Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au
dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Şchiaua Victoraş, agent de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. În cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 2011-2015, inculpatul Şchiaua Victoraş, agent de poliţie în cadrul
Secţiei de Poliţie Rurală Griviţa, a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constând în activităţi de administrare în fapt a SC N SRL şi îndeplinirea atribuţiilor ce revin agenţilor de asigurări la societatea de asigurări D.B.A., prin încheierea de poliţe de asigurare pentru autovehicule şi obţinerea de
foloase materiale din aceste activităţi. Cât de mare este paguba, nu ştim deocamdată. Ştim însă că faţă de inculpatul Şchiaua Victoraş s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciilor Judeţene Anticorupţie Ialomiţa, Călăraşi şi Brăila şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ialomiţa.
Procurorii precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.