Concedieri masive de la Combinatul chimic Slobozia

Distribuie articolul:

Adunarea Generală a Acționarilor Chemgas a decis concedierea colectivă a 700 de angajaţi, din cei 789 de salariaţi. Pe scurt, în Combinatul chimic din Slobozia vor rămâne doar cei care trebuie să asigure paza şi, desigur, să nu lase instalaţiile să plesnească din cauza gerului care se va instala în n umei câteva săptămâni, iarna nefiind departe.

Cel mai probabil, măsura trimiterii acasă a salariaţilor va fi pusă în aplicare începând cu 1 decembrie 2013, Luna Cadourilor aducându-le oamenilor în case, nu cadouri, ci deznădejde. În timp ce în tumultul evenimentelor sunt aruncate acuze (şi/sau scuze) legate de lipsa fondurilor băneşti, creşterea preţurilor materiei prime (în special a gazului) şi, desigur, dezinteresul conducerii de partid şi de stat, cei care şi-au petrecut mai mult de jumătate din viaţă, acolo, în Secţiile de producere şi ambalare a îngrăşămintelor chimice, nu ştiu cum or să mai iasă şi din această iarnă, cei mai mulţi fiind sceptici în ceea ce priveşte posibila lor angajare în alte domenii de activitate. Ce le transmite oamenilor, directorul general, domnul Mihai Călinescu şi ce zice Octavian Ciobanu, liderul de sindicat de la Amonil, vom tot încerca să aflăm, nădăjduind că ni se va răspunde, şi nouă, la telefon.   

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *