Zicem ca să afle, din timp, şi preşedintele Ciupercă!

Distribuie articolul:

* Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că a fost aprobat în Guvern un Memorandum referitor la elaborarea strategiei naţionale de sănătate pe următorii cinci, respectiv 20 de ani.

Documentul este un angajament pe care Ministerul Sănătăţii şi-l ia în faţa Guvernului ca până la sfârşitul acestui an să aibă o strategie în sănătate, care să stea la baza construirii tuturor programelor şi proiectelor în domeniul sănătăţii, inclusiv alocării resurselor în domeniul sănătăţii, a arătat ministrul, la semnarea parteneriatului cu Alianţa Naţională pentru Boli Rare.
Potrivit AGERPRES, ministrul a mai subliniat şi că fiecare comunitate va realiza o strategie în funcţie de necesităţile din plan local.Noi transmitem deja către consiliile judeţene, cele care prin Memorandum vor fi responsabile de realizarea, elaborarea strategiei judeţene, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Preşedinţii de consilii judeţene sunt cei care vor coordona aceste strategii locale. Noi am gândit un fel de machetă unitară pe baza căreia să adunăm datele, propunerile la nivel central şi undeva, la mijlocul acestei veri, să putem spune că avem gata strategiile pentru fiecare judeţ în parte. Ele vor fi în final negociate între Ministerul Sănătăţii şi fiecare judeţ, pentru o formă finală, după care se vor întocmi planurile bugetare multianuale 2014 – 2016 şi o tendinţă de finanţare până în 2020, a explicat ministrul Sănătăţii. Ştiind că „sub directa coordonare şi îndrumare” a preşedintelui de judeţeană (de partid şi de stat, în cazul de faţă), respectiv a domnului Vasile Silvian Ciupercă, s-a scris aşa-numita „Strategie de dezvoltare a judeţului” (documentaţie cuprinzând, în fapt, doar vreo câteva zeci de pagini format A4, şi-acelea pline cu informaţii copiate de prin Legi şi Normative), lucrare ce a costat vreo 11 miliarde de lei vechi, ne place să credem că pentru această repliere în planul Sănătăţii, CJI nu va mai cheltui alţi bani…Că-i destul cât bănet a cheltuit ’mnealui împreună cu doctorul Olaru, cel care este şi directorul Spitalului de Urgenţă din Slobozia, dar şi membru marca(n)t al PSD Ialomiţa. Şi-i destul şi cât a cheltuit Casa Judeţeană de Sănătate, cu-aceeaşi unitate spitalicească şi, desigur, şi cu alte spitale, laboratoare şi cabinete, toate funcţionând, mai mult sau mai puţin defectuos, pentru pretins-asigurata sănătate a ialomiţenilor.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Zicem ca să afle, din timp, şi preşedintele Ciupercă!

  1. Implementarea strategiei a inceput in Ialomita cu suspendarea lui vasile olaru din functia de secretar general al psd Ialomita, ha, ha, ha! Mai bine il suspendau din cea de director al Spitalului de Urgenta Slobozia, ceea ce cred ca se va si intampla in scurt timp…

  2. Haaaa….haaaa….ce memorandum si pe zeci de ani….vrajeala de politicieni…in doi ani se fac regiunile si se desfiinteaza judetele…se refac strategiile si se arrd alti bani pe studii si strategii.. Dar de fundatia cu caseria in spital:))…nu l intrebati pe berbecut?Daca intr o unitate publica ….se permite ca o fundatie sa incaseze bani prin inselaciune…iar berbecii astia nu s luati de parchet…inseamna ca parchetele judetene sunt sb influenta politica a ciupercii….ca n „mita la bac” sau apa si foraju psdist…Si ce pretentie sa ai la parchete..unu are teren ‘moca „de la primarie …si altu ..ce si plimba dosu in audi…e un penal…nu ca FURA FOMEIA DE SERVICI DOSARELE:) Cred ..si s convins ca doar plin aplicarea unor metode legionare…se pot schimba conducatorii corupti din administratie…stiu,e greu de inghitit conceptul de suprimare fizica pe anumite criterii….dar cred ca ar fi mai bun ca votul..sau tardiva trimitere in judecata:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *