30% sunt ei şi-ai lor!

Distribuie articolul:

La nici un an de la ultima modificare, legea referendumului va fi schimbată din nou de către onor autorităţile centrale. Recent, parlamentarii au adoptat noi reguli, potrivit cărora referendumul va fi valabil dacă participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Curtea Constituţională a decis însă că această prevedere se va aplica doar pentru referendumurile desfăşurate la un an de la intrarea în vigoare a legii. Convins fiind că „e ceva putred în Danemarca” Traian Băsescu a optat pentru respingerea acestei propuneri şi, pe cale de consecinţă, a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea de modificare a Legii referendumului, prin care prezenţa la urne necesară validării unui scrutin de acest tip era coborâtă de la 50% la 30% din totalul alegătorilor. Dincolo de faptul că prin această mizerabilă găselniţă, ulterior promulgării legii, majoritatea se va supune minorităţii, revoltător este gândul că procentul acesta poate fi foarte uşor acoperit cu voturile politicienilor din oricare dintre partidele succedate la Putere, precum şi cu voturile simpatizanţilor partidelor şi, nu în ultimul rând, cu voturile bugetarilor cointeresaţi – profesional şi financiar! – în a face jocurile unuia sau altuia dintre partidele cu reale şanse de a ajunge să împartă, pe criterii politice şi clientelare, pleiada de funcţii publice. Cine e de vină că primarii, preşedinţii Consiliilor Judeţene şi parlamentarii au fost aleşi de un număr jenant de mic de cetăţeni, în majoritatea lor neamuri şi subalterni de-ai lor? Sigur că e penibil de retorică întrebarea cu privire la vinovăţia atât a celor care n-au votat, cât şi a partidelor care n-au reuşit să convingă majoritatea cetăţenilor cu drept că e în binele lor să se deplaseze în Secţiile de votare şi să voteze! Dar mai penibilă mi se pare aroganta atitudine a politicienilor, aceştia fălindu-se cu statutul de aşa-zişi aleşi, în realitate ei fiind, într-adevăr aleşi, dar doar de „oamenii lor”, nicidecum de majoritatea pe care ’mnealor au pretenţia că o conduc…Cum de nu le este „aleşilor” ruşine să se mai şi împăuneze cu-acele procente ridicol de mici care reprezintă prezenţa la vot? Cum de cred ei că alegătorii, deşi nu mai sunt aşa mulţi, au rămas la fel de proşti încât să nu priceapă că, în realitate, primarul lor a fost (re)ales de către neamurile rezultate în urma procedeelor de încuscrire, năşit, cumetrie, toate întregind tabloul alianţelor şi mezalianţelor din sfera politico-social-economică? Cum primarii nu mai sunt nici ei aşa creduli, mai mult ca sigur altul trebuie să fie sentimentul care le domină atitudinea. Poate tocmai aroganţa (de tip Becali, se-nţelege!) izvorâtă din părerea bună pe care o au despre potenţa lor politico-administrativă îi face pe mulţi să se creadă demn pentru a fi „miluiţi” în funcţii de conducere. Ori, poate, tocmai neimplicarea a din ce în ce mai mulţi cetăţeni de rând în „dregătoriile” statului, să fie cauza şi motivul pentru care oamenii preferă să stea „în banca lor” – şi aceea, pusă de(o)parte, ca nu cumva să stea în drumul spre „încoronarea” vreunuia dintre „potenţi”? Oricum ar fi, un lucru e sigur, şi-anume că „iubiţii conducători” de tip postdecembrist au ajuns să fie precum salamandrele. Astfel, scena politică tipic românească colcăie de „aleşi” făcând ca nu numai clădirea Parlamentului să fie mare, ci mare să fie şi numărul deputaţilor şi-al senatorilor. Asta în timp ce sunt nejustificat de multe ministere, şi-n ele sunt imoral de multe „cadre de nădejde” ale partidelor succedate la Putere, şi-n timp ce-s multe, inoportune şi ineficiente, primăriile în care „se ţese pânza” de pus pe ochii românilor „morţi” să stea în faţa televizoarelor şi-apoi să facă politică la bufetul (care, de regulă este tot în patrimoniul neamurilor primarului şi, colac peste pupăză mai e şi plin cu nefiscalizate băuturi „spirtoase”) ce este aşezat strategic, nu departe de primărie, pe uliţa mare şi, pe cale de consecinţă, este singura pietruită…În asemenea condiţii de dominaţie, e greu de înţeles de ce USL s-a strofocat să lase pragul electoral cât se poate mai jos, adică la doar 30%, în condiţiile în care chiar şi 50% era un procent prea mic pentru cât de mulţi sunt ei şi-ai lor…

 


Distribuie articolul:

2 thoughts on “30% sunt ei şi-ai lor!

  1. IAR IN REST, FURA, FURA, FURA- la vot si nu numai! Fără să ceară acordul și fără să citeze, măcar, sursa, cei care administrează conturile lui Victor Ponta în rețelele de socializare au postat cel puțin un filmuleț și cel puțin o fotografie pentru care nu dețineau drepturile de autor. Filmulețul în discuție are o durată de 36 de secunde și îl surprinde pe Victor Ponta în Piața Mare a Sibiului, în mijlocul ”fanilor”. Clipul a fost descărcat de ”echipa VP” – după cum s-au autodenumit cei care administrează conturile lui Ponta – de pe contul unui jurnalist și a fost reîncărcat, apoi, pe contul lui ”Victor Ponta”, creat pe YouTube. După care a fost promovat și pe Facebook , unde premierul se laudă că are peste 150.000 de fani.

    N-au răspuns, le-au șters clipul
    La aproximativ o zi, printr-un comentariu, cei de la ”echipa VP” au fost atenționați asupra faptului că nu au drepturile de autor pentru imaginile respective. Și că, mai mult, e și o greșeală de PR să promovezi cu un clip furat imaginea unui premier acuzat de plagiat și poreclit de opozanți Victor ”copy-paste” Ponta. ”Echipa VP” n-a reacționat nicicum, însă au acționat prompt cei de la YouTube. ”Acest videoclip nu mai este disponibil din cauza revendicărilor drepturilor de autor”, este mesajul pe care l-au mai lăsat cei de la YouTube în locul clipului furat de echipa de PR a premierului.

    Cu repetiție
    Pentru echipa lui Victor Ponta, respectarea drepturilor de autor în rețelele de socializare nu este deloc luată în seamă. În chiar ziua venirii la Sibiu a premierului, echipa de promovare a acestuia a simțit nevoia să anunțe și pe Facebook ședința cu reprezentanții administrației sibiene. Așa că, alături de un mesaj de câteva zeci de semne semnat ”Echipa VP”, a fost postată și o fotografie. Furată de pe site-ul unei publicații sibiene. Tot fără citarea sursei sau solicitarea vreunui acord.

  2. Pai normal ca usl este sustinut doar de cei care fac parte din increngatura lor..ca doar nasul mai face si finului rost de un loc caldut…si normal ca bugetarii urasc partidele de dreapta…ca doar ei au fost afectati de cele 25 procente in minus la salariu…ati vazut vreun angajat in privat ,care stie intradevar ce e munca si responsabilitatea sa militeze cu ei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *