Soldaţi americani defilând prin Slobozia

Distribuie articolul:

Potrivit informaţiilor oficiale, marţi, 12 Mai, începând cu ora 9:30, ministrul apărării naţionale,NATO 2 domnul Mircea Duşa, a vizitat Baza 86 Aeriană Feteşti, judeţul Ialomiţa, pentru a evalua stadiul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a pistei de decolare şi aterizare a aeronavelor. A doua zi, miercuri 13 Mai, un convoi cuprinzând vreo 70 de vehicule blindate şi, în ele, vreo 400 de soldaţi ne-au traversat oraşul. Aflaţi în Baza Mihail Kogălniceanu (localitatea aparţinând de judeţul Constanţa, nu comuna cu acelaşi nume din judeţul nostru) soldaţii au primit ordin să se prezinte la unitatea militară de la Cincu-Braşov, locul în care urmează să desfăşoare un exerciţiu aplicativ. Cum traseul ales presupunea şi trecerea pe lângă sau direct prin localitatea Slobozia, iată-i defilând prin faţa ochilor a zeci de cetăţeni care, pentru câteva minute, s-au şi oprit să admire tehnica de luptă a soldaţilor armatei SUA. Şi nu puţini au fost cei care s-au întrebat: ” De ce n-au luat-o pe Variantă?” Adică pe ruta ocolitoare a oraşului. Şi nu puţini au fost cetăţenii care au ţinut să imortalizeze această trecere, mai apoi postând şi pe facebook aceste imagini care marchează încă un moment al parteneriatului României cu NATO.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *