Turiştii cazează „la negru”, HORECA, geme sub povara impozitelor

Distribuie articolul:

Asta, în timp ce ANAF (Fiscul) se face că nu vede „marea masă” de proprietari care închiriază „la negru” camere sau apartamente, astfel făcând concurenţă neloială celor care au înţeles obligativitatea legilor fiscalităţii. La munte ori la Mare, în orice împrejurare, turiştii sunt încântaţi să cazeze la preţ de… „mica înţelegere”. În timp ce se plâng că salariile le sunt mici, foarte mulţi bugetari „se descurcă” închiriind „pe bani frumoşi” (şi neimpozitaţi, desigur!) camere, apartamente, chiar case de vacanţă…     

  Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, (persoane fizice) că începând cu data de 01 ianuarie 2023, conform prevederile O.G. nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Codului fiscal, redevine obligatorie înregistrarea la organul fiscal competent a contractelor de închiriere.
        Astfel, contribuabilii (persoane fizice) care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal (chirii) au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite anterior, în termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii/ procedurii modificării cestuia, la organul fiscal competent.
        În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 01 ianuarie 2023, înregistrarea la organul fiscal competent a contractului încheiat între părți și a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligația înregistrării acestora.
        Sunt exceptate de la înregistrare contractele de închiriere în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *