Urban S.A. Slobozia informează cetățenii cu privire la desfășurarea unor lucrări în cadrul Stației de Epurare și posibilul disconfort olfactiv temporar.
Urban S.A. Slobozia informează cetățenii că, în perioada următoare, în cadrul Stației de Epurare a municipiului Slobozia se desfășoară activități necesare pentru conformarea la măsurile stabilite prin Nota de constatare nr. 55/12.05.2026, întocmită de Garda Națională de Mediu.
Lucrările vizează:
- Măsura nr. 14 (termen 12.10.2026) – curățarea și punerea în conservare a Liniei de Tratare Biologică nr. 2 (Reactorul B), ca etapă necesară pentru modernizarea și repunerea sa în funcțiune;
- Măsura nr. 3 (termen 31.12.2026) – retehnologizarea liniei nămolului, care presupune evacuarea, prelevarea, depozitarea și uscarea nămolului pe paturile special amenajate.
Pentru realizarea acestor măsuri sunt necesare operațiuni de eliminare a apei și a nămolului din Reactorul B, precum și uscarea nămolului pe paturile de nămol.
Ca urmare a acestor activități, poate apărea disconfortul olfactiv temporar, specific proceselor desfășurate într-o stație de epurare, intensificat de temperaturile ridicate din această perioadă.
Urban S.A. Slobozia depune toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor și diminuarea disconfortului creat. Aceste intervenții sunt esențiale pentru modernizarea Stației de Epurare, creșterea eficienței operaționale și respectarea obligațiilor de mediu.
Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul temporar creat.