„Jaf“ la banul public, principala decoperire a Curţii de Conturi

Distribuie articolul:

Curtea de Conturi a dat publicităţii la sfîrşitul lunii ianuarie un raport amplu cu referire la modul în care sînt administraţi banii publici de către ordonatorii de credite din Ialomiţa, fie că ne referim la unităţi administrativ teritoriale (UAT), fie că vorbim despre instituţii deconcentrate sau din subordinea primăriilor. Cuvîntul de ordine care poate descrie cel mai bine situaţia administrării resurselor bugetare este unul dur, „jaf“, pentru că milioane de euro, estimativ, au „zburat“ din bugetele UAT-urilor sau serviciilor deconcentrate în direcţii care mai de care mai nelegale. În numărul de faţă venim, în premieră, cu o sinteză a încălcărilor de lege în opinia Curţii de Conturi, dar cu siguranţă vom încerca dezvăluiri amănunţite cu privire la marile cauzuri de „jefuire“ a taxelor şi impozitelor ialomiţenilor.

          Milioane de euro cheltuite ILEGAL

Misiunile de audit financiar şi acţiunile de control efectuate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi entităţile din subordinea acestora au scos în evidenţă cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, abaterile de la legalitate şi regularitate constatate fiind prezentate de Curtea de Conturi într-un recent raport cu privire la activitatea domeniului bugetar din judeţul nostru. Într-un cuvînt, putem traduce „jaful“ din banul public într-o spicuire a documentului publicat de Curtea de Conturi în urmă cu doar cîteva zile. Cine răspunde pentru miile de erori financiare care, nici nu mai este nevoie să vă spunem, ne costă milioane de euro doar la nivel de Ialomiţa este greu de presupus şi nici nu îndrăznim să ne gîndim cam în cît timp va reuşi cineva să recupereze banii publici cheltuiţi de-a valma fără a fi respectate prevederile legale. Citiţi mai jos şi minunaţi-vă singuri cum ne sînt administrate taxele şi impozitele pe care cu toţii le plătim bugetului de stat:

Elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget pe anul 2011, precum şi autorizarea, legalitatea şi necesitatea modificărilor aduse bugetului aprobat

-nerespectarea prevederilor legale în elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget pe anul 2011 la Direcţia de Administrare a Domeniului Public (DADP) Slobozia, în sensul că nu au fost alocate distinct credite bugetare pentru desfăşurarea activităţilor de întreţinere a parcurilor şi spaţiilor verzi, de producere a materialului dendrologic și floricol, precum şi pentru activităţi de întreţinere şi funcţionare a fîntînilor arteziene, cu toate că aceste operaţiuni intră în sfera de competenţă a entităţii auditate şi au fost aprobate a se desfăşura pe seama fondurilor publice. Consecinţa nerepartizării distincte de credite bugetare cu destinaţia „întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement”, subcapitol 67.02.05 servicii recreative şi sportive, a condus la efectuarea de raportări eronate în contul de execuţie bugetară întocmit la 31.12.2011, astfel că plăţi efectuate pentru activităţi de întreţinere zone verzi, parcuri, etc. în valoare totala de 2.086 mii lei au fost încadrate eronat la subcapitolul 70.02.50 „Alte Servicii în Domeniile Locuinţelor, Serviciilor şi Dezvoltării Comunale”.

Exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare;

-nerestituirea la bugetul de stat, pînă la finele anului 2011, a sumelor care nu se justifică a fi reţinute în contul de disponibilităţi 50.05 „Sume de mandat şi în depozit” reprezentînd prestaţii sociale neridicate, acordate în mod necuvenit unor persoane cu handicap decedate în perioada 01.01.2009-31.12.2011 şi care în mod eronat au fost înregistrate în contabilitate în contul 552 „Disponibil pentru sume de mandat şi sume în depozit”. Abaterea a fost constatată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Ialomiţa şi a condus la stabilirea unor venituri suplimentare la bugetul de stat în valoare de 24 mii lei;

-nereflectarea în bilanţ şi în contul de execuţie la 31.12.2011 a drepturilor constatate de încasat în valoare de 876 mii lei reprezentînd amenzile consemnate în procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor primite de autorităţile publice locale de la alte instituţii în vederea executării lor, abatere constatată la UATO Amara şi UATC Drăgoeşti;

-neînregistrarea sau înregistrarea eronată în evidenţele contabile a operaţiunilor de intrare/ieşire de active fixe, a diferenţelor rezultate din reevaluarea activelor fixe şi a operaţiunilor cu terţii, abateri constatate la DADP Slobozia, UATM Feteşti şi UATC: Mihail Kogălniceanu, Ion Roată, Colelia şi Moldoveni;

-neconcordanţe între datele din contabilitatea sintetică a creanţelor bugetului local şi cele din evidenţa fiscală la data de 31.12.2011, în sensul că drepturile constatate rămase de încasat la finele anului, raportate prin bilanţul contabil şi contul de execuţie-venituri, nu corespund cu cele din evidenţa analitică pe plătitor. Abaterea a fost constatată la UATO Amara, UATC: Ciocîrlia, Perieţi şi Ion Roata;

-necalcularea şi neînregistrarea cheltuielilor cu amortizarea activelor fixe aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, abatere constatată la UATC Colelia;

Modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, precum şi identificarea cauzelor care au determinat nerealizarea acestora;

-nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea la termenele prevăzute de lege a impozitului (taxei) pe clădiri şi a impozitului (taxei) pe teren, pentru clădirile şi terenurile aflate în proprietatea unor persoane fizice şi juridice, precum şi pentru clădirile şi terenurile aparţinînd domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale date în administrare, concesiune sau închiriere unor persoane fizice şi juridice. Valoarea abaterii este de 786 mii lei şi a fost constatată la UATC: Bărbuleşti (214 mii lei), Ciocîrlia (125 mii lei), Bărcăneşti (106 mii lei), Colelia (63 mii lei), Ion Roată (55 mii lei), Sfîntu Gheorghe (51 mii lei), Valea Ciorii (43 mii lei), Sălcioara (28 mii lei), Perieţi (26 mii lei), Moldoveni (25 mii lei), Scînteia (19 mii lei), Drăgoeşti (17 mii lei), Cocora (9 mii lei) şi UATO Amara (5 mii lei). În timpul misiunilor de audit financiar a fost încasată operativ suma de 42 mii lei de către următoarele UATC: Valea Ciorii (24 mii lei), Ion Roată (17 mii lei) şi Scînteia (1 mii lei).

-necalcularea obligaţiilor fiscale accesorii şi necomunicarea acestora debitorilor potrivit procedurii instituite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care în evidenţa analitică pe plătitori sînt înregistrate debite restante. Valoare abaterii este de 938 mii lei şi a fost constatată la UATC: Bărcăneşti (349 mii lei), Cocora (254 mii lei), Valea Ciorii (222 mii lei), Bărbuleşti (84 mii lei) şi Ciocîrlia (29 mii lei).

-nestabilirea sau stabilirea eronată a redevenţelor/chiriilor datorate de concesionarii/chiriaşii de active fixe corporale aflate în proprietatea publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale ca urmare a neurmăririi de către autorităţile publice locale a modului de respectare a clauzelor din contractele încheiate. Valoarea abaterii este de 1.056 mii lei şi a fost constatată la UATM Feteşti (840 mii lei), UATO Amara (190 mii lei) şi UATC: Ciocîrlia, Mihail Kogălniceanu, Valea Ciorii şi Barcăneşti.

-neîntocmirea unui plan de control şi neefectuarea de inspecţii fiscale pentru verificarea legalităţii si conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabilii aflaţi în evidenţa fiscală a entităţii auditate, ceea ce a avut un impact negativ asupra modului de stabilire şi colectare a veniturilor bugetului local. Abaterea a fost constatată la UATM Feteşti şi UATC Drăgoeşti;

-nu au fost reactivate debite în valoare de 61 mii lei trecute în afara bilanţului, în condiţiile în care contribuabilii respectivi consideraţi insolvabili au dobîndit între timp bunuri ce pot fi urmărite sau valorificate conform art. 176 din Codul de procedură fiscală, abaterea fiind constatată la UATC Bărbuleşti.

-prejudicierea bugetelor locale prin înregistrarea de pierderi patrimoniale rezultate din prescrierea dreptului de a cere executarea silită a debitorilor care nu şi-au achitat voluntar amenzile contravenţionale aplicate de organele de control. Valoarea abaterii este de 17 mii lei şi a fost constatată la UATO Amara şi UATC Perieţi.

                 Calitatea gestiunii economico-financiare;

-plata nelegală a unor drepturi speciale pentru refacerea sănătăţii şi securităţii în muncă în cuantum de 15 lei/zi acordate personalului contractual şi funcţionarilor publici din cadrul UATM Feteşti în baza prevederilor acordului colectiv de muncă care exced prevederilor legale, valoarea abaterii fiind de 856 mii lei.

-plata unor drepturi salariale necuvenite personalului didactic, didactic auxiliar si nedidactic reprezentînd spor de izolare, spor pentru condiţii vătămătoare şi spor pentru condiţii deosebite, acordate în baza unor hotărîri ale comisiei paritare constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Ialomiţa, care exced prevederilor legale. Valoarea totală a abaterii este de 790 mii lei şi a fost constatată la toate cele 13 unităţi de învăţămînt controlate, precum şi la Şcoala Specială de Arte şi Meserii Slobozia din structura DGASPC Ialomiţa.

-efectuarea de plăţi nelegale către furnizorii de servicii sau de lucrări rezultate din decontarea unor servicii neexecutate, precum şi din decontarea unor situaţii de lucrări în care au fost înscrise articole de deviz neexecutate sau la preţuri mai mari decît cele din devizul ofertă. Valoarea abaterii este de 461 mii lei şi a fost constatată la UATC Sălcioara (150 mii lei), UATM Feteşti (127 mii lei), UATC Perieţi (71 mii lei), UATM Slobozia (62 mii lei), DADP Slobozia (26 mii lei), UATC Bărbuleşti (16 mii lei), UATC Scînteia (5 mii lei) şi UATC Moldoveni (4 mii lei). Cauza producerii acestei abateri constă în nerespectarea prevederilor legale în materia achiziţiilor publice, atît în faza de atribuire a contractelor cît şi în execuţia propriu-zisă a acestora. În timpul misiunii de audit financiar plăţile nelegale constatate la UATC Sălcioara au fost recuperate integral (150 mii lei).

-efectuarea de plăţi nelegale către furnizorii de servicii sau de lucrări rezultate din decontarea unor servicii neexecutate, precum şi din decontarea unor situaţii de lucrări în care au fost înscrise articole de deviz neexecutate sau la preţuri mai mari decît cele din devizul ofertă constatate ca urmare a auditării transferurilor de fonduri publice efectuate de Primăria municipiului Feteşti către ordonatorii terţiari de credite din subordine sub aspectul fundamentării şi justificării sumelor solicitate. Valoarea abaterii este de 125 mii lei şi a fost constatată la Şcoala cu clasele I-VIII nr.2 şi Şcoala cu clasele I-VIII nr.6 din municipiul Feteşti, fiind întocmite note de constatare potrivit pct. 260 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.

-neîndeplinirea obligaţiei de plată către bugetul de stat reprezentînd „Vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate”, în condiţiile în care entitatea are peste 50 de angajaţi, nu a încadrat persoane cu handicap în procentul prevăzut de lege şi nici nu a optat pentru achiziţionarea de produse sau servicii realizate de persoane cu handicap în unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în acest scop. Valoarea abaterii este de 293 mii lei şi a fost constatată la UATC Bărbuleşti (53 mii lei), Grup şcolar Agricol Fierbinţi (50 mii lei), Şcoala cu clasele I-VIII nr. 6 Feteşti (50 mii lei), Şcoala cu clasele I-VIII Amara (49 mii lei), Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7 Feteşti (38 mii lei), Grup şcolar Agricol Ţăndărei (29 mii lei) şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Feteşti (24 mii lei). În timpul misiunii de audit financiar conducerea entităţii verificate (Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7 Feteşti şi Grup şcolar Agricol Fierbinţi) a acţionat pentru stingerea sumelor datorate bugetului de stat achiziţionînd bunuri de la unităţi protejate autorizate în valoare de 88 mii lei.

-plata nelegală de drepturi salariale rezultate din promovarea necorespunzătoare a personalului didactic auxiliar ce a absolvit studii universitare de licenţă angajate la Grup şcolar Construcţii Căi Ferate Feteşti, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 6 Feteşti, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7 Feteşti, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Feteşti şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 5 Slobozia, precum şi a personalului contractual încadrat la DADP Slobozia care a fost promovat într-o categorie superioară fără să obţină o notă corespunzătoare la examenul susţinut, valoarea abaterilor fiind de 138 mii lei;

-plata nelegală de drepturi salariale rezultate din reîncadrarea eronată a personalului Primăriei Bărbuleşti în baza Legii nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010 şi Legii nr. 285/2010, precum şi acordarea de drepturi salariale necuvenite unui salariat care nu poate justifica orele prestate întrucît este angajat în acelaşi timp şi la altă instituţie publică al cărei program de lucru se desfăşoară concomitent cu cel al entităţii verificate, valoarea abaterii fiind de 93 mii lei;

-efectuarea de plăţi nelegale cu titlu de indemnizaţii lunare şi buget personal complementar lunar (taxa abonament radio/tv, abonament telefonic, taxa abonament curent electric) acordate unor persoane cu handicap decedate, în condiţiile în care dreptul acestora de a mai beneficia de asistenţă socială sub forma prestaţiilor sociale menţionate a încetat din luna următoare celei în care a avut loc decesul. Valoarea abaterii este de 53 mii lei şi a fost constatată la DGASPC Ialomiţa şi Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Slobozia. Menţionăm că în timpul misiunii de audit financiar desfăşurată la SPAS Slobozia a fost recuperată suma de 12 mii lei din plăţile nelegale constatate în valoare de 22 mii lei.

-plata nelegală a ajutorului lunar pentru încălzirea locuinţei cu combustibil solid, acordat în perioada sezonului rece 1 noiembrie 2010-31 martie 2011 şi 1 noiembrie 2011- 31 martie 2012, unor beneficiari care nu îndeplinesc condiţiile legale de acordare, deoarece deţin în proprietate cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. Valoarea abaterii este de 8 mii lei şi a fost constatată la SPAS Slobozia.

-plata fără temei legal a unor drepturi salariale reprezentînd premii lunare acordate personalului nedidactic, prime de vacanţă acordate personalului contractual angajat în primărie, precum şi a indemnizaţiei de şedinţă acordată preşedintelui, vicepreşedintelui, membrilor şi secretarului Comisiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Ialomiţa. Valoarea abaterii este de 26 mii lei şi a fost constatată la Grup şcolar Agricol Fierbinţi, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 6 Feteşti, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 Feteşti, UATC Sălcioara şi DGASPC Ialomiţa.

-plata nelegală a unor drepturi de personal acordate directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţămînt, pentru prestarea unor activităţi didactice în sistem „plata cu ora” peste numărul maxim de ore admis de actele normative în cazul personalului didactic de conducere, degrevat parţial de norma didactică de predare. Abaterea a fost estimată la 39 mii lei şi s-a constatat la Liceul Teoretic Ţăndărei, UATC Ion Roată şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Ţăndărei.

-efectuarea de plăţi nelegale rezultate din acordarea de la bugetul local a indemnizaţiei pentru însoţitor unor persoane cu handicap grav care deţin şi calitatea de pensionar de invaliditate gradul I şi care au beneficiat, în acelaşi timp, de indemnizaţia pentru însoţitor suportată de la bugetul de stat prin Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa. Valoarea abaterii este de 39 mii lei şi a fost constatată la UATM Feteşti şi UATO Amara.

-plata nelegală a unor drepturi salariale necuvenite rezultate fie din calcularea eronată a sporului de vechime cum este cazul personalului didactic încadrat în centrele de plasament ale DGASPC Ialomiţa, precum şi în cazul personalului didactic de conducere din cadrul Liceului Teoretic Ţăndărei pentru orele prestate în regim de cumul de funcţii, fie din acordarea nejustificată a sporului de 15% pentru deţinerea în plasament sau încredinţare a cel puţin 2 copii, în condiţiile în care asistenţii maternali profesionişti din cadrul DGASPC Ialomiţa nu îndeplineau această condiţie. Valoarea abaterii a fost estimată la 23 mii lei.

-neîndeplinirea în totalitate a obligaţiilor financiare faţă de bugetele publice, în sensul că nu s-a calculat şi plătit lunar contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la bugetul asigurărilor de şomaj pentru veniturile brute lunare acordate de Grupul şcolar Agricol Ţăndărei personalului didactic în sistem de plată cu ora, precum şi necalcularea şi nevirarea la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a cotei de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de 0,85% aplicată la fondul de salarii realizat de catre SPAS Slobozia. Valoarea estimată a abaterilor menţionate este de 29 mii lei.

-acordarea nelegală din bugetul local al UATM Feteşti a ajutorului de deces în valoare de 11 mii lei unor salariaţi cărora le-a decedat un membru de familie, în condiţiile în care defunctul avea calitatea de pensionar la data decesului, situaţie în care potrivit legii ajutorul de deces se plăteşte numai din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin casa judeţeană de pensii;

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

3 thoughts on “„Jaf“ la banul public, principala decoperire a Curţii de Conturi

  1. Sunt prea multi bugetari in RO, in Marea Britanie nu exista nici jumatate din numarul UAMT-urilor din tarisoara noastra. In plus, usl-asii, prin definitie, sunt prosti, iar acum ii guverneaza si tonta, secondat d-un puturos (ai carui oameni din guvern se plang ca nu le ajung salariile-vosganian, si de niste consiliere la Ministerul Muncii ce aranjau angajari pentru spagi de 15000 euro)si un hot patentat.

  2. Am trait in ROMANIA lui adrian nastase-psd, tradator de neam si tara: considerat cel mai păgubos contract încheiat vreodată de statul român, construirea autostrăzii Braşov- Borş a costat până acum nu mai puţin de 1,4 miliarde de euro. Asta, deşi au fost finalizaţi abia 52 de kilometri din cei 415, cât trebuia să aibă tot drumul. Un simplu calcul arată că s-au achitat 26,9 milioane de euro pentru un kilometru realizat. S-au mai lucrat pe încă 25,2 kilometri, tronson care în prezent este degradat aproape în întregime. Acum, statul analizează cum poate să termine „epopeea autostrăzii Bechtel” care durează de nouă ani. Cert este că ministrul delegat al Marilor Proiecte, dan sova-psd, a declarat că va rezilia contractul încheiat cu americanii de la Bechtel Internaţional Inc. şi că, în prezent, se analizează condiţiile. „Intenţia mea fermă este de a propune companiei Bechtel încetarea completă a relaţiilor contractuale cu plata datoriilor acumulate la zi, care se ridică undeva la 50 de milioane de euro. S-ar ajunge la nişte sume astronomice dacă s-ar termina tronsonul Suplacu de Barcău – Borş”, a declarat prietenul lui tonta. Primul pas pentru reziliere a fost făcut. În vara lui 2011, fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, a renegociat contractul. Costurile pentru întreaga autostradă au fost reduse la 3,8 miliarde de euro, de la 9,9 miliarde de euro. Din noul preţ stabilit s-a plătit 1,4 miliarde de euro. Americanii au renunţat amiabil la şase tronsoane şi s-a păstrat doar finalizarea tronsoanelor Gilău-Turda şi Suplacu de Barcău-Borş. 52 de kilometri au fost finalizaţi în nouă ani, în condiţiile în care contractul prevedea ca Autostrada Transilvania să fie gata în 2012.

    „Bechtel poate cere daune de aproximativ 500 de milioane de euro, potrivit contractului actual”, susţine fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, care îi recomandă lui sova-psd să citească contractul înainte de a face declaraţii. Totuşi, surse guvernamentale afirmă că se poartă negocieri şi că americanii sunt dispuşi să îşi ia utilajele şi muncitorii dacă primesc 200 de milioane de euro. Cert este că rezilierea contractului se va face după ce o comisie va verifica, în teren, unde şi ce s-a muncit, promite sovinul sova.

    Miniştrii Transporturilor care au gestionat contractul păgubos

    2004. mIRON mITREA-psd, hulit sa-i fie numele!

    A fost semnat contractul de către fostul şef al CNADNR, Mihai Başulescu – în prezenţa lui Adrian Năstase, premier la acea vreme. Atunci au început lucrările pe tronsoanele- Câmpia Turzii-Cluj Vest şi Suplacu de Barcău.

    2005 – 2006. GHEORGHE DOBRE

    Americanii de la Bechtel au devansat termenul de finalizare a lucrării cu un an. Atunci, compania a suspendat lucrările, iar statul român a ameninţat pentru prima dată că reziliază contractul.

    2006 – 2007 / 2009 – 2010. RADU BERCEANU

    Americanii reiau lucrările pe şantier. În 2006 este făcută publică o parte din contract. S-au alocat mai mulţi bani. Sunt inauguraţi primii 42 de kilometri ai autostrăzii. Premierul Emil Boc şi Radu Berceanu au făcut un drive-test cu o Dacie Logan.

    2007 – 2008. LUDOVIC ORBAN-pnl

    Au început discuţiile privind oportunitatea acestui contract. Motivul: autostrada nu face parte din Coridorul IV, pretextul invocat pentru construirea acesteia. S-a pus pentru prima dată problema reducerii costurilor pe km.

    2010 – 2011. ANCA BOAGIU-PD-L

    Executivul a impus companiei să reducă consturile pentru fiecare km de autostradă, de la 25 de milioane de euro, la 6,9 milioane şi reducerea cu 30% a valorii contractului. S-au inaugurat încă 10 kilometri.
    Chapeau bas, monsieur SEITAN!

  3. nu domnule ziarist,nu e jaf,e distribuitie echitabila a foloaselor si retribuire conforma cu efortul depus.Am incheiat citatul.Da` nu-i bai ,ca tot bugetarul stie ca nu conteaza cine constata ci,cine ia masuri.Adica un corolar al principiului lui Iosif Vissarionovici Stalin .Precedent:amnistia fiscala ,in chiar prima zi de mandat a gastii tonta I ,pentru cei vreo 300000 de bugetari ce au primit sporuri si prime ilegal.Si astfel s-au incolonat frumos si s-au pornit spre urne.Vazut cu sacii in caruta si cu majoritate confortabila ia sa vedeti dvs cum acelasi tonta va purcede la sanctiuni si recuperari de sume.Ca asa-i in tenis.Al draku Basescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *