Soare vrea alte două mari parcări, deşi nu a terminat-o pe cea din faţa Primăriei

Distribuie articolul:

Nu este cetăţean al municipiului Slobozia care să nu fi auzit despre lucrările începute cu revoltător de mulţi ani în urmă, lucrări care au fost „ seduse” şi-apoi abandonate. Nu este locuitor al municipiului Slobozia care să nu fi înţeles că, măcar în ceea ce priveşte obiectivul de investiţii „PIAŢA REVOLUŢIEI/PARCAREA SUBTERANĂ”, faptele unora dintre angajaţii Primăriei trebuie investigate/cercetate, sub toate aspectele!

Reconfigurarea zonei din faţa Centrului Cultural „Ionel Perlea”, cea care poartă denumirea „Piaţa Revoluţiei”, a început încă de pe vremea când primar era Alexandru Stoica. Urmaş al lui Stoica, edilul-şef Adrian Mocioniu a continuat să promită că va face…! Au trecut de-atunci, cel puţin 8 ani.  În tot acest timp, în care primarii au depănat poveşti în faţa electoratului, ziarul Ştirea a publicat informaţii despre inoportuna şi foarte prost gestionata mare lucrare. *** Dacă doriţi să recitiţi, nu aveţi decât să căutaţi în arhivă!

Cine, din Primărie, din Partid, din oraş poate avea atâta îndrăzneală încât să susţină că era oportună această investiţie? Mai ales, în condiţiile în care nici nu s-au înfiinţat cine ştie ce multe locuri de parcare în subteran, în comparaţie cu cele existente suprateran. Despre hidoşenia lucrărilor din faţa Centrului Cultural, nu mai vorbim (azi), fie şi numai din cauză că nu vrem să irităm mai mult viscerele cititorilor noştri!

Primarul face… tot pe hârtie!

Pe vremea când era în Opoziţie, liberalul Dragoş Soare nu contenea să acuze PSD de proastă gestionare a fondurilor, întru finalizarea acestui obiectiv de investiţii. Şi nu contenea nici să-i acuze pe social-democraţi că nu văd cât de aglomerată cu maşini a devenit Slobozia! Ajuns primar, acelaşi Dragoş Soare nu prea mai are „vorbele la purtător” când trebuie să comunice care este stadiul lucrărilor, precum şi care sunt motivele pentru care această matusalemică lucrare nu evoluează înspre finalizare?

V-amintiţi? Imediat după „înscăunare”, Dragoş Soare, însoţit de presa locală, a făcut o „vizită de lucru” în parcarea subterană, a glăsuit în faţa jurnaliştilor, ca…şi când „stă în puterea” lui s-o facă, şi-apoi…Lunile au trecut, iar parcarea a continuat să se degradeze, în ciuda declaraţiilor belicoase făcute de domnul Radu Gorunescu, consilierul personal care i-a stat alături (ca reprezentant al societăţii civile) primarului, atunci, în sincer-aplaudata şi îndelung-lăudata vizită de lucru. Ce s-a mai întâmplat de-atunci, ce face, azi, primarul Dragoş Soare pentru ca locurile de parcare să nu mai fie aşa o mare problemă? Se comportă fix ca predecesorii lui, îndrăznim a spune! În sensul că ştim că (va) face (doar) „documentaţii”. Vă este cunoscută metoda, aşa-i?

Unde, cine, cât, când ?

Şedinţa Consiliului Local, desfăşurată în data de 30 iunie, a avut pe Ordinea de zi un proiect de Hotărâre, în baza căreia urmează a se întocmi o aşa-numită „Notă conceptuală pentru obiectivul PARCARE PUBLICĂ”.  

Reţineţi că acolo, în documentaţie, nu scrie că va fi parcare SUPRAETAJATĂ! Şi nici dacă locurile de parcare vor fi „cu plată”. Vreţi să aflaţi ce e scris în proiectul de Hotărâre care girează această altă cheltuială pentru parcări? Ei bine, iată, vă spunem că această Notă este pe jumătate copy-paste din alte documentaţii/statistici întocmite pentru alte lucră(tu)ri în domeniul edilitar-gospodăresc. Cele 28 de pagini supuse aprobării consilierilor locali solicitaţi să aprobe atare cheltuială, conţin informaţii despre zona în care vor fi construite cele două parcări. Unde credeţi că s-au gândit specialiştii din Primărie să construiască două parcări, nu una? Pe terenul viran de pe lângă sediul nou al Poliţiei Locale.

Suprafaţa de mai bine de-un hectar (o parcare pe-o parcelă în suprafaţă de 7.180 mp, cealaltă de 4.033 mp, ambele situate pe str. Răzoare) va deveni „matca” în care, cât de curând, Primăria va începe a băga nişte bani publici. Deocamdată, nu se ştie câţi. De-aia trebuia, mai întâi şi-ntâi, aprobată Nota aia „conceptuală”! Că doar nu credeaţi că un SF se poate face aşa, fără un concept, o idee zămislit(ă) în mintea unui primar, nu? Aţi înţeles, sper, că după această Notă conceptuală urmează un PUZ, un SF, şi…abia după aceea vor începe lucrările, poate chiar şi pentru oarece utilităţi: curent electric, cel puţin! Care, lucrări, vor dura, desigur! Nu ştim cât, că nu scrie în Nota conceptuală. Dar, mai mult ca sigur, toate „punerea în operă” va mai dura….! C-aşa-i la noi: ca la nimenea!  


Distribuie articolul:

3 thoughts on “Soare vrea alte două mari parcări, deşi nu a terminat-o pe cea din faţa Primăriei

  1. Oare alea nu sunt terenurile revendicate? Mie anii de zile asta mi s-a spus…cum deschideam gura despre…nu se poate sunt revendicate și date proprietarilor…

  2. Oricum trebuie să găsească soluții pentru că vine pistă de biciclete de pe Matei Basarab.Eu zic să se gândească și la locația,,magazinul Cora?”…..

  3. Punctul 1 în promisiunile din campania electorală făcute slobozenilor era asigurarea unei ape de calitate pentru toți locuitorii (durerea numărul unu a orașului, a știut cu ce trebuie să atingă la suflețel electoratul)… Doar că formularea e vicleană… Nu a spus ,,apă potabilă”. Iar ,,apă de calitate” poate însemna orice apă menajeră care nu e galbenă sau maro, numai bună de tras apa la wc. Desigur, nu e primul politician care ,,trage apa” după ceeea ce a promis în campanie, așa că nu am avea de ce să ne mirăm tocmai acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *