În numele persoanelor cu handicap…!

Distribuie articolul:

Prea puţin interesează şi prea puţine sunt „Organele” cu atribuţiuni de control care pot şi vor să intre în „meandrele concretului” fenomenului ONG. Căci, putem vorbi despre un fenomen, raportându-ne la numărul mare de Fundaţii, Asociaţii, Organizaţii care, în numele diferitelor şi diverselor categorii de oameni care se confruntă cu fel de fel de afecţiuni medicale.

Broşuri, discuţii şi participanţi…

Zilele trecute, în sala mică a Centrului Cultural „Ionel Perlea”, Fundaţia Transilvană Alpha a strâns un număr de persoane, cică, spre a-i informa despre „TOATE drepturile fundamentale pentru TOATE persoanele cu dizabilităţi”. În sală, nu mulţi păreau a avea vreun handicap. Dar, desigur, organizatorii ştiu mai bine cine şi ce handicap are…Şi, dacă ne hotărâm, putem afla şi noi, mai apoi confruntând fotografiile cu documentele medicale care atestă ce-l doare pe fiecare dintre participanţi. În sală erau prezente şi oficialităţile. Doamna directoare a Serviciului Public de Asistenţă Socială. De parcă nu era de-ajuns că prestează într-un sediu prea luxos pentru activitatea bugetară pe care-o reprezintă, madama a ONG handicapati 2avut tupeul de a folosi maşina Primăriei (foto) pentru ca nu cumva să parcurgă „perpedes” cele câteva sute de metri câţi sunt de la luxoasa locaţie şi până la locul desfăşurării acestei întâlniri…
Dar, să revenim la subiectul articolului şi să mai spunem că, de câţiva ani, Uniunea Europeană „bagă bani, bagă bani” în fel de fel de proiecte având ca adresabilitate o paletă surprinzător de mare de categorii socio-profesionale. În speţă, avem, iată, de-a face cu un proiect care se adresează TUTUROR. Şi, din moment ce participarea e „otova”, la grămadă pot fi şi „raportările măreţe” în baza cărora boşii din fruntea ONG-urilor au de cheltuit banii care, de cele mai multe ori, provin din fondurile nerambursabile (ba de la UE, ba de la ONG handicapatiGuvern) şi, câteodată, din sponsorizările pe care unele firme particulare le acordă din profit…
Fiindcă în aşa-numitele „broşuri informative pentru…” nu transpare şi suma de bani cheltuită, ba pentru una, ba pentru alta dintre acţiunile derulate în acest proiect, auzind că, în fapt, s-a şi „servit masa”, desigur, între două runde ale operaţiunii „cafeaua de după gustare”, am apelat la bunăvoinţa persoanelor responsabile de acest proiect, respectiv domnul Emil Sabău şi doamna Fănica David. Aflând că doamna David îndeplineşte funcţia de secretar al Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotori Ialomiţa, dar că nu prea ştie care este suma alocată pentru ca organizatorii să poată derula acest proiect, ne-am întreptat întrebările către cel care îndeplineşte funcţia de responsabil comunicare proiect, respectiv domnul Sabău, reprezentant Fundaţia Trasnsilvană Alpha. Din păcate, nici domnia-sa nu a putut să ne spună foarte repede ce sumă de bani se cheltuie pentru acest proiect atotcuprinzător. Ne-a promis, însă, că ne va transmite cel puţin această informaţie printr-un e-mail. Care, e-mail, aşa cum de-altfel ne şi aşteptam, n-a sosit…
(I.G.)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *