Gașca lui Ciupercă – trimisă la Tribunal!

Distribuie articolul:

ciuperca-portavoce* CIUPERCĂ VASILE SILVIAN nu mai poate desfășura activitatea de președinte al Consiliului Județean Ialomița, în exercitarea căreia a săvârșit fapta. Așa au stablit procurorii!

Vă reamintim că, în rechizitoriu, procurorii consemnează că în luna ianuarie 2014, inculpatul Ciupercă Vasile Silvian, și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, respectiv asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului județean Ialomița.
Întrucât dorea înlăturarea din funcție a directorului Olaru, cel căruia urma să îi expire mandatul și pentru a nu-i mai da acestuia posibilitatea să se înscrie la concursul pe postul de conducere, în luna ianuarie 2014, dar înainte de expirarea contractului de management, inculpatul Ciupercă  a inițiat demersuri la Ministerul Sănătății, în vederea demarării unui control la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În urma respectivului control se dorea și înlăturarea consilierului juridic al Spitalului Județean Slobozia.
În aceste condiții, începând cu data de 20.01.2014, la Spital s-a desfășurat un control efectuat de către o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al Ministerului Sănătății și ai Consiliului Județean Ialomița.
În paralel, pentru a consolida imaginea de manager interimar a SPITAL dir ecdomnului Berbece Adrian,  pentru a contracara nemulțumirile din rândul angajaților (legate de numirea acestuia) a cosmetizat implicarea noii echipe de management în dotarea spitalului cu un aparat medical de radiologie digitală, Ciupercă Vasile Silvian a dispus alocarea de fonduri suplimentare Spitalului din Slobozia.
Având în vedere că, în urma controlului s-au constatat nereguli în procesul de achiziții publice care ar fi dus la sesizarea organelor de urmărire penală, în perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea acestui control, de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, inculpatul Ciupercă l-a determinat pe Ionescu Mihai Ionuț, consilier din cadrul ministerului, să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității. Astfel, au fost eliminate din cuprinsul acestui raport dispoziții și pasaje ce ar fi dus la sesizarea organelor de urmărire penală.
În perioada martie-aprilie 2014, l-a determinat pe același consilier, să întocmească, în fals, raportul de control, prin omisiunea, cu știință, de a insera anumite împrejurări care ar fi putut duce la tragerea la răspundere penală, disciplinară sau administrativă a celor supuși controlului, inclusiv a persoanei pe care o susținea în poziția de manager interimar.
Inculpatul Ciupercă, în perioada decembrie 2013-iulie 2014, i-a determinat pe inculpații Mușat Liviu Gabriel, președinte al ADR SudADR sud Muntenia, Vișan Mariana, director adjunct în cadrul aceleiași instituții și pe Scripcă Dragomir, expert în cadrul Biroului Județean Ialomița al aceleiași agenții, să-și îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul amânării nejustificate, a vizitelor de monitorizare și a constatării neconcordanțelor în vederea remedierii lor, cu scopul sprijinirii intereselor inculpatei Trandafir Elena Corina, beneficiar și/sau consultant în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană derulate de SC CONSULT INVEST SRL, proiecte depuse la ADR SUD MUNTENIA, astfel încît beneficiarii acestor proiecte să nu suporte corecții financiare.
În perioada decembrie 2013-iulie 2014, Ciupercă Vasile Silvian a acordat sprijin inculpatei TRANDAFIR ELENA CORINA, prin obținerea amânărilor nejustificate a vizitelor de monitorizare, urmare a intervențiilor sale realizate la nivelul ADR SUD MUNTENIA, pentru ca beneficiarul proiectului ,,Pensiunea Amara” să întocmească în timp util documente false justificative, astfel încât acesta să nu suporte corecții financiare în sumă de 33.739,41 lei, din fonduri cu finanțare europeană, obținute pe nedrept.
În perioada 2010-2014, inculpatul Ciupercă și-a folosit influența și autoritatea conferite de funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița și de funcția de președinte al PSD Ialomița, în scopul obținerii pentru SC CONSULT INVEST SRL, reprezentată de Trandafir Corina Elena, de contracte de consultanță și servicii de proiectare oneroase cu primăriile comunale de pe raza județului Ialomița.
În perioada aprilie-mai 2014, inculpatul Ciupercă Vasile Silvian, abuzând de funcția deținută a pretins suma de 5.000 de lei și a primit suma de 3.000 de lei de la Ciocănel Vasile, în schimbul și în legătură cu prelungirea termenului contractului de concesiune pentru un teren în suprafață de peste 191 ha, pe care acesta din urmă îl avea încheiat cu Consiliul Județean Ialomița. Banii respectivi au fost primiți cu titlu de sponsorizare a Muzeului Județean Ialomița, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Ialomița.
Interesul lui Ciupercă Vasile Silvian era acela de a folosi acești bani în interesul propriu și al persoanelor private care aveau încheiate cu Muzeul Județean contracte de prestări servicii și de executare a unor lucrări publice.
În perioada aprilie-mai 2014, președintele Consiliului Județean Ialomița, Ciupercă Vasile-Silvian, împreună cu membrii comisiei de vilcan CJIlicitație, printre care Vâlcan Cezar Gheorghe, Dinu Maria și Neacșu Marinela, abuzând de prerogativele funcției deținute a favorizat interesele economice ale SC GREEN HARVEST SRL Timișoara, în detrimentul bugetului CJ Ialomița, prin atribuirea, în mod fraudulos, a contractului de concesiune a unei suprafețe de 495 ha, teren agricol, aparținând domeniului privat al județului Ialomița, pe o durată de 30 de ani, în urma licitației din data de 14.04.2014.
Astfel, Ciupercă Vasile Silvian, împreună cu Vâlcan Cezar-Gheorghe, director executiv al Direcției de Achiziții și Patrimoniu din cadrul C.J. Ialomița, Neacșu Marinela și alți funcționari din cadrul Consiliului Județean, a acționat pentru identificarea unor soluții pentru ca SC GREEN HARVEST SRL Timișoara să fie declarată câștigătoare a licitației, deși oferta acesteia nu era cea mai mare, criteriu de bază în acordarea contractului de concesiune.
Prin atribuirea în mod premeditat și nelegal, a contractului de concesiune, firmei care a avut a doua ofertă ca preț -SC GREEN HARVEST SRL, factorii de decizie din cadrul CJ Ialomița, Ciupercă Vasile Silvian, Vâlcan Cezar Gheorghe și Neacșu Marinela au prejudiciat bugetul CJ Ialomița cu suma de 5.947.899 lei ( diferența de prețul redevenței oferit de primul ofertant și cel oferit de al doilea ofertant, între ofertanți existînd înțelegeri frauduloase cu privire la prețul oferit și hotărîrea de retragere, diferență calculată, pe toată durata contractului de 30 de ani) și asigurîndu-se un folos necuvenit pentru societatea cu care a încheiat contractul de concesiune.
Alături de cei evidențiați în expunerea derulării faptelor, mai apar nume precum: COSTANTINESCU MARIUS-DRAGOȘ, IONESCU MIHAI IONUȚ, DINU MARIA, RÂUREANU NICOLAE CRISTIAN,
ANGHEL CORNEL, GOLOVEI EUGENIU
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *