Tinel, Prefectul şi Primarul

Distribuie articolul:

*Nota redacţiei: La închiderea ediţiei de azi, am aflat că primarul şi-a „tras” un concediu medical. Domnul doctor care i-a eliberat Certificatul medical, desigur, mizează pe faptul că nu va putea fi tras la răspundere fiindcă, primarului care este, un beteşug tot i se va putea găsi de-adevăratele!

Deputatul Gheorghe Tinel îi solicită prefectului Gigi Petre să-l demită pe primarul oraşului Ţăndărei .  Printr-un comunicat de presă, Gheorghe Tinel transmite opiniei publice şi, în mod special, sferei politice că „urmare a sentinţei definitive dată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul penal al primarului oraşului Ţăndărei, Cristian Roman, (PSD) prin care acesta a primit 2 ani şi 9 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru un termen de încercare de 3 ani, PNL Ialomiţa îi solicită demisia imediată din funcţie. În caz contrar, îi cerem prefectului judeţului Ialomiţa să acţioneze în cel mai scurt timp pentru încetarea mandatului acestuia şi să ţină cont de prevederile deciziei Curţii Constituţionale nr. 536/6 iulie 2016. În aceeaşi situaţie se regăseşte un alt primar PSD, Iusein Iuksel, ales al oraşului Fierbinţi, care părăseşte scena politică ialomiţeană pe uşa din dos a justiţiei. Date fiind aceste considerente, îi vom solicita Guvernului organizarea de alegeri locale în cel mai scurt timp în cele două localităţi, dar şi la Amara unde primarul ales ocupă, încă, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa.” 


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Tinel, Prefectul şi Primarul

  1. Am citit ieri un comentariu la acest articol despre Tinel Gheorghe, groparul PNL la ultimele alegeri. Cumva dati lovituri sub centura impartialitatii? Cenzurati opiniile cititorilor pe criterii politice?

  2. Io zic că organele judiciare ar trebui să se sesizeze din oficiu pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, fals si uz de fals si favorizarea infractorului primar, care ar trebui examinat medico-legal ca prea se îmbolnăvește pe ceas. Să stea în medical acasă nu plătit de Primărie când el are interdicție de a ocupă functia. Să se ducă la puscărie si el si doctorul care îl ține în brațe dacă țin neaparat.

  3. Deja pe site-ul instanțelor au aparut la Tribunalul Ialomița cererile condamnaților Roman, Berbece, Olaru , Floarea ptr intervenția legilor (ordonanțe ) mai favorabile. Zici ca s-a dat startul de la partid. Pana le modifică cineva, deja hoții au scăpat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *