Rezultatele concursurilor „Prietenii Pompierilor” ŞI „Cu viaţa mea apăr viaţa”

Distribuie articolul:

În zilele de 09, respectiv 10 mai 2016, Liceul de Arte “Ionel Perlea” şi Stadionul Municipal din Slobozia au fost gazdele concursurilor de elevi „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

La ambele concursuri s-au aliniat la start echipaje de la diferite unităţi de învăţământ de pe teritoriul judeţului şi, sub semnul FAIR-PLAY-ului, copiii şi-au  demonstrat cunoştinţele teoretice privind prevenirea incendiilor şi gestionarea dezastrelor precum şi îndemânarea în gestionarea situaţiilor de concurs alte 3urgenţă.

Astfel, în data de 09 mai, s-a desfăşurat faza judeţeană a concursului “Cu viaţa mea apăr viaţa”, unde 18 echipaje de elevi din Slobozia, Feteşti, Urziceni, Amara și Griviţa s-au întrecut atât în practică, prin susţinerea a două probe cu tematică de protecţie civilă (transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţă de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat) cât şi în teorie, prin demonstrarea cunoştinţelor din domeniul protecţiei civile.

În urma desfăşurării probelor, clasamentul general a fost următorul:

La gimnaziu – echipaj fete:

Locul I – Liceul Tehnologic “A. Teodorescu” din Grivița;

Locul II – Şcoala Gimnazială „A. Vlaicu” din Fetești;

Locul III – Şcoala Gimnazială „George Vâlsan” din Amara;

La gimnaziu – echipaj băieți/mixt:

Locul I – Şcoala Gimnazială „George Vâlsan” din Amara – echipaj băieți;

Locul II – Şcoala Gimnazială „A. Vlaicu” din Fetești – echipaj băieți;

Locul III – Şcoala Gimnazială „A. Vlaicu” din Fetești – echipaj mixt;

La liceu – echipaj fete:

Locul I – Colegiul Național “G. Moisil” din Urziceni;pompieri concurs 3

Locul II – Liceul de Arte “Ionel Perlea” din Slobozia;

La liceu – echipaj băieți/mixt:

Locul I – Liceul de Arte “Ionel Perlea” din Slobozia – echipaj băieți;

Locul II – Liceul Tehnologic “A. Teodorescu” din Grivița – echipaj băieți;

Locul III – Colegiul Național “G. Moisil” din Urziceni – echipaj mixt;

În cea de-a doua zi, la concursul „Prietenii pompierilor”, au participat 5 echipaje de la unităţi de învăţământ din Slobozia, Feteşti și Amara. Copiii și-au demonstrat cunoştinţele teoretice privind prevenirea incendiilor în proba teoretică şi îndemânarea în stingerea incendiilor în cele două probe practice „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 m cu obstacole”.

La finalul competiţiei, clasamentul general a fost următorul:

Locul I – Şcoala Gimnazială „George Vâlsan” din Amara– echipaj mixt;

Locul II – Şcoala Gimnazială „A. Vlaicu” din Fetești – echipaj mixt II;

Locul III – Şcoala Gimnazială „A. Vlaicu” din Fetești – echipaj mixt I.

În funcţie de punctajul obţinut de echipajele participante de la celelalte judeţe, câştigătoarele concursului “Prietenii Pompierilor” se pot califica pentru următoarele faze.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *