* În data de 20 Mai 2019, Casa memoriala Ionel Perlea din Ograda a fost vizitată de ministrul culturii, Daniel Breaz.
Gazda ministrului a fost, desigur preşedintele CJI. Însoţit de „oamenii de Casă” ai preşedintelui care este, Victor Moraru s-a lăudat, iarăşi, pe reţelele de socializare. Spre deosebire de alte dăţi, însă, de-această dată, un cetăţean a îndrăznit să facă o … „contravizită”.
Tot pe facebook, acolo unde-i place domnului Victor Moraru să se prezinte împopoţonat cu tot cultul personalităţii de care e în stare la îndemnul „tovarăşului de arme”, pe numele lui de scenă (politică) Ilie Cioacă.
„Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, domnul Valer-Daniel Breaz, s-a aflat astăzi, 20.05.2019, în judeţul Ialomiţa într-o vizită de lucru.Vizita a debutat în comuna Ograda, la Casa Memorială „Ionel Perlea”, unde l-am întâmpinat alături de domnul Lilian Badea – primarul comunei Ograda. Doamna Clementina Tudor – Managerul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” i-a prezentat domnului Ministru Casa Memorială costruită la sfârşitul secolului al XIX-lea de Victor Perlea, tatăl muzicianului.
La eveniment au mai participat şi domnii Emil – Cătălin Grigore – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Marian Pavel – Senator, Ştefan Muşoiu – Deputat, Mihăiţă Găină – Deputat şi managerii instituţiilor de cultură din judeţ.
Agenda domnului Ministru Valer-Daniel Breaz a cuprins şi vizite la Biserica de Lemn “Sfântul Nicolae” din municipiul Slobozia, precum şi la Muzeul Naţional al Agriculturii” a scris Ilie Cioacă, şi doar a postat Victor Moraru pe facebook.
„Contravizita” spre… ruşinică! „Duminica viitoare sunt alegeri.
Factorul politic își aduce aminte de Ograda, leaganul copilariei Marelui Maestru IONEL PERLEA, numai în astfel de momente.
În restul timpului Ograda rămâne comunitatea care nu beneficiază de apă potabilă, canalizare sau gaze. Rămâne localitatea din care tinerii părăsesc țara în cautarea unui loc de muncă, rămâne localiatea în care s-au asfaltat străzi înainte să fie introduse utilitățile principale, rămâne o localiatea tristă .
Dacă Maestrul IONEL PERLEA, un munte de talent și corectitudine ar fi trăit ar fi închis astăzi poarta politicienilor care au neglijat Ograda condanmând-o la lipsa utilitatilor minime , care vin să facă campanie electorală mascată și ar fi primit în curtea lui doar copiii, dascalii și locuitorii satului, pe care i-a iubit,ocrotit și le-a dus dorul în timpul vieții”. Astfel stă scris pe pagina de facebook denumită „Comuna Ograda 2015”.