* N-ai decât să umpli şi tu sacul şi, astfel, să-i umpli de bani pe cei câţiva „băieţii deştepţi” ai mega-afacerilor derulate, mai cu seamă, din banii statului.
Ani de zile, acele mari containere/pubele vopsite-n trei culori, fiecare reprezentând „destinaţia” pentru anumite lucruri ce se-adună pe lângă casa omului, şi de care acesta vrea să se debaraseze, au fost din ce în ce mai responsabil umplute, spre uşurarea muncii celor de la VIVANI Salubritate. Mai apoi, firma S.C. Servicii Comunale a început o campanie asiduă întru conştientizarea cetăţenilor că aşa e bine, civilizat şi frumos. La unele dintre acţiuni am participat şi noi, convinşi fiind de doamna Mariana Iancu de faptul că atunci când se va putea, tarifele percepute de la populaţie fi-vor analizate şi în funcţie de acest ajutor pe care cetăţenii îl dau firmei care strânge, GATA SORTAT, astfel de materiale ce pot fi refolosite, într-o altă formă, desigur!
De ceva vreme, şi cetăţenii municipiului Slobozia sunt ademeniţi – sau doar rugaţi! – să recicleze. Să pună, în gospodărie sau la platformele de gunoi, SEPARAT de gunoiul menajer, hârtia, sticlele din plastic, dozele din aluminiu şi fel de fel de „ciurucuri” din gama electrocasnicelor. Mai nou, oficial, din ziua de 02 aprilie 2015, SC POLARIS – firma din Constanţa, cea care a preluat activitatea de salubritate a municipiului Slobozia, umblă cu … „SACUL GALBEN”, sac pe care-l dă cetăţenilor pentru ca aceştia să recicleze, chipurile, responsabil. Cum era de aşteptat, în ecuaţia cu cel puţin trei necunoscute, a intrat şi primarul care este Stoica. Dându-i o însemnătate ce ţine, chipurile, de educaţie civică, Primăria Slobozia sare în ajutorul firmei pe care tocmai ce a cadorisit-o cu un Contract întins pe vreo 8 ani, şi care-i şi foarte avantajos pentru conturile S.C. POLARIS din Constanţa. Însă, multora dintre cetăţenii cărora nu le place să se lase prostiţi, s-au întrebat şi chiar ne-au întrebat de ce ar face ei munca de selectare, dacă POLARIS nu umblă la tarife? În sensul de diminuare a acestora, desigur! Pentru că, spuneau ei, această firmă „ …îşi face treaba cu noi. Eu le sortez, ei vin şi le ridică, le toacă, le amestecă şi, în final, le transformă în alte produse. Hârtia ajunge să fie caiete şi hârtie igienică, sticlele pentru vin, sucuri, bere, apă, dar şi dozele de bere şi sucuri ajung materie primă pentru topitorii care, apoi, vând producătorilor material taman bun de transformat în sticle şi doze noi. Astfel, ei au de câştigat, nu noi!”.
Ştiind ce scumpe sunt nu numai băuturile alcoolice, ci şi sucurile care, cele mai multe dintre ele, sunt pline de E-uri, ci şi apa care, în fapt, este luată aproape gratis din râurile patriei, sigur că mulţi dintre cetăţeni înţeleg cât de mare-i ghişeftul, de pe urma unor asemenea acţiuni de… „muncă patriotică” la care sunt chemaţi cu surle şi trâmbiţe „să răspundă responsabil” toţi cetăţenii.
:))))))))))))nu știu de unde le scoți….dar prea ești contra…Gică-contra:))) Măcar să fie sacii roșii:))))))))))
Păi ce nu-i „pute” Ionicăi?! Sigur, e bine ca presa să fie „câine de pază”, dar chiar să nu fie nimic bun în oraşul ăsta?! Cherchez la femme.
Stimabililor Bala şi Sorin…vă cam faceţi că nu înţelegeţi. Problema mea nu e numai că oamenii nu conştientizează că prin colectare separată firma respectivă este scutită de-un efort fizic şi financiar, ci ŞI că tariful a fost MĂRIT. Şi-mi aduc aminte că, atunci când eu susţineam RAJA, voi doi aveaţi alte păreri despre creşterea tarifelor…Ca să dau numai un exemplu! Aşa că „mai daţi-o în spume de treabă!”.
RAJA era cu VRAJA. Stimată tanti Ionica, în toată lumea civilizată, oamenii, adică beneficiarii serviciilor pun gunoaiele menajere separat, nu firma de salubritate se ocupă de aşa ceva. Gândeşte-te că ai fi la New Yorck, unde „zac” peste douăsprezece milioane de suflete. Crezi că firmele de salubritate se ocupă de triere?! Nu, şefa, ci oamenii, beneficiarii serviciilor, atât ca persoane fizice, cât şi juridice. Faptul că incriminezi societatea POLARIS îţi dă dreptate numai în cazul preţului, pe care eu nu-l cunosc. În rest, s-auzim de bine şi de curăţenie, chiar dacă preţul e un pic mai mare, fiindcă se vede şi o responsabilitate mai mare din partea noii societăţi. Cu toată dragostea, şi pentru tine!
Nea SORINE, la cât te plimbi matale prin oraş, mi-e că nici n-ai cum să vezi decât că e curat. Că, în realitatea cotidiană, oraşul e curat doar „pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale…”, nu pare să te doară. Te doare, văd, că am eu păreri despre cum ar trebui să fie colaborarea reciproc-avantajoasă (da, ştiu, vei spune că este o idee comunistă!) dintre firmă şi cetăţenii care sortează gunoiul menajer. Nu, nicăieri în ţările civilizate, nu se sortează ÎN HALUL ĂSTA! Ce interes(e) ai tu să nu realizezi că NU de fomistă public eu astfel de articole, nu ştiu! În schimb, ŞTIU că mă gândesc din ce în ce mai des s-o dau dracului de muncă, şi să vă las aşa…mulţumiţi de tot şi toate câte vi se întâmplă. Ce zici, să mai scriu şi despre bomba ecologică sau să-mi văd de treaba mea, să circul numai cu maşina, şi numai pe unde e cât de cât curat?
Dragă Ionica, ştii că de-a lungul timpului am fost de acord cu tine, chiar dacă uneori pui prea mare patos, ca şi mine de altfel, dar asta nu înseamnă să te „laşi”. Spiritul tău combativ e corect, numai că mi se pare că ai cam dat-o într-un mini cult al personalităţii. Cred că e bine să poţi dialoga, fără să ameninţi că te „laşi” şi aşa, vezi Doamne, o să fie vai de mama noastră. Sigur, scrie anchete despre orice subiect ar putea afecta cetăţenii urbei, poate aşa se mai „trezesc” şi cei care ar trebui să fie preocupaţi de bunăstarea locuitorilor pe care, zic ei, că-i păstoresc. Îţi doresc sărbători fericite cu ocazia sărbătorilor de Paşti. Hristos a înviat!
P.S.: ai grijă de Vasile să nu bea pra mult vin de împărtăşanie, ha, ha, ha!
Pentru SORIN
Bag de seamă că n-ai facebook, aşa că-ţi (tot) răspund aici. Şi, azi, îţi zic şi eu: SĂRBĂTORILE PASCALE să vă găsească, pe tine şi-ai tăi, sănătoşi.
Îmi vine mult mai uşor să comentez aici, fiindcă citesc presa zilnic, iar pe facebook nu comentez mereu, decât pe paginile celor care fac altceva decât presă, cu excepţia celor de la DeCe News.