Sâmbătă 23 martie a.c., între orele 20.30 – 21.30, jandarmii ialomiţeni se vor alătura iniţiatorilor Campaniei „Ora Pământului”, prin reducerea consumului de energie electrică din locuinţele proprii şi implicit, a poluării. Campanie unică în istorie, „Ora Pământului” îşi propune prin gestul simplu de stingere a luminilor care nu sunt esenţiale funcţionării şi prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, să tragă un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile. Jandarmeria Română a participat constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător alături de O.N.G.- uri, diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass media ( Let’s do it Romania!, „Plantăm fapte bune pentru România”). Jandarmeriei Române îi revin prin Legea nr. 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al flotei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României.