Romsilva are un Director General provizoriu cinci luni

Distribuie articolul:

Consiliul de Administrație (C.A.) al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit în ședință, marți, 26 august a.c., l-a desemnat, în urma unui proces transparent de selecție, pe Jean Vișan pentru un mandat de director general provizoriu de cinci luni.

Procedura de selecție a directorului general, cu mandat provizoriu pe cinci luni, a fost declanșată de către Consiliul de Administrație pe 11 august, prin lansarea anunțului și comunicarea procedurii. Până la termenul limită, s-au înscris 25 de persoane, dintre care 17 au întrunit condițiile de participare. Cei 17 candidați eligibili au fost intervievați transparent, de către Consiliul de Administrație, pe parcursul mai multor zile, ulterior fiind stabilit un clasament.

„Este pentru prima dată în istoria Romsilva când o astfel de procedură este derulată într-un cadru de deplină transparență. Interviurile au fost înregistrate și publicate, iar înaintea deciziei finale a avut loc și o dezbatere publică alături de reprezentanții societății civile. Asta trebuie să fie direcția pe mai departe: reguli clare, transparență și responsabilitate în gestionarea pădurilor României.
Îi doresc succes în noul său mandat domnului Jean Vișan. Urmează o perioadă foarte importantă pentru reforma Romsilva și este mult de muncă și din partea Ministerului Mediului, și din partea Romsilva. Așteptările sunt clare: un management transparent, responsabil și în interesul protejării pădurilor. Este important ca standardele ridicate stabilite prin acest proces să fie respectate și consolidate în perioada următoare.” a precizat doamna Diana Buzoianu – ministru al Mediului. 

Ce se spune spune despre noul Ministru

Jean Vișan are 48 de ani, este inginer silvic, licențiat în anul 2001 al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității ”Transilvania” din Brașov și a obținut titlul de doctor în silvicultură în anul 2017.

De-a lungul carierei, a deținut mai multe funcții în cadrul Ocolului Silvic Vintilă Vodă și Direcției Silvice Buzău. Din anul 2006, a deținut mai multe funcții de execuție și conducere în cadrul centralei Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, precum cea de șef de serviciu în cadrul Serviciului Investiții – Mecanizare și de director al Direcției Regenerare – Dezvoltare. De asemenea, a fost, pentru șase luni, în anul 2020, director al Direcției Silvice Buzău.

Deține mai multe certificări, printre care în domeniul proiectării și executării lucrărilor de îmbunătățiri funciare, management de achiziții publice și în prevenirea și combaterea corupției.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului sau aflate în alte forme de proprietate, pe baze contractuale.

Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *