PTIR – o structură nouă pentru tinerii afaceriști

Distribuie articolul:

În urma schimbărilor majore din ultimii ani, precum aderarea la Uniunea Europeană, în România s-a simțit nevoia unei structuri care să ofere sprijin tinerilor oameni de afaceri, pentru a le face auzită vocea tocmai până în cealaltă parte a Europei. În acest context, în urmă cu aproximativ 5 ani, s-au pus bazele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România ( PTIR ), care în acest an a ajuns și în regiunea noastră. Am vrut să aflăm mai multe lucruri despre acest subiect, așa încât am stat de vorbă cu domnul Eugen Dubălaru, viitorul președinte al PTIR, filiala Ialomița. Acesta a declarat : „Patronatul, la modul general, reprezintă o formațiune care are menirea de a uni oamenii cu scopul de a apăra niște drepturi. Acest patronat, PTIR, s-a format pentru a discuta problemele întâlnite de tineri, cum ar fi lipsa de capital, lipsa de informații, concurența neloială. Este, de fapt, singurul patronat care apără drepturile întrepinzătorului tânăr din România. Patronatul este împărțit pe regiuni, iar la momentul acesta eu încerc să constitui o filială județeană, așa cum există în toate celelalte județe din țară, pentru ca informația să circule mult mai bine, atât de la local la regional la național, cât și în sens invers. Tinerii ar trebui să se alăture patronatului pentru că trebuie să fim uniți, pentru că trebuie să ne cerem drepturile, pentru că trebuie să avem un cuvânt de spus. În Ialomița suntem, momentan, 11 membri și urmează să constituim legal organizația locală, am depus deja actele la judecătorie. Am vrut să creăm un nucleu puternic, în jurul căruia să creăm o organizație care să dea mai departe informații și sprijin. Cerințele pentru înscriere sunt ca tinerii să aibă între 18 și 40 ani și să fie asociați sau acționari în orice tip de firmă. La nivel național, până acum, au fost câteva propuneri legislative bune, care ulterior au fost preluate de alții și una dintre ele, cum a fost cea cu societățile cu răspundere limitată pentru debutanți, a fost pusă în practică. O altă propunere legislativă la nivel național a fost cea prin care s-a încercat împropietărirea tinerilor cu câte 50 ha de teren agricol, teren neutilizat, propunere care, din păcate, la nivelul județului nostru, este aproape imposibil de pus în practică. După constituirea efectivă a filialei Ialomița, vom organiza și niște cursuri de la UE, în cadrul cărora le vom oferi tinerilor din experiența noastră, cursuri care vor fi destul de consistente ca și informație”. Sperăm că această structură locală chiar va sprijini tinerii întreprinzători și că într-adevăr va reprezenta o punte între nevoile tinerilor întreprinzători și Parlamentul României.

Cristina Ghinea

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *