De curând, reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de ovine au solicitat, într-o întâlnire cu secretari de stat din Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, o derogare de la Codul Muncii cu privire la angajarea prin contract a ciobanilor, pe motiv că această măsură ar fi neaplicabilă din cauza educaţiei precare a acestora şi a părăsirilor dese a locurilor de muncă înregistrate în domeniu. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, remis AGERPRES, în cadrul întâlnirii s-a convenit înfiinţarea unei comisii interministeriale care, împreună cu delegaţii crescătorilor de ovine, să identifice posibilitatea unei derogări de la Codul Muncii fie printr-un statut al ciobanilor, fie prin modificarea legii zilierilor astfel încât să fie cuprinsă şi această categorie socio-profesională. În cadrul discuţiilor dintre autorităţi şi reprezentanţii crescătorilor de ovine au fost aduse clarificări legate de adaptarea impozitării exploataţiilor din zona montană la veniturile din această zonă defavorizată… Citind astfel de informaţii, cei care n-au „ în clin şi-n mânecă” nici cu agricultura, nici cu fermierii, n-au cum să nu îşi dea seama că, în fond, ciobanii vor să plătească statului „te miri ce şi mai nimic” cum spune-o vorbă din popor. Şi motive, aşa cum e acesta cu „zone defavorizate” (sanchi!) găsesc ei, n-aveţi nici o grijă! Spun asta gândindu-mă la sumele reprezentând subvenţiile alea, deloc modice, pe care orice crescător de oi le încasează, an de an, de la APIA. Ce face crescătorul de oi cu lâna, cu carnea, cu laptele? Le „asezonează” după gustul cumpărătorilor şi vinde producţia în Pieţe, Târguri şi Oboare, plătind, cel mult, taxa de ocupare a spaţiului unde vinde. Cât plătesc statului, drept impozite, crescătorii de animale din bănetul pe care-l încasează din lapte, brânză şi carne fragedă de miel? Puţin sau chiar deloc! Şi-asta se-ntâmplă fiindcă agricultura este acel domeniul de activitate din economia naţională în care, de 23 de ani s-a instaurat raiul pe pământ pentru evaziunea fiscală. Agricultura, în România, este subvenţionată mult prea necondiţionat. Fie că se vorbeşte despre sectorul vegetal ( în special legumicol), fie că se vorbeşte despre sectorul animal, nimeni nu poate nega faptul că s-a ajuns într-o intolerantă stare de „hoţie pe faţă” toată lumea vânzând „la capul gol” fără să evidenţieze marfa în documentele financiar-contabile şi, prin urmare, să plătească impozite la bugetul de stat de la care, de altfel, agricultorii cer subvenţii…Aşa se face că populaţia mănâncă produse străine, ale producătorilor români fiind, de cele mai multe ori, nejustificat de scumpe…
IONICA GHINEA