Propunere cam…indecentă!

Distribuie articolul:

 

De parcă activitate agricolă, din care să ajungă impozite şi taxe către bugetul de stat ar desfăşura ţăranii de rând, cei cu doar patru clase şi poate nici alea, şi nu fermieri provenind din rândul inginerilor comunistelor unităţi  agricole de producţie,Partidul Democrat Liberal cere Guvernului să prelungească termenul de depunere a declaraţiilor de impozit de către agricultori până la 1 septembrie, întrucât cele aproape un milion de persoane care trebuie să achite noul impozit agricol nu sunt informate cu privire la completarea şi depunerea acestor documente.

PDL solicită imperativ Guvernului Ponta amânarea termenului de depunere a declaraţiilor pentru plata noului impozit agricol. PDL cere schimbarea termenului limită, de 27 mai, pentru depunerea acestor declaraţii şi prelungirea lui până pe 1 septembrie. Cei aproape un milion de agricultori care trebuie să plătească noile biruri impuse de USL prin Codul fiscal nu sunt informaţi şi deprinşi privind completarea şi depunerea declaraţiilor. Guvernul Ponta a ştiut perfect cum să introducă noi taxe şi impozite agricultorilor, dar nu a făcut nimic să îi informeze pe oameni cum şi când să facă acest lucru”, susţine secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, într-un comunicat transmis joi AGERPRES. Gheorghe Flutur acuză şi faptul că Guvernul nu a cedat la solicitările PDL de a nu promova aceste impozite care „îi îngroapă pe micii agricultori” şi „amână la nesfârşit înfiinţarea Camerelor Agricole, singurele care ar putea să fie aproape de fermieri şi să îi informeze despre noul cadru legal”. „O discuţie cu oamenii simpli, ocupaţi să îşi muncească pământul şi să îşi crească animalele, arată că sunt complet neinformaţi în privinţa termenului de depunere a declaraţiilor de impozit, deci pasibili de amenzi consistente. Pentru faptul că au găsit oportun să îi împingă la faliment pe agricultorii români prin acest nou impozit, guvernanţii vor fi judecaţi de cetăţeni la viitoarele alegeri. Este inacceptabil, însă, ca termenul pentru declararea veniturilor să îi ia pe agricultori prin surprindere, fără ca mulţi să aibă măcar cunoştinţă de această nouă măsură”, mai afirmă secretarul general al PDL.

(foto ghimpele)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *