Marian Gabriel RUSU – purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Slobozia, ne-a transmis un Comunicat din care (să) înţelegem că acolo, după gratii, sunt oameni care îşi trăiesc mai departe viaţa, uneori punându-şi în valoare talente nedescoperite. Recunoaştem, cu regret, că nefiind în mijlocul tuturor evenimentelor prilejuite de toate acţiunile cultural-artistice, nu putem ilustra această ştire decât cu fotografia domnului Rusu, nicidecum cu fotografia actorilor amatori.
În speranţa că la reprezentaţia următoare fi-vom prezenţi, anunţăm marele public că în ziua de 21 octombrie 2015, un grup de opt persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Slobozia, din care şase clasificate în regimul deschis şi două clasificate în regimul închis, au efectuat o vizită în comunitate la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia, pentru a participa la o lansare de carte organizată cu ocazia Salonului Anual de Carte.
Scopul acestei activităţi este exersarea de către persoane private de libertate a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială în cadrul comunităţii locale.
În încheierea manifestării, a fost prezentată şi piesa de teatru “Cântecul lebedei” de Anton Pavlovici Cehov, pusă în scenă de cele două persoane private de libertate din regimul închis.
Serviciul de reintegare socială din Penitenciarul Slobozia cultivă şi menţine relaţii de colaborare cu partenerii din comunitate cu scopul de a obţine sprijinul tuturor factorilor interesaţi în asigurarea unui mediu custodial corespunzător şi promovează necesitatea diminuării efectelor negative ale privării de libertate.