Termenul World Wide Web, abreviat WWW sau şi www, numit scurt şi web, care în engleză înseamnă „pânză” (de păianjen), este totalitatea site-urilor / documentelor și informaţiilor de tip hipertext legate între ele, care pot fi accesate prin reţeaua mondială de Internet.
Când şi unde a apărut webul
Web-ul a fost inventat în 1989 la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva, Elveţia. Propunerea iniţială de creare a unei colecţii de documente având legături între ele a fost făcută de Tim Berners-Lee în martie 1989. Propunerea a apărut în urma problemelor de comunicare pe care le întâmpinau echipele de cercetători ce foloseau centrul, chiar şi folosind poşta electronică.
În 1990-1991, când Internetul era deja în plină dezvoltare, după ce proiectul şi toate modulele acestuia fuseseră elaborate în Statele Unite, la Stanford Research Institute, la UCLA, UCSB, WU etc., prin realizarea a ceea ce numim acum web, a venit rândul europenilor. Mai exact, la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) Geneva, prin proiectul lui Tim Berners-Lee şi contribuţia câtorva colegi şi studenţi, a fost creat primul navigator şi editor de legături (cu o primă versiune a limbajului HTML) şi primul program de server Web. La acea dată comunicaţia prin Internet, prin serviciile de atunci, adică e-mail, ftp şi telnet, mergea bine şi era destul de serios folosită de comunitatea academică. În 1991, traficul prin nodul NSF (miezul Internetului) depăşea 1 miliard de octeţi/oră, iar numărul de calculatoare conectate depăşea o jumătate de milion. Tot 1991 este anul în care National Science Foundation renunţă la interdicţia de folosire a Internetului în scopuri comerciale, creând premisele boomului economic produs de comerţul electronic.
Părintele internetului aşa cum îl ştim astăzi
Tim Berners-Lee era preocupat de introducerea hypertext-ului în Internet, în procesul de căutare și regăsire a documentelor. Noțiunea exista, chiar şi termenul Hypertext fusese deja introdus de Ted Nelson (1965). Problemele şi avantajele parcurgerii informaţiilor organizate ca hipertext fuseseră deja analizate de Doag Engelbart, realizator al unui prim sistem online şi inventator al mausului.
Tim Berners-Lee scrie încă în 1980, în stagiul la CERN, un program pentru „notebook” intitulat „Enquire-Within-Upon-Everything”, care permite legături între noduri arbitrare. Fiecare nod fiind caracterizat de un titlu, un tip şi o listă de legături bidirecţionale. Programul a rulat pe maşini Norsk Data sub sistemul de operare SINTRAN-III.
În martie 1989 Tim Berners-Lee scrie lucrarea: „Information management: A proposal”, difuzată pentru comentarii în CERN, însoțită și de lucrarea „Hypertext and CERN”. Ideea de bază a fost cea a accesului la documente pe baza a ceea ce acum numim URL. După mai multe dezbateri şi reluări, în septembrie, şeful său, Mike Sendal, cumpără un calculator NeXT (unul din supercalculatoarele vremii) şi îi permite să treacă la muncă. Era în luna mai a anului 1990. În octombrie Tim lucra deja la un navigator cu interfaţă grafică și la editorul aferent, folosind mediul de dezvoltare NeXTStep. În acest timp proiectul este reformulat în cooperare cu Robert Cailliau, astfel că, atunci când primul server Web devine funcţional, prima pagină vizibilă cu ajutorul navigatorului care încă se dezvolta a fost chiar TheProject.html. Erau deja cam 50 de servere Web în funcțiune, la începutul lui 1993, când apare prima versiune a navigatorului grafic MOSAIC, realizat de Marc Andreesen, cel care a înființat și condus, mai apoi, compania Netscape. Mosaic include multe din facilitățile navigatorului Midas, fiind conceput pentru mediul X Windows din Unix.
Scopul pentru care a fost creat
Lansat ca un instrument care să sprijine cooperarea cercetătorilor fizicieni, World Wide Web-ul devine în doar câțiva ani aproape sinonim cu Internetul. Cu toate că nici navigatoarele şi nici editoarele de pagini Web nu au ajuns încă la performanţele visate de Tim Berners-Lee, World Wide Web-ul a ajuns cea mai mare bibliotecă a lumii, cu peste 3 miliarde de documente în prezent. Această dezvoltare a dus la apariția de meserii noi, și la reorganizarea multor activități ținând seama de condițiile publicității pe Web și de posibilități de cooperare greu de imaginat altădată. Cu ajutorul mediilor Web de instruire şi cu resursele informaţionale şi educaţionale de pe Web, învăţarea şi perfecţionarea continuă devin accesibile aproape oricui. Mai mult, pare realizabilă şi previziunea profesorului Patrick Suppes (din 1967) că fiecare îşi va putea alege profesorul potrivit, beneficiind de avantajul pe care istoria l-a oferit doar regelui Filip Macedon: să-l aibă pe Aristotel ca profesor pentru fiul său, Alexandru Macedon.
De fapt, data de naştere a Internetului este oarecum discutabilă: Unii autori consideră anul 1969 şi momentul când ARPANET a conectat calculatoarele de la Stanford Research Institute, University of California Los Angeles, University of California Santa Barbara şi University of Utah. Alți autori, printre care și Tim Berners-Lee, consideră ca dată de naștere a Internetului anul 1974, momentul despărţirii părţii academice de cercetările militare, odată cu constituirea rețelei Telenet de către firma Bolt, Beranek&Newman. În sfârşit, alții, printre care și Paul Kunz de la Stanford, sunt de părere că Internetul apare doar în 1982, când este folosit prima oară acest nume și când Bob Kahn, Vint Cerf și alții definesc și implementează protocolul TCP/IP – considerat limbajul de comunicație al Internetului.
Sursa: Wikipedia.org