Tot despre deputaţii şi senatorii de Ialomiţa care „drenează“ bani publici în „buzunare“ de partid

Distribuie articolul:

 

În ediţia precedentă a ziarului nostru făceam vorbire despre cheltuielile unora dintre senatorii şi deputaţii de Ialomiţa, cheltuieli realizate din bani publici, aşa numitele „sume forfetare“ după cum le place să se acopere aceştia pentru a nu da explicaţii. Şi, tot după cum am promis, revenim cu dezvăluiri senzaţionale despre traseul banilor publici pe care deputaţii şi senatorii îi cheltuie după cum, probabil, vrea muşchiul de vită din galantare. Pardon, din abatoare, pentru că, nu-i aşa, calul de bătaie este tocmai bugetul constituit din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni. În numărul de faţă, ne facem cuvenita datorie faţă de cititorii noştri şi aducem în atenţie alte sume „aruncate“ pe „mofturile“ parlamentarilor, de această dată despre cei cărora le-am rămas „datori“ cu nominalizarea la categoria „aleşii neamului şi privilegiile lor“.

Aceiaşi bani publici, acelaşi dezmăţ al parlamentarilor

 Pentru început, se cuvine să facem mici retuşuri informaţionale în ceea ce priveşte articolul nostru precedent. Şi, scriem negru pe alb, să vadă şi domnul deputat PSD Marian Neacşu, nu numai cititorii ziarului nostru, că ialomiţenii îi suportă biroului parlamentar al domniei sale o chirie de 500 de lei lunar pentru numai 20 de metri pătraţi la ieşirea din Slobozia, pe la MB 20. Spaţiul aparţine unei fundaţii PSD, Ialomiţa 2000, aceeaşi fundaţie care pune la dispoziţie într-o cameră alăturată şi un spaţiu pentru PSD, organizaţia judeţeană mutată la periferie de preşedintele, ales şi reales de vreo cîteva ori, Vasile Ciupercă. Spre deosebire de colegul de partid Neacşu, deputatul PSD Mihai Găină achită o chirie de 350 de lei, lunar, în oraşul Amara, pentru o suprafaţă de trei ori mai mare destinată noului său cabinet parlamentar! Înainte de a vă spune ce şi cum cu deputaţii pentru care numărul precedent n-am mai avut spaţiu editorial suficient, se impune să vă spunem că dintr-o eroare a deputatului PDL Gheorghe Tinel, domnia sa ne-a precizat că firma cu care are contract de închiriere pentru biroul parlamentar din Urziceni se numeşte Ciril Com, aparţinînd familiei Marinică Cazacu. Greşit, domnule deputat, firma se numeşte BobTrans, aparţine tot familiei Cazacu e drept, şi nu plătiţi 220 de euro chirie ci 250 de euro în fiecare lună pentru cabinetul din strada Aurora. Aceste menţiuni fiind deja făcute ne permitem să ne îndreptăm atenţia asupra celorlalţi deputaţi din Circumscripţia Ialomiţa. Spre exemplu, deputatul PC Aurelian Ionescu nu şi-a uitat vechii prieteni din Urziceni, municipiu unde recent parlamentarul şi-a inaugurat biroul parlamentar. Spunem că nu i-a uitat pentru că şi-a fixat cabinetul de deputat fix în ograda preşedintelui de la PSD Urziceni, Liviu Cazan, probabil pentru a-l consola pe acesta după ce a ratat graţie teoremei lui Ciupercă un post în legislativul naţional. Deputatul Ionescu a încheiat un contract de închiriere cu firma Link SRL, aparţinînd personajului anterior menţionat, pentru care achită lunar una dintre cele mai mari chirii dintre parlamentarii de Ialomiţa, 700 de lei pentru numai 38 de metri pătraţi. Liberalul convertit la conservatorism peste noapte nu prea se oboseşte să deschidă gura prin Parlament, dar ştie să încaseze şi să cheltuie. Aproape două mii de lei în numai cîteva zile de muncă în decembrie 2012 şi 7500 de lei în ianuarie 2013, iar majoritatea banilor s-au dus pe combustibil şi protocol, vreo patru mii de lei, dar şi pe, curios, „alte cheltuieli“, vreo trei salarii minime pe economie într-o singură lună! Mai grijulie cu banul public, deputatul PNL Cristina Pocora „se zgîrceşte“ la chirie şi „se scumpeşte“ la furnituri de birou, combustibil şi materiale de curăţenie. Parlamentarul PNL foloseşte un birou la Ţăndărei pentru care plăteşte 130 de lei lunar unei societăţi tip cooperativă, dar şi mai puţin de 15 metri pătraţi la Primăria Feteşti pentru care achită numai 36,62 lei pe lună. Totuşi, Pocora cheltuie banii publici pe combustibil, cîte minim două mii de lei lunar, furnituri de birou în medie alte două mii lei în fiecare lună şi, culmea, pentru curăţenie minim 400 de lei lunar. În fine, dar nu în cele din urmă, deputatul PP-DD Mario Caloianu pare a fi un om devotat 100% partidului televizor care l-a propulsat în Parlament. El varsă lunar o chirie, modică e drept, în contul organizaţiei PP-DD filiala Ialomiţa, titularul spaţiului din Feteşti unde acesta şi-a deschis biroul de deputat. Mai că ne este şi teamă să vă spunem cît plăteşte chirie ca nu cumva să ofere cineva mai mult şi să rămînă fără spaţiu săracul parlamentar. Ei bine, 90 de lei lunar pentru 35 de metri pătraţi. În schimb, pentru (in)activitatea sa a primit destui bani de la buget, două mii de lei în cele cîteva zile de „plimbat“ prin Camera Deputaţilor în decembrie 2012 şi 7500 de lei pentru aceleaşi „plimbări“ în luna ianuarie 2013. Previzibil, că doar a avut de la cine învăţa, noul parlamentar a cheltuit majoritatea banilor pe combustibil şi furnituri de birou, dar n-a uitat nici de protocol pentru care din banii ialomiţenilor s-au plătit în contul deputatului vreo două salarii minime pe economie. O economie pe care toţi aleşii noştri din circumscripţia Ialomiţa o tratează cu materiale de curăţenie puternice, doar-doar va fi stîrpită precum tămîia îl sperie pe băiatul ală cu coarne.

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

One thought on “Tot despre deputaţii şi senatorii de Ialomiţa care „drenează“ bani publici în „buzunare“ de partid

  1. Domnule Şeitan, puteţi să-mi traduceţi în limba română ultima frază? Sincer,
    n-am înţeles nimic din ea. Îmi puteţi da niscaiva amănunte şi despre doctoraşul-senator?! Care? Ăla cu priză la radio cam pus… Stoica. Ăsta pe
    unde-şi are biroul şi cât plătesc pentru el?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *