Robert Turcescu către ialomiţeni: „PMP nu este un moft, e o necesitate!”

Distribuie articolul:

  • Convinşi că după alegerile parlamentare, Traian Băsescu poate fi cel mai bun premier,  cei ce par că formează deja staful de campamnie au descins în teritoriu pentru a vedea cum se pregătesc organizaţiile judeţene. Aşa se face că azi, 28 septembrie 2016, Eugen Tomac, Robert Turcescu, şi Vali Steriu au descins în Ialomiţa, cel mai probabil cu interesul clar de a-l 20160928_173108introduce în atenţia publică pe Răzvan Condurăţeanu, un deputat aflat în postura de „Agamiţă Dandanache”    

După ce musafirii i-au mulţumit domnului Radu Paros pentru rezultatele obţinute la alegerile locale, iar fiecare şi-a exprimat speranţa că „ în 11 decembrie, organizaţia o să dubleze scorul obţinut” , jurnaliştii au fost invitaţi să adreseze întrebări, politicienii nădăjduind că răspunsurile fi-vor consemnate întru mediatizarea evenimentului politico-electoral. Din tot ce-au glăsuit invitaţii veniţi de la Centru, am reţinut pentru cititorii-votanţi câteva puncte de vedere intenţionat exprimate spre a ne convinge, măcar atât cât să-i putem convinge şi noi pe cei pe care, la fel ca toate partidele, şi PMP îi aşteaptă la vot.

Eugen Tomac : „ (…) Judeţul Ialomiţa e un judeţ cu multe probleme, în care stânga a dominat ani de-a rândul administraţia şi uitaţi-vă că tot n-a fost în stare să găsescă soluţii pentre a ieşi din impas şi pentru a le oferi oamenilor o perspectivă mult mai sigură aici (…) Fiind un partid nou, având pentru prima dată în faţă alegerile parlamentare (…) Obiectivele noastre politice sunt extrem de clare, ştim exact de ne dorim de la această campanie, ştim că avem un electorat care aşteaptă mai multă energie din partea Partidului Mişcarea Populară, şi sunt convins că strategia noastră îi va convinge pe membri noştri, pe simpatizanţii noştri să se implice mai mult în acţiunile care urmează (…) Mă bucur că în Ialomiţa fuziunea PMP – UNPR s-a realizat bine şi sunt convins că lărginea echipei va ajuta la consolidarea pmp-ialomitastructurilor locale şi vom obţine un scor bun, de 15%….”

Robert Turcescu : „ (…) Constat pe zi ce trece că rândurile Partidului Mişcarea Populară se întăresc cu oameni noi, cu oameni tineri (…) Avem, probabil, în acest moment cea mai performantă garnitură de elite. Şi când spun performantă, mă refer la două paliere: pe de-o parte vorbesc despre oamenii tineri care pot atinge paliere de performanţă. Pe de altă parte, mă refer şi la oamenii care au experienţă politică. Pornind de la omul cu cea mai mare experienţă politică, şi mă refer aici la preşedintele Traian Băsescu şi continuănd cu tot palierul de conducere, de la Centru până-n teritoriu (…) În acest moment, 80% din cei care fac politică în PMP sunt oameni care nu au mai activat în politică, dar care au decis să facă acest pas pentru că au regăsit în Programul partidului (…) Nu vreau să rostesc vorbe mari că nu-mi stă în fire, însă vreau să spun că în această etapă în care se află viaţa publică şi politică, mai ales, Partidul Mişcarea Populară nu este un moft, e o necesitate!”


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.