilă pentru toți membrii familiei;
🔘Contract de închiriere înregistrat la organele fiscale (doar pentru solicitanții care locuiesc deja cu chirie în sistem privat);
🔘Certificat fiscal eliberat de Serviciul Impozite și Taxe (care atestă lipsa datoriilor la bugetul local);
🔘Certificat de încadrare în grad de handicap (după caz).
 Regulamentul integral, inclusiv criteriile detaliate de ierarhizare și modelul cererii-tip, poate fi consultat accesând următorul link: 👉 https://primariafetesti.ro/roiect-de-hotarare-privind…/
În perioada următoare, operatorii de utilități vor interveni în zonă pentru a realiza branșamentele locuințelor la rețelele pe care le administrează.
Acest proiect reprezintă încă un pas important în dezvoltarea municipiului și în crearea unor condiții mai bune pentru profesioniștii care contribuie, zi de zi, la sănătatea și educația locuitorilor din Fetești.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *