Cazul pe care îl vom trata în numărul de faţă ar putea fi catalogat drept emblematic pentru modul în care înţeleg aleşii locali, mai ales cei cu funcţii şi prin aparatul de partid şi de stat, să-şi completeze obligatoriile declaraţii de avere. Personajul din centrul atenţiei este viceprimarul PSD Sloboziei, Valentin Băcanu, cel „cocoţat“ în scaun de primarul de tristă amintire Gabi Ionaşcu şi, „adoptat“, la fel de rapid, de noua conducere a Primăriei pentru acelaşi post remunerat din bani publici. Iar titlul articolului nostru este cît se poate de sugestiv şi este rezultatul comparaţiei între cele două declaraţii de avere depuse de Băcanu de cînd „se joacă“ de-a „viceprimăria“ pe meleagurile noastre, cu largul concurs al PSD-ului.
Temă de studiu pentru băieţii de la ANI
Neconcordanţele dintre declaraţiile de avere ale viceprimarului PSD Valentin Băcanu, una depusă în data de 19 iulie 2012 şi, cealaltă în urmă cu numai cîteva zile, pe 6 martie 2013, sînt cît se poate de evidente. Pentru cine doreşte să le şi vadă, pentru că vicele PSD Băcanu pare că suferă de pierderi de memorie cînd vine vorba despre proprietăţile pe care le deţine domnia sa împreună cu soţia, Claudia Băcanu, „unsă“ director plin la Grupul Şcolar „Alexandru Ioan Cuza“ imediat ce PSD-ista Otilia Dumitru a venit la cîrma Inspectoratului Şcolar. Intrînd în detalii, observăm că, în 2012, Valentin Băcanu ne „povestea“ în declaraţia sa de avere cum că ar deţine din 2007 şi, respectiv, din 2008, împreună cu soţia, 563 metri pătraţi şi alţi 635 metri pătraţi de teren intravilan în capitala de judeţ. Tot anul trecut, vicele Băcanu ne informa pe noi, dar şi pe cetăţenii Sloboziei care l-au trimis din nou în Consiliul local, că locuieşte din 2004 în apartamentul soţiei, de aproape 86 de metri pătraţi, că are şi-un autoturism Renault cumpărat prin 2002, dar şi că este „stîlpul casei“ pentru că aduce majoritatea banilor în domiciliul conjugal. Potrivit propriei declaraţii de avere, viceprimarul PSD şi, în acelaşi timp preşedintele tineretului PSD-ist din reşedinţa de judeţ, a „băgat“ în conturile familiei aproape 300 de milioane de lei vechi din bani publici, adică salariul de viceprimar, şi alţi două mii de lei şi ceva mărunţiş dintr-o convenţie civilă pe bani europeni cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţămăntului Profesional şi Tehnic. Ce-a făcut Băcanu să merite banii ca viceprimar nu prea vă putem spune, cum la fel chiar habar nu avem de ce şi-a „rotunjit“ veniturile din contractul cu CNDIPT. Nici nu contează, cîtă vreme dumneavoastră aveţi la robinete în continuare acceaşi apă mizerabilă pentru care a votat cu ochii închişi şi viceprimarul Băcanu. Ce vă putem spune este că în declaraţia de interese semnată de acelaşi personaj din aparatul administrativ, în acceaşi zi cu declaraţia de avere, banii din convenţia cu CNDIPT se mai înmulţesc subit şi ajung la 2400 de lei. Care o fi adevărul? Dacă ne uităm cu atenţie şi la declaraţia de avere din 2013, mai că ne apucă durerile de cap. Deoarece, vicele PSD Băcanu şi-a mai adus aminte între timp, din 19 iulie 2012 şi pînă pe 6 martie 2013, că mai deţine niscaiva proprietăţi. Proprietăţi pe care ar fi trebuit să le regăsim încă din 2012 în documentul citat, dar care au apărut abia după un an şi în patrimoniul personal al personajului nostru, adus acum la cunoştinţa publică. Aşa se face că, anul acesta, Valentin PSD Băcanu şi-a amintit că mai deţine încă din 2008 (!!!!) jumătate dintr-un teren intravilan cumpărat în Slobozia, dar şi jumătate dintr-o casă de vacanţă construită încă din 2010 (!!!!) tot unde „viceprimăreşte“ domnia sa. Bunurile sînt deţinute în procente egale cu soţia, doamna Claudia Băcanu, iar noi presupunem că viceprimarul Băcanu a „uitat“ de ele printr-un sertar în locuinţa soţiei din moment ce şi-a adus aminte de ele abia după atîţia ani. Despre documente vorbim, domnu’ Băcanu, alea care se află deja şi pe masa inspectorilor de la Agenţia Naţională de Integritate.
George ŞEITAN
prea tanar si…..imbuibat pentru un bugetar….
La gherla cu el, arogantul…
Rusine domnule Bacanu-psd!
Sint curios.Dumneavoastra care le stiti pe toate poate cunoasteti situatia.S-a rezolvat problema cu incompatibilitatea in functia de consilier local a domnului Emil Constantinescu ?
Din cate stiu, daca-mi permiteti sa intervin, domnule Nicolae, emil constantinescu-psd a fost dovedit incompatibil, dar n-a returnat banii (indemnizatia de consilier local) primiti ilegal. Mai mult decat atat, a fost pus din nou pe lista usl, iar prostii prostilor l-au votat din nou, la fel ca pe musiu bacanu-psd. Mai se indoieste cineva ca cine seamna se aduna? Mda, hoti, mincinosi, puturosi…
Domnul Madalin Teculescu in calitate de prefect a sesizat instanta in privinta incompatibilitatii domnului Constantinescu. In calitate de consilier local coabiteaza in mod agreabil cu acelasi domn Constantinescu probabil si acum incompatibil.
Nu incercati sa deturnati problema de fond a declaratiilor de avere si de interese ! Punctul meu de vedere cu privire la sesizarea ANI ,nu mai poate fi comentat ,ci poate doar deciziile instantei…(glumesc)si mai ales termenele cand se vor judeca.E de verificat poate ,cum se continua demersurile de dovedire si a altor incompatibili sau a celor care se afla in conflict de interese.Sau nu mai este interes la Prefectura ?
Cui vă adresaţi, domnule Teculescu?
„Domnului” Nicolae
nu o sa mai scapam de komunisti !
sunt peste tot sub diferite forme, cei batrani precum si fii si rudele lor.
acest Bacanu viceprimar este fiul vechiului propagandist Bacanu Vasile, komunist batran cu 7 clase si apoi absolvent de Stefan Gheorghiu, oamenii mai in varsta stiu ce facea el si cu ce se ocupa!
tatuca batran si-a bagat fiul sa roada si el la ciolanul bugetar (de fapt toata familia roade din ciolan, si roade bine!!!)
Cel care a scris si a semnat Madalin Teculescu, este chiar dumnealui. Asa se editeaza un text domnule ex primar/ ex prefect? Asa ceva a facut/face parte din administratia locala/centrala? Dezamagit personal. Nu e musai sa primesc si raspuns.
Zic io….