* Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DOBRUŢCHI NICOLAE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la distrugere şi înşelăciune privind asigurările.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în noaptea de 27/28.05.2011, în jurul orei 02.20, la apartamentul situat pe Aleea Tineretului din municipiul Slobozia în care locuia inculpatul Dobruţchi Nicolae, s-a produs o explozie puternică, urmată de izbucnirea unui incendiu, ocazie cu care au fost produse pagube materiale, atât la apartamentul inculpatului, care a fost ars în proporţie de 90%, cât şi la alte apartamente de pe scara blocului. De asemenea, datorită suflului exploziei, au fost avariate mai multe autoturisme aflate în parcarea din partea de nord-est a blocului. Din coroborarea probelor administrate, a reieşit că, explozia apartamentului a fost pusă la cale chiar de posesorul apartamentului, inculpatul Dobruţchi Nicolae, încercând astfel să obţină de la o societate de asigurarea contravaloarea primei de asigurare atât a imobilului, cât şi a mai multor bunuri aflate în acesta. Trebuie menţionat că imobilul fusese scos la licitaţie de către executorul bancar cu o zi înainte de încheierea poliţiei de asigurare amintite.
Pentru a nu exista suspiciuni din partea societăţii de asigurare, inculpatul l-a convins pe ginerele său, D. A., să pună în aplicare planul său de incendiere a apartamentului, promiţându-i acestuia o parte din suma astfel obţinută. După încheierea poliţei de asigurare, inculpatul a mutat toate bunurile de valoare din apartament şi le-a plasat în alte locuri pentru a le salva şi, ulterior, şi-a procurat un alibi, plecând într-o staţiune balneoclimaterică, însă lăsându-i ginerelui său instrucţiuni precise cu privire la modalitatea de incendiere a apartamentului. Ginerele inculpatului a pus în aplicare planul stabilit, folosind în acest sens produse petroliere de tipul benzinelor, însă, în timp ce se afla în interiorul locuinţei, şi-a aprins o ţigară, declanşând explozia înainte de momentul preconizat, fiindu-i provocate răni ce au condus la decesul acestuia.
Procurorii precizează că această etapă a procesului penal, respectiv trimiterea în judecată, reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.