Sandu Stoica reales la al 2013-lea congres al PSD Slobozia

Distribuie articolul:

Da, da, aţi citit bine, primarul Sloboziei, Alexandru Stoica, a cîştigat un nou mandat de preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Social Democrat. E mult spus a cîştigat, pentru că edilul a candidat de unul singur, că aşa îi stă bine unui partid social şi nicidecum democrat, şi nu avea cum să iasă pe locul al doilea deşi de la domnia sa ne putem aştepta la orice este mai rău. Urmînd exemplul vaşnicului său şef pe linie de partid, de la judeţeană, fostul militar activ, acum un „biet“ rezervist după cum însuşi se caracterizează sau un „soldat disciplinat“ cum se laudă pe toate canalele aservite, primarul Stoica şi-a eliminat prin „luptă cinstită“ toţi competitorii încă din primăvara trecută. Astfel că, alegerile pentru preşedinţia PSD Slobozia n-au fost decît o formalitate, e drept, ce a semănat mai mult cu o reeditare 2013, de prost gust, a mai vechilor şedinţe ale PCR.

               „Comunişti cu faţă umană“

Nu, expresia nu ne aparţine şi, în negura timpului, nici nu ne mai aducem aminte cine a patentat-o, dar mulţi dintre cei prezenţi la şedinţa PSD Slobozia de la Casa de Cultură Municipală (fostul Cinema Galax) au trăit cu impresia că PCR-iştii au reînviat. Înainte de a dezvolta nemulţumirea unora dintre membrii PSD, să le aducem aminte celor de la partid să plătească totuşi chiria, reală, pentru utilizarea sălii de la Casa de Cultură, dacă nu au facut-o între timp, că doar n-au construit-o „înaintaşii“ lui Stoica cu banii slobozenilor spre a fi la cheremul partidului-stat. Revenind la nemulţumire, mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă s-au simţit de-a dreptul oripilaţi de şedinţa de alegeri, desigur din această categorie îi excludem pe lipitorii de afişe, angajaţii statului membri PSD care zilnic merg la serviciu de stat şi nu la muncă, aripa tînără care se visează funcţionară la stat sau în relaţii de prietenie cu banul public, etc. Spuneam de oripilare, iar dovada o reprezintă chiar programul Conferinţei organizaţiei municipale a PSD Slobozia, unde un cetăţean ce l-a întocmit şi-a permis să „faulteze“ grosolan limba română, dar asta deja nu ne mai surprinde. Ne surprinde „plăcut“ „organizarea organizării“, semn că doctorul Olaru, strategul de serviciu al PSD, n-a fost încă „ejectat“ şi din funcţia de la PSD Slobozia ci doar din cea de secretar general al organizaţiei-mamă. Pentru că, PSD-ul e-n tot şi toate, după cum recunosc cei aproape 50% dintre votanţii (atenţie la plural domnu’ Băcanu) alegerilor din vara lui 2012. Şi, pentru a observa cît mai bine „milităria“ de care are parte PSD, încă de pe vremea cînd fostul preşedinte Gheorghe Savu îl impunea cu forţa pe Alexandru Stoica şef peste organizaţia municipală, să cităm din programul conferinţei: „După prezentarea primelor două puncte (neimportante domnu’ Stoica, bla, bla, bla) de la ordinea de zi se trece la dezbateri. După 2-3 vorbitori (restul nu au cuvintele la ei?), preşedintele comisiei de validare prezintă raportul acestuia. Continuă dezbaterile. După alţi 3-4 vorbitori (a se citi aplaudaci), preşedintele comisiei de propuneri dă citire listei cu candidaţi pentru funcţia de preşedinte (doar unul, Alexandru Stoica) şi pentru cei propuşi în Biroul Organizaţiei Locale (prea lungă lista şi nesemnificativă). Continuă dezbaterile cu încă 3-4 vorbitori (între timp au apărut şi unii care ştiu limba română). Încheierea dezbaterilor“. Dincolo de rapoartele de activitate pentru o perioadă sau alta, proiectul de program pentru un interval viitoare sau nu, gen cincinalul în patru ani jumate, rămîne pentru posteritate delegarea (voturile au fost date de delegaţi deşi la despărţirea în silabe unii ar avea probleme cu Parchetul) primarului Alexandru Stoica „să conducă destinele pe înalte culmi de glorie“ ale PSD Slobozia. Iar noi am încheia pe un ton sugerat de nemulţumiţii din PSD, cîţi or mai fi rămas după şedinţa asta, dar de care ne disociem clar şi-l „înfierăm cu mînie proletară“: „Să vină banii, să vină banii, să vină banii la băieţi!“.

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

One thought on “Sandu Stoica reales la al 2013-lea congres al PSD Slobozia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *