Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Dorel Benu, i-a avertizat sâmbătă, la Reghin, pe fermieri să aibă grijă în privinţa planurilor de fertilizare a terenurilor, întrucât peste 80% din teritoriul României este la limita încărcăturii cu nitraţi.
„E un avertisment din partea mea, nu din partea Comisiei Europene – faptul că, studiind harta cu studiile pedologice din ultimii ani, peste 80% din parcelele agricole din România sunt la limita încărcăturii cu nitraţi şi trebuie verificat în fiecare an, de câte ori mergem la controlul pe teren, modul de administrare a îngrăşămintelor şi de gestionare a cerinţelor minime statutare. Concret, asta înseamnă inclusiv aportul de la gunoiul de grajd, de nitraţi în sol. Asta înseamnă: o bună şi atentă gestionare a platformelor de gunoi, încărcătura pentru grajd pe care o au în gospodării să fie pentru numărul de capete pe care le au, perioada de administrare a gunoiului de grajd, grijă faţă de sursele de apă atunci când se administrează îngrăşăminte chimice cu azot foarte aproape de sursele de apă, pentru zonele în pantă. Sunt foarte multe condiţii pe care colegii mei le au într-un raport de control şi pe care le verifică de câte ori au ocazia”, a declarat Benu, la Conferinţa de instruire şi informare a fermierilor şi autorităţilor locale privind implementarea proiectelor pe fonduri europene 2014 – 2020 pe dezvoltare rurală, care a spus că ultimul control a avut loc săptămâna trecută.
Potrivit AGERPRES, în privinţa rezultatelor controalelor efectuate prin sondaj la anumite ferme, şeful APIA a arătat că acestea au fost bune, întrucât fermele respective aveau un plan de fertilizare a solului. Potrivit acestuia, fermierii trebuie să fie conştienţi că în anumite perioade ale anului nu trebuie să împrăştie îngrăşăminte chimice, cum ar fi la topirea zăpezilor primăvara, când sunt ploi abundente, întrucât „’trebuie să ştie că pe o anume suprafaţă o tonă de îngrăşăminte de gunoi de grajd înseamnă 30 de kilograme de substanţă activă”’. Şeful APIA a spus că sunt studii pedologice în care se spune exact că cele peste 80% dintre terenurile agricole sunt la limita superioară a încărcării cu nitraţi.
„Aşa e toată Europa, vă spun că în toată Europa s-a impus controlul 100% al parcelelor cu privire la impactul la nitraţi şi nitriţi pentru că agricultura a fost acuzată de ceilalţi contribuabili că este un poluator. (…) Şi atunci a venit această măsură prin care să demonstrăm că ne luptăm pentru ecologizare, nu că suntem un mare poluator. (…) Acum prin viitoarea Politică Agricolă Comună asta demonstrăm că între 5-7% din suprafaţă în fiecare stat va fi ecologizat. Au fost argumente în favoarea noastră pentru a-i convinge pe marii contribuabili că merită să investească în continuare în agricultură. Nu avem pericol de poluare, noi trebuie doar să monitorizăm”, a spus Dorel Benu, care a precizat că nimeni nu a prevăzut vreo sancţiune pentru depăşirea limitei maxime de încărcare cu nitraţi a solurilor.