* La sfârşitul anului trecut, un număr de 32 de dosare penale au fost distruse, după ce au fost sustrase din incinta Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, mai exact din fişetele burduşite cu dosare penale aflate-n cercetare…
Potrivit rechizitoriului întocmit în 15 ianuarie 2013, învinuita Ieremia Angela ce avea ca obligaţie de serviciu „efectuarea curăţeniei în birourile, holurile şi dependinţele”ce aparţineau Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia având cheile de la birourile personalului ar fi fost prinsă asupra faptei, în timp ce „se afla în dreptul fişetului, uşa acestuia fiind deschisă, iar în mână avea o bancnotă de 200 lei”. Ce se întâmplase, ar trebui să deducem logic din înşiruirea evenimentelor ale căror protagonişti sunt, deopotrivă, procurori ai Parchetului cât şi femeia de serviciu, cea care, pe lângă suma de bani furată dintr-un rucsac aflat într-un fişet existent în biroul unuia dintre procurori, ar fi „sustras şi distrus” un număr de 32 de dosare penale aflate-n cercetare, dosare pe care, conform declaraţiilor învinuitei, ea le-ar fi „pus în coşul de gunoi iar apoi le-a dus afară la tomberon”. Citind rechizitoriul, recunosc că n-am putut să nu mă gândesc că toată tărăşenia pare „ cusută cu aţă albă” fie şi numai pentru că e greu de crezut că o femeie de serviciu avea 32 de inculpaţi de scăpat de puşcărie, cele 32 de dosare reprezentând tot atâtea speţe, cred. Sigur că „brodând” imaginar, un „meşteşugar” într-ale întocmirii actelor premergătoare trimiterii în judecată ar putea induce o astfel de idee în mintea judecătorilor care o vor condamna, sau nu, pe-această femeie de…serviciu. Ca una care nu duce lipsă de imaginaţie, mi-e greu să reîntregesc acel „puzzle” în care faptelor să se-mbine perfect pentru a prezenta tabloul cu „răpirea din…fişet” al atâtor dosare penale. Dar şi mai greu îmi este să cred că va fi „cuşer” toată aşa-zisa procedură de reconstituire a atâtor dosare distruse de femeia de serviciu, procedură care-i de-acum necesară pentru a soluţiona „cauzele” înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, unitate la nivelul căreia s-a produs distrugerea dosarelor…Şi fiindcă dinspre magistraţii judeţului Ialomiţa nu prea răzbat informaţii legate de dosarele instrumentate, dat fiindcă o astfel de nefirească linişte a început să bată la ochi, ne rezervăm dreptul de-a trimite şi către instituţiile reprezentative pentru justiţia românească seturi de întrebări menite a ostoi cât de cât curiozitatea cetăţenilor în ceea ce priveşte activitatea procurorilor şi judecătorilor. Nu de alta dar prea par a fi de-a dreptul „nesimţite” veniturile unora dintre ei şi prea-s multe dosarele care, iată, nu numai că „zac” nefiresc de mult timp prin fişete, ci se mai şi fură, într-un mod atât de neverosimil…
IONICA GHINEA
Poata ca o fi si asta o Melania a scriitoarei Rodica Ojog-Brasoveanu,mai stii!Parca-i un banc sec:avea obligatia femeia prin fisa postului sa curete,a curatat tot.Care-i problema?Tre` sa vina acuma Sherlock Holmes sa caute nod in papura la baietii astia si sa gaseasca vreo neglijenta in serviciu?Ei,dar asta ne poate duce la o situatie asemanatoare cu cea in care militia locala era convulsionata de fetitele de la Tandarei si da rau la incredere in institutie.Cum dracu sa aiba aia cheile de la fisetele cu dosare asta nu poci s-o pricep.Deja ma gandesc la femeia de serviciu de la banca ,ce sterge tacticoasa si grijulie praful prin seif.
32 de dosare,hmmm!!! Ce de NUP-uri au iesit si eu platesc ca boul taxe si impozite la zi.Asa se fac unii oameni de le zice descurcareti.
…….cum a iesit basma curata sefu de la circulatie asa au iesit si astia de la parchet…..