Vă e frică de schimbare sau doar frică de primari ?!

Distribuie articolul:

Ce repede trecut-au anii care s-au scurs de la aşa-zisa Revoluţie…„O viaţă de om”, ar spune pesimiştii care se vaită că „viaţa-i scurtă”, astfel limitându-şi speranţele la doar „a trăi de azi pe mâine”. Alţii, dimpotrivă, spun că aceşti 26 de ani sunt cam puţini pentru o schimbare de regim ce presupune „schimbarea la faţă” a societăţii, cu toată gama de modificări de structură şi, nu în ultimul rând, de mentalitate. Ca una care de vreo 18 ani urmăresc mult mai atentă tumultul evenimentelor politico-administrative şi social-economice, îmi permit a-mi da şi eu cu părerea, dacă tot mă întreabă unul, altul, dintre concetăţenii care citesc ziarul Ştirea,  cetăţeni care se bazează pe ceea ce scrie presa acestor vremuri…Vremuri tulburi, vremuri care riscă să ajungă să fie pentru unii, din ce în ce mai mulţi, vremuri de bejanie. Ca una care vede şi dincolo de aparenţe, îndrăznesc a spune că aceia cărora aceste vremuri postdecembriste nu le-au oferit prea multe şi nici prea bune, au a se teme de ceea ce se prefigurează la orizontul aşteptărilor! Când privesc în zare, orizontul poate să li se pară unora foarte îndepărtat, altora, dimpotrivă, atât de apropiat, că ar fi de-ajuns să întindă mâna ca să „prindă” ceea ce se prefigurează în cătarea ochilor…Azi, pentru cei care vor să experimenteze cu „căutătura” viitorul foarte apropiat, iau drept studiu de caz alegerile locale, cele de care ne mai despart doar două luni de zile. Două luni. 60 de zile. Tic-tac, tic-tac, orele timpului trec, una după alta. Şi-acu’ vine ziua „Z” şi se desăvârşeşte „invazia aliaţilor” prin împărţirea frăţească a zonelor de influenţă, iar noi, cetăţenii, n-am apucat să găsim alternativa cea mai bună pentru a ţine piept „duşmanilor de clasă” (socială, bineînţeles!) care, de 26 de ani, îşi bat joc de cei mulţi, săraci şi (des)consideraţi proşti cât să tot voteze acelaşi partid şi/sau cam aceiaşi politicieni. Şi nu vă gândiţi că am în vedere (în „cătare”, adică!) numai PSD! În vizorul meu, deopotrivă au intrat şi PNL, şi UNPR, şi chiar partiduleţele cu ajutorul cărora s-au pus la cale tot felul de nemernice alianţe. Şi-acum „ aliaţii” întră-n lupta condusă strategic de cei care, în fapt, atât de tare s-au „încrucişat” între ei şi şi-au amestecat culorile politice, că nici dracu’ nu le mai distinge doctrina, ideologia! Sigur că dintre toate partidele, aici, în judeţul Ialomiţa, PSD a deţinut Puterea politico-administrativ-financiar-socială, fapt ce i-a asigurat „racordarea la bazinul” electoral care este „dă pe dinafară” (mă refer şi la exodul în afara graniţelor, desigur!) de cetăţeni „săraci cu duhul” şi lipsiţi de mijloacele, nu de existenţă, ci chiar de subzistenţă. Intraţi în precampania electorală, deşi multora le-ar fi plăcut ca, mai degrabă,  PSD să facă o schimbare în atitudinea faţă de electoratul aşteptat la urne, din păcate constatăm că PSD se laudă că „au băgat la înaintare” tinerii, fără însă a roşi pentru păstrarea în liste a „veteranilor” care sunt primari, unii, din păcate revoltător de mulţi, chiar de 26 de ani!  Şi dacă eu văd că „gonacii” candidaţilor tineri sunt cei care de 26 de ani (douăzeci şi şase!!!) conduc acest judeţ, cum aş putea crede că oamenii neînregimentaţi politic, oamenii care n-au interese cu politicienii, n-au motive pentru a se revolta măcar pentru că în cei 26 (douăzeci şi şase) de ani, mare lucru nu s-a întâmplat în dezvoltarea localităţilor acestui prăpădit judeţ?     Atâta timp cât văd cum tinerii „mistreţi” au obrazul gros cât să nu roşească, la rândul lor, fiindcă au drept mentori „lupii” cei consideraţi „grei” mai mult din cauza anilor, a mandatelor „fără număr”, nicidecum datorită realizărilor, cum am putea noi, cetăţenii, să credem că ar putea fi ei mai buni decât „dascălii” lor? Şi nu, nu vorbesc ca jurnalist, ci în calitatea mea de cetăţean al unui judeţ ce-a ajuns atât de sărăcit sub „conducerea de partid şi de stat” de sorginte PSD ! Se vaită PSD-iştii, pe toate canalele media, că DNA îi cercetează şi pe ei? Dau PSD-iştii vina pe PNL? Dar, de ce e chiar aşa greu de crezut şi de acceptat faptul că şi PSD-iştii fură, iau mită, fac tot felul de fărădelegi, la fel ca mulţi alţi politicieni ai altor formaţiuni politice? O fi mâna PNL, dar nu LA FEL A FĂCUT ŞI PSD, atunci când a putut fi „la butoane”? Oare PSD n-a scos (din sertarele procurorilor „datornici” în faţa partidului care i-a numit în funcţii) dosarele puse „la dospit” şi-acestea au fost soluţionate cu celeritate întru înlăturarea contracandidaţilor? Oare PSD n-a şi „fabricat” niscaiva dosare? Ce vreau să spun este că, dacă toţi conştientizăm că politica este o junglă, de ce ne tot mirăm de modul (sau halul, fie!) în care se comportă PNL-iştii azi? Căci, la o adică, de ce s-ar comporta PNL-iştii ca nişte mieluşei, când ATÂŢIA ANI (26) toţi din PSD s-au comportat ca lupii, ca hienele? Din păcate, la marginea junglei (la marginea societăţii, ce s-o mai tot dăm pe după copaci!) trăim noi, cetăţenii. Ancestral, oamenilor le este frică de „jivine”. Ei bine, pe asta mizează ei, politicienii: pe frica noastră! Frica de revoltă, frica de schimbare, frica de…primar, mai ales!


Distribuie articolul:

12 thoughts on “Vă e frică de schimbare sau doar frică de primari ?!

  1. Femeie…bați câmpii..or fi fost toți (pdsr, pd, pnl, pnț) nemernici…dar ultima nemernicie rămâne în mintea cetățeanului!! Adică nemernicia de guvernare pdlistă…cu guvernarea lui Boc sub împărăția dementului de Băsescu! Acum..n-oi vrea să i condamnăm pe Mocioniu și Moraru..pt nemerniciile lui Savu și Bălan..și Bivolaru? Dar zdreanța aia de la PD..Maria Petre..nu era? Dar jegurile lui Hoinaru? Despre morți ca Geo Cristea..nu mai zic:)) Io zic să n-o mai dai în abureală cu..”toți e la fel”…că pute rău a vrăjeală securistă…și nu vreau să cred că ești cu angajament ca SORIN…că nu te mai iubesc:))))))))

    1. Danute, Danute …nu intelegi ca esti nimeni si nu poti fi formator de opinie ?? Ura ta fata de Basescu te face ss nu vezi realitatea…..Stiu ai avantajele tale daca castiga PNL … ca doar toti care latra ca tine si huiduie alte partide , fac parte dintr-unul de la care are de castigat. PSD-istii din spitalul nostru toti latra ca tine , de frica sa nu cada psd …ca raman toti fara munca ….ca atunci cand a fost director la ambulanta Paros , cand a sapat prea mult si a scos la suprafata neregulile din spital, si dupa ce a dotat 3 ambulante , dragutul consiliu local a considerat ca psd si consiliul nu au nevoie de oameni prea cinstiti , ca ar ramane prea multi fara munca . Voteaza pe cine dracu vrei , dar nu mai latra la orice comm de securisti , ca mai securisti ca psd si pnl nu sunt in tara asta .

      1. Ai înviat, drăguță? Maimuța de Mike mai trăiește, sau n-are bani pedeleaua să plătească două maimuțe într-una? 🙂 Sau tu o arzi cu PMP și vine și Mike de la PNL ul potocalizat:))))))))) Tot n-ai înțeles că io nu-s curvă de postac pdlist, să postez pentru vreun favor, prostuțo:))))))

  2. Oameni buni angajatii UAT Dridu sunt terorizati de primar in funtie,care este um dictator.Angajatii UAT sunt functionari publici atiti din banii cetatenilor. De ce suntem tinuti in teroare si dezmata de catre primar. De ce suntem supravegheati si ascultati in birouri. De ce suntem filmati in birouri.Am anuns mai rau ca pe vremea dictatorului Ceausescu. In interiorul primariei dar si in comuna si nu numai cetatenii se tem de actualul primar . Angajatii sunt obligati sa nu spuna ni.ic din interiorul primariei sunt amenintati ca isi vor pierde posturile fiind dati afara.Alti care iau fost complici la nereguli ai fapte penale tac de teama inchisorii. Sa anuns prea departe, unii fermieri sunt amenintati cu puscaria si sunt obligati de oameni din anturajul UAT sa renunte la a unumite contracte de arenda obligand fermierii sa nu mai cultive terenurile cetatenilor care au ceva xe comentat la adresa actualului primar. Prea de tot si deocamdata politia rurala aude vede dar nu indrasneste. Asteptam si noi sa vedem cum vor reactiona cei din conducerea mai dga si ministerul public

  3. De acord cu Danut ! Am mai vazut postata si prin alte parti aceasta cifra fatidica de…26 de ani, dar aritmetica (bat-o vina) uita de cei 10 ani petrecuti sub ciuma portocalie ? Regimul Basescu & comp ? Daca luam in considerare si pe Mohannis si guvernul lui de tehnotonti, se tot poate scade din acea cifra… Mentionez faptul ca nu-i iubesc nici pe PSD-isti ( s-a pornit stramb de la inceput, Iliescu are bubele lui mari), dar daca trebuie sa aleg din 2 rele, nu o aleg pe cea mai putin rea? Deci in nici un caz PDL alias PNL, peste care pun stampila „ptiu”…

  4. Daca sunteti masochisti faceti-va doar voua rau!!! Nu ne mai condamnati pe noi tinerii la mizeria asta!!! GATA cu PSD-ul!!!!

  5. Si daca ii schimbam cu altii precum Mociuniu de la Slobozia ce face FALS IN DECLARATII, in conditiile in care nici primar nu a ajuns!!!

  6. George….. cum sa nu faca daca este odrasla crescuta de Stoica si Neacsu?!?!? Astia nu sunt condamnati?!?! Asta e meteahna de partid!!!!

  7. Rasfoind un pic presa locala, intamplarea (a se citi „google”) a facut sa deschid un ziar mai mult decat vecin cu sediul partidului fruntas in sondaje.Am vrut chiar sa scriu un comentariu.Care tot asteapta aprobare pentru a fi publicat….si nici nu spuneam prea mult sau poate trebuia mai amplu, mai detaliat, mai cu invective.Insa eu nu mai am rabdare, se acreste cuvantul in mine, cum spunea Paunescu.Am comentat referitor la candidatul terchea-berchea:”Ca si-a distrus familia, nu ma intereseaza.Dar ca poate distruge orasul, asta ma intereseaza.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *