Apa ce curge la robinete încă-i nepotabilă

Distribuie articolul:

În luna octombrie 2015, ziarul Ştirea informa cititorii cu privire acuzaţiile pe care consilierul local Teculescu Mădălin le aducea primăriei Slobozia, societăţii URBAN S.A. în care primăria este acţionar dar şi DSP Ialomiţa condusă de directorul Noel Dan. Domnul Teculescu, atenţiona asupra faptului că apa pe care locuitorii o consumă conţine cantităţi imense de trihalometani, substanţă cancerigenă. Ce spuneau oficialităţile la acea vreme?

Promisiuni în vânt

NOEL dsp   Domnul Noel Dan afirma următoarele:  Au recoltat o probă, care a ieşit proastă. Nu foarte proastă, dar proastă! După care au purces din nou la recoltare şi a ieşit şi mai proastă. Motiv pentru care au fost sancţionaţi, amânaţi la vizarea Autorizaţiei şi li s-a impus să treacă la proceduri. Adică, să spele conductele, bazinele, să regleze clorul şi, desigur, să ia din nou probe. Ultima măsură, de acest gen, impusă s-a petrecut săptămâna trecută, atunci când au fost şi sancţionaţi cei de la Urban. Deocamdată au aplicat o amendă de 40 de milioane ( lei vechi, desigur! Nu vă gândiţi prea departe, stimaţi cititori!). Dar data viitoare s-ar putea să ia şi mai rău! (…) Nu au contestat amenda, pentru că analizeze nu s-au făcut la noi. S-au făcut la Buzău (…) Am achiziţionat şi nou echipamente, astfel încât să putem lucra şi noi astfel de analize. Atunci, o să putem supraveghea şi mai strict calitatea apei, a alimentelor. Le vom recolta probe când ei nici nu se aşteaptă (…) În două săptămâni ei trebuie să efectueze operaţiunile, să remedieze şi să recolteze alte probe de apă (…) Durează puţin mai mult până vin rezultatele la analiza apei…” După directorul DSP, Dan NOEL, a intervenit directorul Urban, domnul Cilibeanu Valentin care a promis locuitorilor, prin intermediul presei, că toateUrban jurist problemele vor fi rezolvate în cel mai scurt timp: (…) Ce-am făcut noi până acum? Am igienizat bazinele de stocare, la această oră suntem în procedură de curăţire, igienizare, spălare filtrele de nisip, până la sfârşitul săptămânii o să avem igienizarea şi a acelor trepte de tratare din Staţie, avem începute acţiuni pentru ca să reuşim să facem curăţirea, igienizarea foraje front captare şi conducte de aducţiune ( mai precis, am luat legătura cu o firmă cu care urmează să stabilim modalitatea şi perioada în care urmează să facem treaba asta) şi, într-un final, de comun acord cu DSP, intenţionăm să facem şi o hiperclorinare pe reţelele de distribuţie a apei, cu anunţarea populaţiei (…) Sper să o scoatem la capăt în cel mai scurt timp posibil”.

Veşnică problemă!

   Probabil că v-aţi fi aşteptat ca până în acest moment situaţia să fi fost de domeniul trecutului, apa ce curge la robinete să fi devenit impecabilă şi cei răspunzători pentru evenimentul petrecut să fi fost traşi la răspundere. Cu părere de rău, stimaţi cetăţeni, vă informăm că, din păcate, nu s-a schimbat absolut nimic. Apa (ne)potabilă curge în continuare la robinetele cetăţenilor cu aceeaşi concentraţie peste limitele maxime de trihalometani în componenţă.  S.C. Urban S.A. funcţionează în continuare sub aceeaşi conducere a domnului Cilibeanu, primăria Slobozia a rămas în continuare indiferentă la problema uriaşă cu care se confruntă acest oraş, iar DSP Ialomiţa aşteaptă solicitare, pentru a oferi derogare ( a câta o fi oare? ) URBAN sediu nousocietăţii Urban S.A., ca să poată furniza în continuare aceeaşi apă în casele oamenilor.  Conform unei adrese oficiale, în baza legii 544/2001 (pe care o poate invoca orice cetăţean, care doreşte să afle informaţii de interes public, de la instituţiile statului), formulată de ziarul Ştirea în luna februarie 2016, răspunsul DSP Ialomiţa este: Rezultatele analizelor de monitorizare a calităţii apei distribuite de operatorul S.C. URBAN S.A. Slobozia în municipiul Slobozia şi localităţile limitrofe, efectuate în ultimele luni, indică depăşiri repetate ale valorilor maxime admise în apa potabilă pentru trihalometani. Deşi operatorul a luat măsuri de remediere a acestei probleme (igienizarea şi dezinfecţia bazinelor de înmagazinare, filtrelor şi forajelor), depăşirile normelor de potabilitate la acest parametru au persistat, atât la ieşirea din staţia de tratare cât şi în reţeaua de distribuţie. În conformitate cu Legea 458/2002, cu modificările ulterioare şi Ordonanţa nr. 11/2010, operatorul poate solicita obţinerea autorizaţiei sanitare cu derogare pe o perioadă limitată de timp(…). Aşadar stimaţi cetăţeni, una dintre soluţii, păguboase ce-i drept, ar putea fi continuarea procesului de cumpărare a apei îmbuteliate. Dar prima rezolvare şi cea mai la îndemână, va putea fi pusă în practică la alegerile locale din vara acestui an. Unde mai pui, faptul că este şi o soluţie gratuită şi garantată de Constituţia României! Dar un sfat aş avea pentru dumneavoastră, dacă îmi permiteţi, mare atenţie la urnele de votare, pentru că soluţia care acum pare gratuită, vă poate costa extrem de scump pe termen lung, dacă „daţi chix”.

Victor GHINEA


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Apa ce curge la robinete încă-i nepotabilă

  1. Cred ca situatia aceasta ar trebui tratata cu ffff mare seriozitate de toti cetatenii orasului.GANDITI-VA ca avem copii nepoti si parinti care nu numai ca se pot imbolnavii dar se pot chinuii si murii din cauza Coruptiei ( pt ca in final tot coruptie este ).Finalul este ca momentan avem apa OTRAVITAAA. Ce facem? Candidatii pentru primarie vad ca de astazi au inceput campania electorala. Asta-i intereseaza CIOLANUL . Ne cer voturile apoi ne lasa sa traim cum da DOMNUL …ei sa-si faca plinul. APROPOS : Toti fluturasii de pe scara cu ION MARTIN i-am rupt . De unde sunt banii pt tiparirea lor ? Si daca nu ma insel nici nu are voie sa inceapa campania electorala. De apa nu intereseaza pe nimeni.

    1. :))))))))du-te la furat de voturi, că șanse de prostit cititorii n-ai, Barbule:)))))))) Ne regulează hoții și securiștii pe rahatul de democrație…și tu spui că rupi fluturași electorali? Păi postează-te cu selfiuri când rupi fluturașii, muistule!! 😉 Ai minte de jeg de la PMP…băsist împuțit ce ești!!

  2. danut (te automangaii) eu am scris civilizat dar daca vrei s-o dam pe golanie ne intalnim la Hambar cand vrei tu. Poti venii cu tot neamul caci vreau sa-i iubesc in fund. Da poate sunt jeg dar am muschi si tie iti dau muie si cand dorm. Se vede ca te-a deranjat faptul ca nu mi-e aminte de chelul martin insa nu sunt singurul.

  3. Barbule, jegule, învață să scrii fără s-o sugi..și ieși cu mușchii și dă-i mă-tii să ți-i sugă, găozar băsist!! Altfel..ești un rebut de milițian ce-o arzi în dileală cu statuia..În fine…văd că începe campania în forță…și doamna Ghinea primește toți onaniștii cu sarcini de postaci băsiști:)))Mie mi se rupe de jegurile de la PMP..și de la pedelea, altfel Tinel tot peste bot o va lua, iar Paros o să rateze și postul de consilier:)) Stai să înceapă campania..o să vedeți voi cum o să vă fac să vă lingeți ca javrele pe sulă:))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *