Dovadă că nu toţi medicii care pleacă „afară” sunt „primiţi cu braţele deschise”

Distribuie articolul:

 

O doctoriţă din România, care lucra în cadrul NHS (sistemul naţional de sănătate din Marea Britanie), a fost suspendată după o serie de erori medicale, relatează Daily Mail. Doctoriţa Camelia Jurcut a fost găsită vinovată de performanţă profesională deficitară şi suspendată pentru o perioadă de nouă luni de un tribunal din Manchester.
Unele dintre diagnosticele puse de Jurcut au fost calificate drept „bizare”, iar unele tratamente – „imprudente”. La criticile colegilor săi, doctoriţa a replicat însă că prescripţiile sale medicale reprezintă norma în România.
Potrivit
AGERPRES, Jurcut a fost acuzată de abateri şi performanţă profesională deficitară în tratamentul a nouă pacienţi din spitalele Skegness şi Scunthorpe în 2011. Doctoriţa a intrat în atenţia Consiliului General Medical în februarie 2012, atunci când şefii de la United Lincolnshire Hospitals NHS Trust au trimis o scrisoare în care îşi exprimau îngrijorarea faţă de erorile clinice comise de româncă.
Într-unul dintre aceste cazuri, Jurcut a trimis acasă un bărbat de 86 de ani, care suferea de dureri de gât şi de spate în urma unei căzături, deşi, o săptămână mai târziu, tomografia computerizată a indicat că gâtul bărbatului era fracturat.
De asemenea, Camelia Jurcut a trimis acasă o femeie cu sarcină extrauterină după ce aceasta se plânsese de dureri de stomac la primele ore ale dimineţii. Doctoriţa din România i-a prescris un paracetamol şi a trimis-o acasă, fără a se interesa de antecedentele medicale al femeii. Într-un alt caz, Jurcut nu a reuşit să identifice prezenţa unor aşchii de metal în ochiul unui pacient.
Jurcut a absolvit medicina la Bucureşti în 1999 şi a fost înregistrată să practice medicina în Marea Britanie din 2009. Ea a lucrat şi la Doncaster Hospital, dar a declarat în cadrul audierilor că intenţionează să se întoarcă în România


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *