- Printre semnatarii petiţiei se numără şi Anca TELEHUZ – medic-Şef UPU – SMURD Ialomiţa.
(Spicuiri din comunicatul-fluviu ce a fost transmis presei, miercuri, 11.12.2019)
„Anual unul din zece români a beneficiat de intervenția echipelor Serviciilor județene de Ambulanță și SMURD. Anual unul din cinci români a fost tratat în Structurile de Primire Urgenţe UPU/ CPU. Aceste date demonstrează faptul că mai mult de 20% din populația României a avut nevoie şi a beneficiat, anual, de asistența oferită de Sistemul Medical de Urgență și Prim-Ajutor Calificat prin profesioniști cu experiență care aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european si internațional. În calitate de profesioniști, care reprezintă principalele servicii medicale de urgență din România (Unități pentru Primirea Urgențelor, SMURD și Servicii Publice de Ambulanță), în contextul situației create de afirmațiile referitoare la posibila demitere a domnului dr Raed Arafat și riscurile care pot deriva de aici (…) Sistemul de Asistență Medicală de Urgență și Prim-Ajutor Calificat este o structură integrată cu rol strategic. Funcționarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătății, ale Ministerului Afacerilor Interne precum și ale autorităților locale, iar scopul major este salvarea vieții și îngrijirea suferinței de orice fel a cetățenilor. Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe, cu multiple și esențiale relații de interdependență, poate duce la pierderi de vieți omenești (…) experiența ne-a demonstrat ca acest concept este adevărat doar în condițiile unei coordonări unice si profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuie să fie validat atât în situațiile comune, de zi cu zi, dar si în cele majore de criză profundă. România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.
Rolul dr. Raed Arafat a început odată cu lupta pentru implementarea unui concept care crea un sistem de urgență care punea siguranța și viața pacientului în centrul atenției acestui sistem. Ulterior acest rol a evoluat, odată cu dezvoltarea sistemului, către coordonarea integrată a tuturor celor care intervin pentru salvarea celor aflați în suferință (…) Care sunt acele lucruri, acțiuni sau nonacțiuni de care se face vinovat și cine sunt cei care i le impută lui Raed Arafat? Unde a greșit dr. Raed? (…) Acest sistem a fost construit în 30 de ani dar poate fi distrus în 30 de zile. Ce veți pune în loc? Încercați să explicați acest lucru cetățenilor României. Încercați să descrieți prin ce mecanisme va funcționa acest sistem pe care nu l-ați înțeles și nu îl veți înțelege decât dacă îndepliniți una din două condiții: fie faceți parte din el cu trup și suflet, fie beneficiați de el pentru trup și suflet. Dacă nu puteți, atunci vă rugăm, respectuos, să ne lăsați să ne vedem de treabă alături de Raed. În caz contrar ne rezervăm dreptul la acțiuni de protest care, fără a afecta pacienții care se adresează sistemului de urgență, să sublinieze încă odată faptul că și ceea ce avem noi de spus este important. Acest document a fost semnat prin acord electronic, în numele angajaților serviciilor pe care le conduc cei cuprinşi în listă…