Prim-procurorul Hristescu va fi judecat !

Distribuie articolul:

* Procurorii din Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea lui în judecată.

Potrivit comunicatului nr. 199/VIII/3 emis în 26 februarie 2014, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În cursul lunii aprilie 2013, inculpatul Hristescu Cristian, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, a intervenit pe lângă şeful unui birou din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Feteşti, pentru ca unui cunoscut de-al său să nu i se întocmească proces verbal de conducere a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi să nu fie condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Ca urmare a faptului că, nici agentul de poliţie
(agentul Florin Gabriel Boartă), cel care a constatat infracţiunea la regimul circulaţiei şi nici şeful acestuia Gheorghe Lucian, șef Birou în cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Fetești, nu au dat curs actelor de instigare exercitate de inculpatul Hristescu Cristian, acesta din urmă i-a constrâns, ameninţându-i cu mutarea de la locul de muncă, în scopul finalizării favorabile a dosarului respectiv, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti. În perioada 27 iunie 2013 – 4 noiembrie 2013, inculpatul Hristescu Cristian a pretins şi primit de la inculpatul Foamete Ştefan Telu materiale de construcţie în valoare de 51.562,07 lei şi manopera unor lucrări de 42.500 lei (fără TVA), pentru construirea imobilului său din municipiul Slobozia. În acest sens, inculpatul Hristescu Cristian a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în scopul evitării instituirii unor măsuri asigurătorii şi dispunerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care Foamete Ştefan Telu şi societatea administrată de acesta, au calitatea de învinuiţi.
Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:
La data de 7 aprilie 2013, inculpatul Hristescu Cristian, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, ar fi intervenit pe lângă şeful unui birou din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Feteşti, în favoarea unui cunoscut de-al său, în scopul de a nu i se întocmi proces-verbal de depistare la volanul unui autoturism, în stare de ebrietate, respectiv pentru a nu i se recolta probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei.
Inculpatul l-ar fi contactat telefonic pe ofiţerul de poliţie, căruia i-ar fi impus să îl oblige pe agentul de poliţie constatator să nu întocmească proces-verbal şi să rezolve problema protejatului său. Ofiţerul de poliţie nu a dat curs favorabil acestui lucru, motivând că nu poate interveni în sensul dorit, întrucât persoana respectivă fusese deja condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din cauză că favorizarea protejatului său nu a fost urmată de rezultatul dorit, iar dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, inculpatul Hristescu Cristian ar fi iniţiat un nou demers infracţional, în sensul că a uzat de constrângeri morale şi ameninţări, la adresa celor doi poliţişti.
Mai mult, despre aceste acţiuni, inculpatul Hristescu Cristian l-ar fi informat şi pe protejatul său, asigurându-l că problema sa infracţională va fi rezolvată de cei doi poliţişti, deoarece riscau pierderea funcţiei de şef, respectiv mutarea la un alt post de poliţie, unul mai izolat…
Până la soluţionarea dosarului, în cursul lunii august 2013, prim-procurorul Hristescu Cristian s-ar fi preocupat constant şi insistent de evoluţia cauzei.
În perioada 27 iunie 2013 – 4 noiembrie 2013, domnul procuror ar fi pretins şi primit de la inculpatul Foamete Ştefan Telu materiale de construcţie pentru imobilul pe care îl construieşte în municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, astfel încât Foamete Ştefan Telu să obţină soluţie favorabilă într-un dosar penal în care acesta şi societatea pe care o administrează aveau calitatea de învinuiţi.
De altfel, la fiecare comandă de materiale, magistratul ar fi solicitat ca sumele de plată să fie trecute într-o fişă şi să-i fie acordată reducere sau să fie trecute pe numele inculpatului Foamete Ştefan Telu.
Interesul inculpatului Foamete Ştefan Telu în dispunerea unei soluţii favorabile în acel dosar era în primul rând determinat de derularea cercetărilor penale fără ca procurorul să dispună numirea unui administrator judiciar special, deoarece acest fapt i-ar fi creat o problemă de credibilitate în afaceri şi, în subsidiar, interesul era determinat şi de soluţia ce s-ar fi dispus.





Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *